Carlos Marin, din grupul Il Divo, a murit la vârsta de 53 de ani din cauza Covid-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Getty Images
FOTO: Getty Images

Carlos Marín, cântăreţ spaiol membru al grupului Il Divo, a murit la vârsta de 53 de ani, potrivit unui anunţ publicat pe contul oficial de Twitter al cvartetului.

„Cu sufletul greu vă anunţăm că prietenul şi partenerul nostru Carlos Marín a murit. Prietenii, rudele şi fanii îi vor simţi lipsa. Nu va mai exista o altă voce şi un spirit ca ale lui Carlos”.

Marín era diagnosticat cu Covid-19, internat la terapie intensivă într-un spital din Manchester, intubat şi în comă indusă, potrivit TVE. În urma diagnosticului primit de el, concertele programate pentru iarna aceasta fuseseră mutate în vara anului viitor.

Cvartetul liric Il Divo a fost fondat de Simon Cowell, producătorul care a înfiinţat şi One Direction. Marín, care a fost actor în diverse musicaluri, a devenit parte din proiect în 2003, alături de Urs Bühler, Sébastien Izambard şi David Miller.

Au lansat până în prezent nouă albume de studio, de la omonimul „Il Divo” (2004) până la cel mai recent, „For Once In My Life: A celebration of Motown” (2021), care au fost vândute în aproximativ 40 de milioane de copii în întreaga lume.

Solo, Marín a lansat anul trecut discul „Portrait”, pe care a înregistrat şi o versiune a „Bohemian Rhapsody” a trupei Queen.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite