RIUF 2013 Care sunt cele mai populare destinaţii de studiu ale români şi ce ar trebui să ştie despre ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Destinaţiile preferate de tinerii români care pleacă la studii în străinătate sunt în primul rând Marea Britanie, urmată de Danemarca, unde studiile sunt gratis, Olanda şi apoi Suedia. Studenţii preferă aceste ţări în principal fiindcă se predă în limba engleză şi pentru că au universităţi prestigioase care oferă specializari adaptate cerinţelor pieţei muncii de azi, spun specialiştii.

Tinerii interesaţi să plece la studii în străinătate se pot informa în acest weekend de la târgul RIUF din Bucureşti, despre ofertele a 70 de universităţi de pe patru continente (Europa, SUA, Asia şi Australia). Reprezentanţii acestora  vor oferi informaţii despre taxele de şcolarizare, posibilităţi de finanţare, programele disponibile şi procesul de aplicare.

Târgul va putea fi vizitat sâmbătă (19 octombrie) între 10:00 - 17:00 şi duminică (20 octombire), între 10:00 - 16:30, la Sala Palatului.

24 din cele peste 70 de universităţi şi instituţii prezente la RIUF vor oferi burse, al căror cuantum total se ridică la peste 500.000 de Euro. Bursele pornesc de la 1.000 de lire pe an (aproximativ 1.200 de euro) şi pot ajunge chiar la peste 60.000 de dolari (aproximativ 45.000 de euro) pentru un program de MBA în Statele Unite.

Puteţi consulta AICI lista completă a universităţilor care vor participa la târg.

Cele mai căutate destinaţii: Marea Britanie şi Danemarca

Chiar dacă taxele sunt foarte mari, în Anglia variază între 7.500 şi 9.000 de lire sterline (8.800 – 1.000 euro), tinerii nu sunt descurajaţi fiindcă se pot împrumuta de la guvernul britanic sau pot aplica pentru burse. De fapt, cea mai mare problemă a lor este cum să îşi asigure traiul.

În Danemarca, spre exemplu, studiile sunt gratis, însă nivelul de trai este unul dintre cele mai ridicate din lume şi costă pe măsură. În Olanda şi în Marea Britanie, există şi restricţii pe piaţa muncii pentru studenţi cum ar fi nevoia unui permis de muncă pentru a lucra, precizează consilierul Edmundo Cristina Voinea.

Ea a explicat pentru adevarul.ro că familiile tinerilor care vor să plece la studii în străinătate trebuie să îi susţină financiar la început, fiindcă, dacă nu au niciun fel de sprijin, le va fi foarte greu să se descurce.

Taxe anuale de 40.000 în Elveţia

„Majoritatea aleg Marea Britanie şi ţările scnadinave fiindcă se poate studia în limba engleză, pe care o stăpânesc foarte bine. În Statele Unite pleacă de obicei studenţi foarte focusaţi într-o anumită direcţie. Sunt două categorii de studenţi aici: cei care îşi permit să plătească taxele de peste 15.000 de dolari (11.000 euro), uneori mai mari de 25.000 de dolari (18.400 de euro), sau cei care sunt foarte bine pregătiţi şi pot obţine o bursă Fullbright. SUA nu este singura ţară care are asemenea taxe, în Elveţia se poate ajunge şi la 40.000 de euro pe an”, spune consilierul.

Ea a mai explicat că nu prea există cereri pentru stduiile universitare în Asia, pentru că nu există burse şi costurile sunt foarte mari. „Noi avem parteneriate, spre exemplu în Coreea de Sud, dar taxele universitare se ridică la 16.000 de dolari (21.600 euro), nu sunt burse, iar cazarea ajunge la 1.000 – 2.000 de dolari (730 – 1.400 euro) şi costurile de trai - 350 de dolari/lună (250 euro)”, a explicat Voinea.

Cum se aplică la studii în Marea Britanie

Aplicaţiile la universităţile britanice se pot face prin platforma naţională online UCAS, care le centralizează şi le trimite apoi la universităţi.

Ca formalitate de bază, trebuie completat un formular ce vine din partea UCAS. Formularul completat se trimite împreună cu documentaţia solicitată prin poştă, către Student Loans Company, la adresa specificată. Documentaţia cuprinde adesea copii legalizate, dar niciodata documente original.

„Data limită pentru depunerea aplicaţiilor la universităţile britanice, prin sistemul UCAS, este ora două dimineaţa în ziua de 16 ianuarie 2014, pentru România, dar este de preferat ca elevii să aplice cel târziu cu două zile înainte, pentru a evita posibile probleme cu plata online a celor 23 de lire sterline (19 de euro) pentru aplicaţie”, a explicat pentru adevarul.ro, profesorul Simon Parker, care de 10 ani pregăteşte elevii români pentru admitere în Marea Britanie.

Un candidat poate să aplice la maximum cinci universităţi pentru care are nevoie de recomandări şi de un eseu de motivaţie, care este este foarte important. Din păcate, aplicaţiile pentru specializările de medicină, medicină dentară şi medicină veterinară, cât şi la prestigioasele universităţi Oxford şi Cambridge, s-au încheiat săptămâna trecută, miercuri.

Spre ce universităţi şi specializări se pot orienta studenţii

„Anul trecut, cea mai populară destinaţie a studenţilor pe care i-am pregătit a fost Universitatea din Lancaster, în principal fiindcă sunt pe locul întâi în rândul universităţilor britanice în ceea ce priveşte studiile de Marketing. Alte universităţi populare în rândul românilor sunt Exeter, University College London (UCL), London Queen Mary, Oxford şi Cambridge. Anul acesta, universitatea cea mai atractivă datorită noii specializări Management Science se pare că este UCL”, a explicat Parker.

Profesorul britanic le recomandă tinerilor care vor să urmeze o anumită specializare, să se orienteze atent fiindcă, în unele domenii cum ar fi cel de Business, structura şi conţinutul programei pot varia foarte mult de la o universitate la alta. În schimb, Dreptul este un subiect care se studiază într-un mod similar la toate universităţile britanice.

Cât costă stidiile şi ce metode de finanţare există în Regatul Unit

Taxele universitare în Marea Britanie au fost ridicate, în urmă cu doi ani, la pragul de 9.000 de lire sterline pentru studiile de licenţă. Există şi universităţi care cer mai puţin, dar în general preţurile variază între 7.500 de lire/an şi 9.000 de lire.

În ceea ce priveşte finanţarea studiilor, studenţii se pot împrumuta de la guvernul britanic, angajându-se să plătească datoria după absolvire atunci când vor avea un job unde sunt plătiţi destul de bine ca să îşi permită rambursarea. Cel mai devreme, ei pot să înceapă să-şi plătească datoria la opt luni după absolvire.

„Pragul salarial pentru a începe să-şi plătească datoria este de minimum 21.000 de lire sterline pe an (25.000 euro) dacă rămân în Marea Britanie şi de 15.000 de lire (17.000 euro) în cazul în care absolvenţii se angajează în România”, a explicat Parker. Dacă pentru a studia în Anglia studenţii trebuie să plătească 9.000 de lire sterline sau să se îndatoreze la guvernul britanic, în Scoţia, studiile universitare sunt gratis, dar şi competiţia este foarte mare.

Preţurile unei camere de cămin în campus variază de la 70 la 160 de lire sterline, pe săptămână, adică 280 – 480 de lire pe lună. Chiria unei camere în privat variază de la 150 – 400 de lire pe lună, la care se adaugă şi utilităţile 970 de lire, în medie. Bineînţeles, preţurile variază în funcţie de oraş.

Mâncarea costă în jur de 40 de lire pe săptămână, adică 160 de lire/lună, abonamentul de internet este în jur de 35 de lire/lună, o cartelă telefonică, în jur de 15 lire, însă cel mai scump este transportul: un bilet de autobuz este între 1,40 lire – 2,50 lire/călătorie şi un bilet de metrou – 2,10 lire – 4,5 lire/călătorie.

Studiile universitare în Danemarca

Primul lucru pe care trebuie să-l ştie cei care se gândesc să-şi aleagă această destinaţie este că nu plătesc taxe universitare, studiile sunt gratis, iar sistemul de învăţământ este axat îndeosebi pe partea practică.

Faţă de Marea Britanie, unde admiterile se fac de foarte devreme, aplicaţiile pentru Danemarca se deschid după data de 1 februarie, când apare formularul standard de admitere şi se termină pe data de 15 martie. Toate aplicaţiile se fac, începând de anul acesta, online. Pentru a fi eligibil trebuie ca mediile din liceu să fie mai mari de 8.

Candidaţii au nevoie de un dosar care conţine următoarele: foaia matricolă cu mediile din liceu, diploma de bacalaureat şi un test de limba engleză recunoscut internaţional, de regulă IELTS, TOEFL sau Cambridge Advanced. Pe lângă aceste documente mai au nevoie de una sau două scrisori de recomandare de la profesorii din liceu şi un eseu personal în care să motiveze de ce îşi doresc să studieze la o universitate din Danemarca şi ce crede că îi recomandă pentru a studia într-un mediu internaţional.

Pentru a fi student în Danemarca, un tânăr român trebuie să dispună lunar de aproximativ 600- 700 euro şi, spre deosebire de Olanda sau Marea Britanie, nu este nevoie de permis de muncă pentru a lucra, însă nu poate să muncească mai mult de 20 de ore pe săptămână, iar salariul minim trebuie să fie de 13 euro/oră. Tot ce trebuie să facă pentru a avea drept de muncă este să se înscrie la primăria oraşului în care studieză.

În ceea ce priveşte costurile de trai, chiriile camerelor de cămin variază între 260 de euro şi 530 de euro, un abonament de autobuz costă 40 de euro, iar închirierea unei biciclete este 4 euro. Mâncarea costă în jur de 130 – 260 de euro pe lună.

Olanda, una dintre destinaţiile favorite ale studenţilor români

Olanda a fost prima ţară europeană continentală care a organizat programe de studiu în limba engleză. Acum există 39 de universităţi de ştiinţe aplicate şi 19 universităţi de cercetare unde se pot studia peste 1.700 de programe cu predare  în limba engleză.

Ca să aplici la universitate, trebuie să te înscrii pe platforma Studielink, o condiţie impusă de către majoritatea universităţilor olandeze atât pentru studiile de licenţă, cât şi pentru cele de master.

Taxele de şcolarizare sunt doar cu puţin mai mari decat cele din România, Olanda situându-se însă pe locul 3 în lume în ceea ce priveşte sistemul educaţional, comparativ cu costurile asociate.

Majoritatea universităţilor din Olanda percep o taxă de şcolarizare de 1.835 de euro/an, care poate să fie acoperită printr-un împrumut guvernamental (fără dobândă), de care pot să beneficieze şi românii, în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene. Împrumutul urmează să fie rambursat abia la doi ani după terminarea studiilor, în rate lunare. În conditiile în care demonstrează că lucrează part-time un anumit număr de ore pe lună, studenţii pot obţine o bursă de până la 500 euro/lună.

În Suedia nu se plătesc taxe universitare

Şi în Suedia studiile universitare sunt gratis, motiv pentru care este o destinaţie foarte căutată, dar costurile de întreţinere sunt foarte mari. Însă pentru a obţine o diplomă, studenţii nu trebuie să se înscrie la un program complet.

În majoritatea domeniilor îşi pot crea propriul set de materii pe care le vor studia chiar de la diverse universităţi, însă există câteva excepţii, cum ar fi programele de medicină, farmacie şi asistenţă medicală, cât şi o parte dintre programele de inginerie.

O altă veste bună e că în Suedia studenţii au drept de muncă nelimitat. Costurile de trai sunt destul de ridicate, cazarea costă între 3.250 – 4.500 de coroane suedeze (368 euro – 510 euro), iar abonamentul de autobuz costă 400 de coroane pe lun (45 de euro).


RIUF 2013: Universităţile de top vin la Bucureşti

7 universităţi din top 50 mondial vin în acest week-end la RIUF, the Romanian International University Fair, cel mai mare târg internaţional de universităţi. La Bucureşti pe 19-20 octombrie, la Sala Palatului, tinerii români pot discuta cu reprezentanţii instituţiilor din străinătate despre ce înseamnă să fii student la o facultate renumită.

Unde poţi studia la Master pe bani puţini

Tinerii care doresc studii specializate şi cu o programă adaptată nevoilor de pe piaţa muncii aleg să studieze în străinătate, unde au, de cele mai multe ori, şansa de a face stagii de practică şi de a acumula mai multe competenţe care să le sporească succesul în carieră. O serie de ţări europene, cum sunt cele nordice, au taxe mai mici la Master.

Cum se obţine finanţare pentru studiile de licenţă în Marea Britanie

Ai făcut o aplicaţie de succes şi ai fost acceptat la o universitate din Marea Britanie. Şi acum ce e de făcut pentru a obţine finanţare? Guvernul Marii Britanii susţine studenţii care doresc să urmeze ciclul de licenţă în Marea Britanie oferindu-le posibilitatea de a accesa un împrumut pe termen lung.

Olanda ca destinaţie de studiu

Când ne gândim la Olanda, ne imaginăm câmpuri interminabile cu lalele, dinamismul bicicletelor colorate şi de asemenea, imagini parcă rupte din picturile faimosului Rembrandt ne vin în minte. Dacă această ţară pare a fi destinaţia ideală de vacanţă, vom vedea în rândurile care urmează că Olanda poate să reprezinte alegerea perfectă şi pentru continuarea studiilor.

Cum te poţi angaja într-o ţară din Europa, ca student internaţional

Studiul într-o altă ţară a devenit în ultimii ani o oportunitate tot mai accesibilă. Odată cu intrarea Romaniei în Uniunea Europeană, procedurile de aplicare s-au simplificat, taxele de şcolarizare au scăzut, iar universităţile vestice au început să aprecieze tot mai mult calitatea studenţilor români.

De ce sa fii student român în Danemarca

Ce atrage un elev român să studieze la o facultate din Danemarca? Calitatea sistemului de învăţământ, axat indeosebi pe partea practică, şi costurile de şcolarizare 0 pentru cei din Uniunea Europeană.

Ce trebuie să ştii despre studiile în Suedia

A alege să aplici la un program de studii într-una dintre ţările din Europa poate fi o decizie care să-ţi schimbe viitorul. Iată ce trebuie să ştii despre studiul în Suedia, ţara care are nouă instituţii de învăţământ superior în top 500 al celor mai bune universităţi din lume .

Cum să aplici cu succes pentru a studia în Marea Britanie

Atunci când te gândeşti la facultate, iniţial îţi spui: examen de Bacalaureat, dosare, taxe de înscriere, cozi prin secretariate şi alte examene (de admitere). Atunci când te gândeşti să studiezi în Marea Britanie, trebuie să ştii că există platforma integrată UCAS.com, un eseu personal şi o scrisoare de recomandare.
 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite