O cruce mică şi-ngălată

E, oare, atât de greu de acceptat de ce nu multă lume crede în gestul domnului Victor Ponta de renunţare la titlul de doctor în Drept? Gestul vine târziu şi, ca atare, cum s-a observat, nu are valoare juridică. Cine citeşte cu atenţie scrisoarea adresată Universităţii din Bucureşti de către dl. Ponta, observă că gestul seamănă cu o cruce mică, îngălată, un semn făcut repede.

Aşa cum fac mulţi „credincioşi” când trec prin faţa unei biserici. O cruciuliţă bifată.

În scrisoare dl. Ponta nu pomeneşte o singură dată că a greşit luând 115 pagini din cărţile altora fără să spună de unde. Ce greşeală recunoaşte acum, domnul Ponta? Şi de ce”renunţă” acum la titlul de doctor în Drept? Dânsul spune că s-a considerat “de bună credinţă” în argumentele sale “la momentul apariţiei contestării” şi nu a vrut să amestece “planul pur profesional cu cel politic”.

Dar despre ce “bună” credinţă vorbeşte? Despre aceea care îi spune: “da, Victor, ia tu 115 pagini de la alţii şi dă-le drept ale tale”? Şi uite-aşa şi-a luat titlul de doctor, a luat indemnizaţie pentru un titlu ştiinţific nemeritat, a susţinut cursuri la facultate o perioadă ş.a.m.d. Despre ce “contestare” vorbeşte dl. Ponta? Nu i s-a contestat nimic, ci i s-a dovedit plagiatul? Cum adică nu a vrut atunci în 2012, când a apărut “contestarea”, să amestece planul pur (!) profesional cu cel politic. Ba, dânsul chiar asta a făcut! Le-a amestecat, în stilu-i bine cunoscut. N-a spus dânsul pe 20 iulie 2012, când Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a prezentat public, cu dovezi, cazul său de plagiat, că aceasta este o “comisie politică”? Nu ştia, săracul, aşa profesionist cum era, că universităţile au o comisie de etică ai cărei membri sunt propuşi de facultăţi. Politicul era în capul său nu în comisie.

Din acest gest de ieri, să înţelegem că domnul Victor Ponta s-a decis iar să nu amestece planul profesional cu cel politic, acum, după ce a pierdut alegerile şi dl. Cătălin Ivan pregăteşte o nouă platformă a partidului condus de dl. Ponta, platformă cu care vrea să candideze la şefia acestui partid? Operaţiunea “Nufărul” de ieri, de albire a onoarei să fie în această logică a luptei interne de partid? Nu ştiu. Dar ceva cred că vine din acea direcţie.

Detergentul gestului de ieri este un înnălbitor cam de proastă calitate: nu înlătură bine petele.

Mă uit încă o dată pe textul scrisorii: plagiatul său, dovedit în 2012, şi reacţia masivă produsă atunci, şi în ţară şi în străinătate, de revelarea acestei infracţiuni academice, sunt considerate acum de dl. Ponta…discuţii. Aferim! Sau, ca s-o citez pe Efimiţa lui Caragiale: “Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.” Din păcate pentru dânsul, nu cred că îl mai ascultă cineva.

Deci, ce facem cu acest gest? El trebuie luat ca atare. Nu e o recunoaştere a greşelii, dar e începutul asumării ei. Ca întotdeauna, pe dos. Cine citeşte azi scrisoarea de ieri se poate întreba: dacă nu şi-a recunoscut greşeala, de ce şi-o asumă şi “renunţă” la titlul obţinut pe nedrept? Logica nu e în planul profesional, desigur, ci în cel politic. Dl. Ponta are el nevoie de acest gest sucit pentru a da un semnal în propriul partid. Pentru universitatea românească, “renunţarea” la titlu poate fi un semnal în direcţia credibilizării acestui titlu ştiinţific. Semnalul însă nu e valid decât atunci când ministrul Educaţiei va semna ordinul de anulare a vechiului ordin din 2003 când ministrul de atunci semna pe cartonul diplomei de doctor în Drept. Oricum, prim-ministrul şi-a dat ok-ul ministrului Educaţiei. Sarcina acestuia e mai uşoară azi decât aceea a domnului ministru Liviu Pop în 2012 care s-a zbătut, a desfiinţat comisii, a numit comisii noi pentru albirea plagiatului. Şi dl. Pop este un om onorabil şi dânsul, şi tot ministru, desigur.

Deci, ce facem cu acest gest? Dacă ministerul va finaliza procedura de retragere a titlului nu cumva asta atrage după sine şi alte consecinţe? Domnul Ponta a avut beneficii prin folosirea acestui titlu obţinut nemeritat. Dacă i se retrage oficial titlul, e de văzut pe ce motiv? Dacă motivul va fi cel de plagiat, atunci recunoaşterea oficială a acestui plagiat aruncă o umbră mare asupra deciziei instanţei care decisese că nu poate admite acţiunea introdusă de trei universitari în ce priveşte o carte publicată ca şi co-autor de către dl. Ponta, bazată, în bună măsură, pe teza dovedită ca plagiat.

Deci ce facem cu acest gest? Creştineşte, persoana poate fi iertată dacă …şi-ar fi făcut crucea ca unul care crede. Dar cu o cruce mică şi-ngălată? Nu cred că domnul Ponta se “roagă” pentru “păcatele” sale.

Ce să facă cu acest gest toţi universitarii din România care şi-au luat pe merit doctoratul? Ce să facă cu acest gest universitarii sau oamenii de ştiinţă români, cu doctorate strălucite, care sunt stabiliţi în străinătate şi asupra cărora, volens-nolens, a plutit o umbră în 2012, şi care au fost întrebaţi atunci: “cum se ia doctoratul la voi?”

La noi e greu de înţeles, şi mai greu de acceptat, că valorile morale sunt temelia unei naţiuni. Iar Educaţia le construieşte tot timpul. Dacă demnitarii nu pun preţ pe ele - există încă o lege care îi protejează chiar şi situaţii ca acestea, de plagiat -, atunci ne putem întoarce de tot faţa de la aceştia. Căci ei le-au pus o cruce (mică şi-ngălată). Iar noi, ca de obicei, mergem…înainte. Cum s-a văzut de curând: strigi “ajutor”, dar barca nu are motor ca să ajungă la tine. Şi te-neci, te duci la fund, în mâl. Mâlul politicii noastre care nu e în stare de gesturi mari, clare, dătătoare de speranţă. Nu încă.