Posibilitatea reunificării portofoliului Educaţiei cu cel de la Cercetare, între coerenţă şi haos legislativ

Posibilitatea reunificării portofoliului Educaţiei cu cel de la Cercetare, între coerenţă şi haos legislativ

FOTO Arhivă

În cadrul discuţiilor cu privire la restructurarea Executivului s-a vehiculat şi unirea Educaţiei şi a Cercetării într-un singur minister. Specialiştii spun că această măsură ar putea fi benefică în condiţiile în care cele două domenii sunt oricum interconectate. Educaţia şi Cercetarea au fost separate la finele lui 2016, când PSD a preluat guvernarea.

Fostul ministru al Educaţiei Mircea Dumitru spune că o astfel de structurare ar avea efecte benefice asupra mediului universitar. „ Nu poţi să ai învăţământ superior de calitate fără o coordonare cu partea de Cercetare. În plus, când vorbim în general de calitatea personalului din mediul universitar, aceasta nu se poate realiza la un nivel superior fără investiţii corespunzătoare în Cercetare. Ideea că am putea separa procesul pedagogic de cercetare nu se poate justifica, mai ales în cazul universităţilor care au performanţe înalte. Din punct de vedere administrativ şi implicit al implementării politicilor educaţionale ar fi coerentă unificarea acestor două domenii.“, crede rectorul Universităţii Bucureşti.


La rândul său, Dragos Ciuparu, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, crede că învăţământul superior şi Cercetarea merg mână în mână. „ În sistemele educaţionale performante cercetarea şi educaţia sunt împreunate. Descoperirile ştiinţifice trebuie să intre, în primul rând, în învăţământ, iar un profesor care nu predă lucrurile pe care el însuşi le descoperă nu poate fi numit profesor în adevăratul sens al cuvântului. O discuţie relevantă în sensul de divizare a sistemului de învăţământ ar fi dacă am avea un singur minister pentru mediul preuniversitar, respectiv unul pentru învăţământul superior şi cercetare. Acesta este modelul aplicat în Germania“, explică Ciuparu.

De altfel, şi o parte dintre cercetători  şi-au arătat îngrijorarea în octombrie anul trecut, când ministrul Cercetării şi Inovării Lucian Georgescu declara că tipul de cercetare pe care-l fac profesorii este diferit de cel pe care-l fac cercetătorii. ,,Legătura organică dintre cercetare şi educaţie pare a fi tăiată din start. Din acest punct de vedere, este îngrijorător faptul că pare a se sugera revenirea la două sisteme separate, unul responsabil cu predarea – universităţile, şi unul responsabil cu cercetarea – institutele de cercetare. Statutul cercetătorului trebuie adus la zi, fiind o lege vetustă, bazată pe legea dinainte de 1989. Statutul personalul didactic din învăţământul superior este reglementat de Legea 1/2011 a Educaţiei Naţionale. Statutul personalului de cercetare-dezvoltare din institute de cercetare este reglementat de Legea 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare. O abordare unificatoare a celor două categorii ar fi binevenită.

Ori, în momentul de faţă se discută despre o nouă Lege a Cercetării şi o nouă Lege a Educaţiei. Este greu de crezut că cele două legi vor fi uşor de menţinut în paralel, având în vedere că ambele vor avea prevederi care reglementează activitatea şi conduita aceluiaşi tip de personal (cercetători), dar din două ministere diferite", au explicat într-o poziţie comună pentru pressone, Octavian Micu, Mihai Miclăuş şi Lucian Ancu, membri ai Asociaţiei Ad Astra.


Şi directorul Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFSCDI) Adrian Curaj crede că este destul de greu să ţinem în continuare separate Învăţământul Superior şi Cercetarea însă e important să menţinem şi predictibiltatea funcţionării instituţiilor. „Schimbarea sau eliminarea prea bruscă a unei entităţi nou stabilite aşa cum este Ministerul Cercetării şi Inovării afectează inevitabil activitatea în domeniul cu pricina. Transformările şi modificările instituţionale crează perioade lungi de tranziţie care nu sunt de folos din punct de vedere al rezultatelor aşteptate.“, afirmă Adrian Curaj.

De cealaltă parte, reprezentanţii Patronatului Român din Cercetare şi Proiectare (P.R.C.P.) îşi exprimă vehement dezacordul faţă de intenţiile de reunificare a sectorului românesc de cercetare cu cel de educaţie, despre care s-a discutat recent în spaţiul public. Patronatul consideră că o astfel de măsură ar avea consecinţe „deosebit de nocive” pentru activitatea sectorului pe care îl reprezintă, ale cărei rezultate au o „importanţă deosebită (…) pentru dezvoltarea şi modernizarea întregii economii şi societăţi”.

„În perioada relativ redusă, scursă de la înfiinţarea Ministerului Cercetării şi Inovării şi definirea Sectorului distinct de activitate, au fost întreprinse o serie de acţiuni, atât în ceea ce priveşte cadrul normativ specific, înfiinţarea şi operaţionalizarea structurilor ştiinţifice şi sociale consultative, cât şi lansarea de competiţii în cadrul Programelor de Cercetare, astfel încât să fie accentuată orientarea întregii activităţi de Cercetare ştiinţifică şi Dezvoltare tehnologică, către obţinerea şi aplicarea de rezultate cu efecte directe în creşterea competitivităţii economice şi dezvoltării sociale, în România, inclusiv prin promovarea Mărcii «Conceput în România»”, susţine patronatul într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, toate aceste acţiuni au fost examinate, definite şi aplicate, în urma unui proces intens de consultare cu partenerii sociali şi cu specialiştii din unităţile de cercetare şi mediul economic, astfel încât rezultatele să fie cele scontate, rezultate care „având în vedere caracterul specific activităţii de Cercetare ştiinţifică şi Dezvoltare tehnologică, necesită o anumită perioadă de timp pentru a-şi produce efectele”.

În ce ţări Educaţia şi Cercetarea sunt în acelaşi minister:

•    Danemarca – Ministry of Higher Education and Science
•    Franţa – Ministry of Higher Education and Research
•    Germania – Federal Ministry of Education and Research
•    Italia – Ministry of Education, University, and Research
•    Japonia – Ministry of Education, Culture, Sports, Science, and Technology
•    Marea Britanie – Minister of State for Universities and Science
•    Norvegia – Ministry of Education and Research
•    Olanda – Ministry of Education, Culture and Science
•    Suedia – Ministry of Education and Research
•    SUA – în SUA organizarea este mai descentralizată, dar între departamentele federale (echivalente ministerelor) există doar un departament de educaţie (Department of Education), care include şi inovarea, nu şi unul de cercetare, cercetarea fiind coordonată de mai multe instituţii, neorganizate însă la nivel de department federal. (Sursa: blogul lui Daniel David, prorector la Universitatea Babeş- Bolyai)

 





 

citeste totul despre: