Admiterea la facultate 2013. Ce se schimbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La aproape toate universităţile importante din şară se va da examen scris la admitere.     FOTO: Arhiva Adevărul
La aproape toate universităţile importante din şară se va da examen scris la admitere.     FOTO: Arhiva Adevărul

O parte dintre universităţile mari din ţară au stabilit deja cum vor organiza admiterea anul acesta. În timp ce unele au păstrat combinaţia de dosar şi probă scrisă, în funcţie de facultate, la ASE de exemplu admiterea s-a schimbat şi se va face doar pe bază de examen scris.

Multe dintre facultăţile de stat vor să pună accentul anul acesta pe examenul scris la admitere, tocmai pentru a tria mai bine viitorii studenţi.

Deşi Ministerul Educaţiei nu a finalizat încă criteriile generale de admitere pentru acest an, care vor fi gata în februarie-martie, universităţile deja au discutat în şedinţele de Senat modul în care vor face selecţia la vară, în ideea că nu se vor schimba considerabil condiţiile impuse de minister.

La Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), spre exemplu, conducerea universităţii a decis ca anul acesta admiterea la licenţă să aibă loc diferit, trecând de la selecţia pe bază de dosar (în care contează media de la Bac, notele la disciplinele relevante) la examenul scris.

„Faţă de anul trecut, când nu am avut exmen scris la admitere, anul acesta candidaţii vor susţine un test“, a declarat pentru „Adevărul“ Pavel Năstase, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE).

Admiterea la studiile universitare de licenţă, la zi, se face prin concurs, pe baza unei probe scrise sub formă de test grilă şi a mediei generale obţinute la examenul de bacalaureat. Taxa de înscriere la examen este de 100 de lei.

Înscrierile la concursul de admitere la programele de studii universitare de licenţă cu frecvenţă se fac între 16 şi 19 iulie 2013. Poba scrisă se va susţine în zilele de 24 şi 25 iulie, urmând ca listele finale să fie afişate pe 30 iulie.

În schimb, admiterea la studiile universitare de licenţă la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă se face prin concurs, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de bacalaureat. Înscrierile la examen se fac între 15 şi 19 iulie, iar listele cu cei admişi vor fi afişate pe 1 august.

Probă scrisă la admiterea de la universităţile din ţară

Şi în ţară se pune accentul pe examenul scris. Universitatea „Babeş-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca a publicat de asemenea broşura ce conţine metodologia de admitere la licenţă şi master pentru anul universitar 2013-2014.

În funcţie de facultate, admiterea se face fie pe bază de concurs de dosare, fără probe scrise, fie pe bază de examen, la care se mai adaugă, cu o pondere între 50% şi 75%, media de la bacalaureat.

De exemplu, cei care vor să intre la Matematică vor fi selectaţi doar pe baza unui examen scris. Probe scrise există şi la alte facultăţi, cum ar fi Chimie, Fizică, Biologie, geografie, Drept, Limbi şi literaturi străine, Psihologie sau Teologie, însă în cazul acestora şi media de la Bac cântăreşte la nota finală de admitere.

Înscrierile se fac în perioada 15-21 iulie 2013, iar rezultatele finale se vor afişa la finalul lunii iulie, în funcţie de facultate. Broşura cu informaţiile complete poate fi consultată pe site-ul UBB.

Senatele universităţilor vor decide

La Universitatea „Al.I.Cuza“ din Iaşi, cinci facultăţi au anunţat că vor menţine proba scrisă (Drept, Informatică, Teologie, Educaţie Fizică şi Sport, Psihologie şi Ştiinţele Comunicării), după ce două dintre ele au introdus examenul anul trecut, deşi Senatul Universităţii urmează să decidă metodologia de admitere la licenţă în 2013 la sfârşitul lunii ianuarie.

„Criterii de admitere deja s-au discutat în Senat în noiembrie şi în decembrie, în principiu nu se modifică esenţial faţă de anul trecut, vor rămâne cele cinci facultăţi care au probă scrisă, probabil urmează să se definitiveze ponderea acestor criterii (rezultatele la Bac, probe scrise) în totalul mediei de admitere“, a declarat Vasile Işan, rectorul universităţii din Iaşi.

Situaţia este similară şi la Universitatea de Vest din Timişoara, unde metodologia de admitere este în lucru, însă în mare nu vor fi schimbări faţă de anul trecut.

Rectorul Marilen Pirtea spune că Senatul urmează să decidă luna aceasta cum va fi organizată admiterea la fiecare facultate, dar adaugă că „universitatea este eterogenă“, adică vor fi criterii de selecţie diferite, şi „deja au fost facultăţi care au cerut introducerea examenului de admitere“, considerat unul dintre cele mai serioase metode de alegere a viitorilor studenţi.

Şi la Universitatea din Bucureşti urmează să se decidă în Senat modalitatea prin care vor fi selectaţi în 2013 cei care doresc să studieze la una din instituţiile de prestigiu din ţară.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite