INTERVIU Lingvistul de la Cambridge, mentorul studenţilor români

Profesorul britanic Ian G. Roberts, cel datorită căruia doi studenţi români vor putea merge anual la doctorat la Cambridge, a povestit pentru „Weekend Adevărul“ despre mecanismul unei limbi şi despre sursa xenofobiei britanicilor faţă de imigranţi. Alături de el, şi-au spus povestea şi cei doi lingvişti români cărora le-a fost mentor anul trecut la Cambridge.

Ian G. Roberts (55 de ani) este decanul Facultăţii de Limbi Moderne şi Medievale a Universităţii Cambridge şi membru al Academiei Britanice. Deţine cel mai înalt titlu academic, „Literrarum Doctor“, care poate fi acordat de foarte puţine universităţi în lume şi acelea sunt numai de talia Oxbridge (Oxford şi Cambridge).

El a fost şi cel care, anul trecut, a sprijinit doi tineri români de la Universitatea din Bucureşti (UB) să-şi definitiveze studiile la Cambridge, fără a plăti taxele de studiu.

„Am avut doi români la Cambridge cu care am lucrat timp de şase luni anul trecut, Alexandru Nicolae şi Adina Dragomirescu, am fost chiar coordonatorul lucrării lui Alex. Acum avem o înţelegere bilaterală între Cambridge şi Universitatea din Bucureşti, ceea ce înseamnă că de acum înainte vor fi, în fiecare an, câte doi studenţi de la Bucureşti care vor studia la Cambridge“, a explicat, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, reputatul profesor, care la finele lunii martie a primit şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.

Roberts vorbeşte engleza, italiana, franceza, germana şi mai cunoaşte la un nivel mediu portugheza, galeza şi a studiat latina. Profesorul britanic spune că italiana i se pare cea mai muzicală limbă, însă franceza îi este mai dragă, poate fiindcă a fost prima limbă străină pe care a învăţat-o, la vârsta de 10 ani.

Munca academică a lui Roberts se bazează pe teoria gramaticii universale a lui Chomsky, care spune despre creierul uman că se naşte cu capacitatea de a învăţa gramatică şi că există aspecte în toate limbile care vin dintr-o percepţie biologică a limbajului pe care toţi oamenii o au. Astfel, există proprietăţi care se regăsesc în toate limbile, cum ar fi verbul şi substantivul.

Roberts încearcă, împreună cu cercetătorii cu care lucrează la Cambridge, să găsească o teorie care să analizeze structurile tuturor limbilor. Despre români spune că le-a citit pe feţe o „ciudată melancolie pentru epoca Ceauşescu“, iar aşa-zisa frică a britanicilor vizavi de o „invazie“ a muncitorilor români este „total exagerată“.

„Weekend Adevărul“: Cât de uşor sau de greu ne este să învăţăm o limbă străină care este foarte diferită de a noastră? Chinezii, spre exemplu, dacă se apucă să înveţe limba engleză mai târziu în viaţă, aproape că nu o pot pronunţa.

Ian Roberts: Asta este valabil pentru toţi. Este un lucru bine ştiut despre copiii mici că învaţă foarte uşor o limbă străină şi că acea capacitate de a învăţa o limbă în mod natural începe să dispară undeva, pe la vârsta de 7 ani. Deja, pe la 14 ani, a dispărut cu totul. Asta nu înseamnă că nu poţi învăţa o limbă străină la şcoală, dar este mai dificil şi nu va fi niciodată atât de fluentă, întotdeauna vei avea un accent sau vei face greşeli gramaticale. În zilele noastre, majoritatea copiilor se dezvoltă într-un mediu în care se vorbesc mai multe limbi şi, automat, vor învăţa cel puţin două.

Dar ce s-ar întâmpla dacă un profesor de latină din zilele noastre s-ar întâlni cu un roman, s-ar înţelege?

Experţii spun că da, numai că romanul ar crede despre persoana din vremea noastră că are un accent straniu, dar cel mai probabil ar putea să-l înţeleagă. Dacă ne uităm la latina pe care o învaţă copiii în şcoli în diferite ţări, observăm că fiecare are o altă pronunţie, în special în ceea ce priveşte vocalele, dar niciuna nu este pronunţia corectă a latinei.

Citind presa britanică, nu putem să nu observăm o atitudine intolerantă faţă de străini. Este ceva general valabil în societatea britanică, sau lipsa de toleranţă este mai mult o caracteristică a tabloidelor?

Faţă de cât de tolerantă era societatea britanică în anii ’70, lucrurile s-au schimbat radical în 40 de ani. Să vă dau un exemplu: Marea Britanie s-a alăturat Uniunii Europene în 1973, iar în 1975, s-a făcut un referendum în care majoritatea populaţiei a votat să rămânem în UE. Nu ştiu dacă urmăriţi presa britanică, dar deja se discută de un nou referendum şi mi-e teamă că va fi la limită rezultatul. În ultimele patru decenii, atitudinea faţă de UE a devenit din ce în ce mai negativă. Cred că există un element de xenofobie în politica de dreapta de la noi şi în presa care o susţine.

Din ce am observat, această atitudine xenofobă este îndreptată în ultimul timp spre viitorii imigranţi români, care vor putea intra în Regatul Unit fără restricţionări de la anul. Care sunt aşteptările societăţii britanice?

Frica asta de imigranţi este total exagerată şi provine de la ce s-a întâmplat atunci când Polonia a intrat în UE, când foarte mulţi polonezi au venit în Marea Britanie. Erau, în mare, oameni tineri şi foarte muncitori care făceau munca pe care niciun britanic nu ar fi vrut să o facă. Au fost probleme în unele zone din ţară unde şcolile, spre exemplu, au fost puse în situaţia în care nu aveau destule locuri, iar copiii imigranţilor nici nu vorbeau engleza bine.

Problema atunci a fost că guvernul nu a gestionat bine situaţia valului de imigranţi polonezi, dar nu cred că va mai fi la fel a doua oară. Englezii sunt, în mare, destul de ignoranţi în ceea ce priveşte cultura franceză sau cea germană, fiindcă, nevorbind limbile respective, ei nu au acces la culturile acestor ţări şi chiar cred în stereotipuri şi, culmea, lucrul acesta se întâmplă tocmai în era internetului, când ne este mult mai uşor să cunoaştem o altă cultură. Din experienţa mea, nemţii cunosc mult mai multe despre Marea Britanie decâ ştiu britanicii despre Germania.

Cum vi se pare România?

Impresia mea este că sunteţi foarte primitori şi chiar vreţi să ne simţim bine aici. De asemenea, mai este ceva pe care îl vezi sau îl simţi aici, un fel de tristeţe, un lucru pe care îl întâlneşti în toate ţările post-comuniste. E foarte interesant să-i aud pe oameni cum vorbesc de vremurile acelea fiindcă mie îmi este imposibil să-mi imaginez viaţa trăind într-un regim totalitar. 

Lingvistul şi profesorul Ian Roberts, la o conferinţă la Bucureşti  FOTO : Arhivă personală

CV

Decan la Cambridge

• Ian Roberts a făcut cercetare şi a scris în domeniul sintaxei teoretice, diacronice şi comparative.
• A absolvit Universitatea din Wales în 1979 cu o licenţă în lingvistică franceză, iar în anul următor a terminat masteratul la Universitatea Salford.
• A obţinut titlul de doctor la Universitatea din Southern California cu o teză coordonată de un reputat romanist, Osvaldo Jaeggli.
• A fost cercetător invitat la Departamentul de Lingvistică şi Filozofie al Massachusetts Institute of Technology (MIT), unde a studiat cu celebrul lingvist Noam Chomsky, iar în 2006 a obţinut prestigiosul titlu de Literrarum Doctor de la Cambridge, unde predă din 2001.
• În 2011, Roberts a devenit decanul Facultăţii de Limbi Moderne şi Medievale a Universităţii Cambridge şi din 2007 încoace vizitează şi România cu ocazia conferinţelor de lingvistică susţinute aici de Universitatea din Bucureşti.
• În 2012 a primit, la Bucureşti, titlul de membru de onoare al Institutului de Lingvistică al Academiei Române.
• Ultima dată a fost în România în martie 2013, la invitaţia Universităţii Bucureşti, care i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, ceremonia având loc miercuri, 20 martie.

Povestea celor doi români care şi-au definitivat studiile de lingvistică la Cambridge: „Limba română este copilul excentric al latinei“

Adina Dragomirescu (30 de ani) şi Alexandru Nicolae  (27 de ani) sunt singurii români care au studiat lingvistica la Cambridge finanţaţi de UE, dar sprijiniţi şi coordonaţi de profesorul Ian Roberts. Cei doi formează un cuplu de şapte ani, lucrează la Institutul de Lingvistică al Academiei Române şi predau Lingvistica la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

Adina Dragomirescu şi Alexandru Nicolae, la Stratford-upon-Avon   FOTO: Arhivă personală

Mai mult, cei doi „ucenici“ ai reputatului lingvist îşi vor vedea numele, la începutul lunii mai, pe prima  carte de „Gramatica limbii române“ în engleză, care are 700 de pagini, editată la Oxford University Press şi o premieră absolută în domeniu, fiindcă nu există nicio carte de anvergura aceasta pentru străinii care vor să studieze limba română. 

Alexandru Nicolae şi Adina Dragomirescu se numără printre experţii care au lucrat la această carte, sub coordonarea lingvistului Gabriela Pană Dindelegan de la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, din care fac parte toţi autorii. Cuvântul final în publicarea acestei „Gramatici a limbii române“ l-a avut chiar profesorul Martin Maiden, cel care, în noiembrie 2012, a înfiinţat lectoratul de limba română de la Oxford.

Au ajuns la Cambridge la invitaţia lui Roberts

Preocuparea principală a celor doi tineri lingvişti este analiza structurii limbii române. „Este atât de puţin cunoscută limba română în afară, încât mai puteam studia şapte vieţi de acum încolo. Dacă eşti vorbitor nativ de o limbă cum este româna, care e destul de puţin vorbită în lume, eşti fericit ca şi cercetător pentru că ai mult material cu care poţi lucra“, explică Adina Dragomirescu.

Alexandru şi Adina au ajuns la Cambridge la invitaţia profesorului Ian Roberts, în februarie 2012, şi au stat acolo şase luni, după care au revenit în ţară. „Îl cunoşteam pe profesorul Roberts de la conferinţe atât de la Bucureşti, cât şi din străinătate şi i-am scris un mail în care l-am întrebat dacă am putea să facem un stagiu la el“, povestesc cei doi.

Este atât de puţin cunoscută limba română în afară, încât mai puteam studia şapte vieţi de acum încolo. Adina Dragomirescu, profesoară de lingvistică

În mod normal, dacă pui piciorul în pragul unei universităţi precum Cambridge sau Oxford, plăteşti nişte taxe astronomice. Spre exemplu, pe Alexandru şi pe Adina i-ar fi costat împreună vreo 16.000 de lire sterline (peste 18.700 de euro) pentru un semestru, numai că profesorul Roberts a avut bunăvoinţa să le obţină nişte invitaţii pentru cercetare din partea Universităţii Cambridge.

Astfel, Adina a fost „visiting scholar“ şi Alexandru a fost „visiting Phd student“ şi nu au mai plătit taxele de şcolarizare. Iar bursele POSDRU, de 1.000 de euro pentru el, respectiv 1.500 de euro pentru ea, le-au asigurat banii pentru a se putea întreţine acolo.

În calitate de „visiting scholar“ şi „visiting Phd student“, cei doi au intrat şi în rândul personalului de predare de la Cambridge şi astfel au putut ţine, la rândul lor, cursuri la Cambridge.

„Asta a fost posibil fiindcă ei au un sistem mai special de predare. Un profesor nu ţine un curs un semestru întreg, ci se schimbă între ei în funcţie de specializare. Se fac prelegeri în cicluri tematice. Noi, spre exemplu, am ţinut câte un curs despre limba română din perspectivă istorică la Cambridge. În plus, la invitaţia profesorului Martin Maiden, care a şi înfiinţat Catedra de Limba Română de la Oxford, am ţinut un seminar special de lingvistică romanică şi la această universitate, am făcut o zi de română cu cei de acolo“, povesteşte Adina Dragomirescu.

Atmosfera de la Cambridge

În general, la prelegerile profesorilor români au venit studenţii interesaţi de limbile romanice şi cei de la lingvistică generală, iar la Oxford veneau studenţi care erau familiarizaţi cât de cât cu limba română, fiindcă acolo se predau ore de română chiar înainte ca Martin Maiden să înfiinţeze cursul de limba română.

Vara trecută, pe vremea când se aflau în vizită la Oxford, s-au întâlnit întâmplător pe stradă cu profesorul Maiden chiar la o zi după ce fostul premier Adrian Năstase a avut presupusa tentativă de suicid. Martin Maiden i-a întrebat cu un umor britanic: „La voi în ţară se împuşcă prim-miniştrii şi voi vă plimbaţi senini pe stradă la Oxford?“.

Adina Dragomirescu povesteşte că atmosfera de lucru de la Cambridge este foarte bună: „Sunt foarte puţini studenţi la fiecare departament şi toţi merg la conferinţele care îi interesează şi apoi pleacă în grup la pub după conferinţele ştiinţifice, ceea ce îi face să fie foarte legaţi între ei. Mai mult, profesorii şi studenţii îşi spun pe numele mic, nu e ca aici la facultate“. Profesorii dau şi câte o petrecere („garden parties“) cu studenţii şi colegii lor,  în fiecare primăvară, chiar la ei acasă.

Cât despre revenirea lor în ţară, cei doi profesori cred cu tărie că aici trebuie să trăiască.

„Am rămas aici fiindcă avem o casă frumoasă şi nişte colegi minunaţi, un colectiv foarte plăcut, Ce ar fi dacă ar pleca toată lumea în străinătate? Nu că nu ne-am fi gândit, dar este greu să găsim două poziţii foarte bune în acelaşi loc, având în vedere că lucrăm în acelaşi domeniu. Cea mai bună soluţie este să poţi să pleci din când în când, dar să te şi întorci să-ţi ţii cursurile. Adică să te informezi plecând, dar să faci şi ceva util la tine în ţară“, spune Alexandru. Cam aşa s-ar putea sintetiza motivele întoarcerii cuplului în România.

Cea mai bună soluţie este să poţi să pleci din când în când, dar să te şi întorci să-ţi ţii cursurile. Alexandru Nicolae, profesor de lingvistică

Româna, în ochii lingviştilor

Cei doi nu cunosc multe limbi străine, el e anglofon, ea e francofonă, în schimb sunt familiarizaţi cu structura lor. „Un lingvist nu ştie limbi, un profesor de limbi străine ştie limbi, un lingvist se joacă cu structura limbilor. Se spune că eşti lingvist atunci când poţi să analizezi o propoziţie într-o anumită limbă şi să nu ai habar ce înseamnă cuvintele, să nu le poţi traduce“, explică Alexandru Nicolae.

În străinătate, limba română este deseori confundată cu italiana, datorită muzicalităţii şi pronunţiei, sau cu rusa, datorită cuvântului „da“, despre care lingviştii încă nu au căzut de acord dacă este de origine slavă sau nu.

„Româna este copilul excentric al latinei, pe de o parte, fiindcă nu o ştiu foarte mulţi, pe de alta, fiindcă a fost separată foarte mult timp de celelalte limbi romanice prin bariera ugro-finică, prin vorbitorii de limbi slave sau albaneză. Asta face ca româna să fie foarte interesantă. Spre exemplu, ca structuri gramaticale: în toate limbile romanice, articolul hotărât este în faţa substantivului, pe când în română este postnominal. Din punctul acesta de vedere, româna seamănă cu limbile scandinave, în schimb, morfologia şi sintaxa sunt latine, iar fonetica este influenţată foarte mult de elementele slave şi de limba de substrat, limba dacă, pe care nu o mai ştim astăzi. Ne-au rămas doar câteva cuvinte cum ar fi «barză» sau «mânz». De fapt, sunetele «h» şi «î» se spune că ar aparţine limbii dacice“, explică Nicolae.

Acest articol a apărut în „Weekend Adevărul“.