Cine este tânăra care va reprezenta România la Miss Europe World 2018: „Este o onoare şi o responsabilitate să reprezint ţara“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maria Ioana Hanzu, o tânără în vârstă de 20 de ani din Sibiu, a fost desemnată să reprezinte România în competiţia Miss Europe World 2018, care se va desfăşura în Beirut.

În urma selecţiei naţionale, organizată în Bucureşti, agenţia ExclusivEvent, care deţine licenţa competiţiei în ţara noastră, a desemnat-o pe Maria Ioana Hanzu drept câştigătoare. Astfel, tânăra va reprezenta România la competiţia Miss Europe World 2018, care se va desfăşura în Beirut (Liban), în perioada 23 februarie-14 martie. 

Maria Ioana Hanzu are 20 de ani, este originară din Sibiu, iar în prezent urmează cursurile Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti. Tânăra, care are 1,70 metri înălţime şi dimensiunile 85-62-90, vorbeşte fluent limba engleză şi este pasionată de lectură, sport şi modelling. Maria îşi doreşte să termine facultatea şi să urmeze şcoala de televiziune. 

image
image

„Este o onoarea pentru mine să reprezint România în competitia de frumuseţe Miss Europe World 2018. Fiind prima mea experienţă de acest gen, va fi o provocare pentru mine, având şansa de a învăţa lucruri noi, de a-mi testa cunoştinţele şi de a acumula o experienţă extrem de valoroasă. Responsabilitatea pe care o am în acest moment, promovând România şi turismul României în Liban, mă ambiţionează şi mă impulsionează pentru a da tot ce am mai bun în vederea ocupării unui loc cât mai bun pe podiumul Miss Europe World 2018. Le sunt profund recunoscătoare tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au susţinut de la bun început, familiei mele pentru încredere şi suport, dar şi agenţiei ExclusivEvent pentru că m-au considerat cea mai potrivită pentru această misiune“, a declarat Maria Ioana Hanzu. 

image

„Maria este una dintre cele mai frumoase şi ambiţioase ambasadoare a frumuseţii delegate de către agenţia noastră în cei peste 18 ani de activitate. Chiar dacă este la prima ei experienţă de acest gen, are frumuseţea, carisma, inteligenţa şi calităţile necersare pentru a reprezenta România cu onoare în Liban, având deplină încredere în potenţialul ei. Maria este un adevărat model demn de urmat de către toate româncele frumoase care îşi doresc să se remarce în acest domeniu şi să promoveze valorile României peste hotare“, a declarat şi Ernest Hadrian Böhm, preşedintele Miss Europe World România.  

image
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite