Interviurile „Adevărul” - Reviro. Simona Iernilă, şcolită în Olanda, angajată în România: „Am aplicat şi la joburi din străinătate, dar aici am găsit ce căutam”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Iernilă, la Adevărul Live                     FOTO: Adevărul / David Muntean
Simona Iernilă, la Adevărul Live                     FOTO: Adevărul / David Muntean

Joi, la Adevărul Live de la ora 14:00, am discutat despre cum se pot reintegra în societatea românească şi pe piaţa muncii din ţară tinerii care au absolvit o facultate în străinătate şi care vor să se întoarcă acasă.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Invitatul nostru de astăzi este Simona Iernilă, o tânără absolventă de masterat în Olanda, care s-a întors în România şi s-a angajat la Vodafone cu ajutorul serviciului de recrutare Reviro al Grupului Educativa. 

Într-un interviu acordat celor de la Reviro, Simona Iernilă povesteşte cum încă din liceu îşi dorea să plece în afară, dar a urmat cursurile Academiei de Stduii Economice din Bucureşti (ASE) mai întâi şi a decis să amâne plecarea pentru masterat.

A ales Olanda ca ţară de destinaţie fiindcă programul pe care l-a urmat este în Top 10 Financial Times şi singurul din acest top care este şi accesibil din punct de vedere al costurilor. 

A studiat Strategie şi Marketingul Inovaţiei şi a continuat cu un internship tot în Olanda, la Phillips. "Nu aveam experienţă de lucru şi am vrut să fac un internship acolo înainte de a absolvi fiind oarecum constrânsă şi de normele legislative ce nu imi permiteau să muncesc în Olanda în afara acestui statut de student pe care îl deţineam la momentul respectiv", povesteşte Iernilă.

Când s-a întors în ţară, la Arad, a lucrat mai întâi în afacerea familiei şi apoi a aplicat la mai multe job-uri atât în ţară cât şi în străinătate. "Am aplicat prin Reviro la Vodafone şi am fost contactată foarte rapid de ei. Am trecut testele după care a urmat o perioadă în care am aşteptat un răspuns ( aproape o lună de zile). Aveam şi alte oferte din Belgia, însă m-am dus în assessment center la Vodafone, unde m-am îndrăgostit de ei, motiv pentru care i-am şi ales în final, în detrimentul altor oferte pe care le aveam la momentul respectiv", spune ea.

Principalele declaraţii din cadrul emisiunii:

„Iniţial am vrut să mă întorc în ţară şi am lucrat o perioadă la afacerea familiei. Ulterior, am început să aplic la joburi şi singura opţiune şi singura oferă la care am aplicat în România a fost una a companiei Vodafone. Am început la sfârşitul lui martie în cadrul unui program destinat celor care au absolvit relativ recent. Practic, timp de şase luni eşti rotit în mai multe departamente, pentru a vedea unde te potriveşti”, a explicat Simona Iernilă.

Iernilă a început să lucreze în cadrul departamentului de strategie. „Am lucrat pe o analiză de oportunitate, iar asta mi-a plăcut foarte tare. Acum lucrez pe zona de e-commerce, dar îmi place foarte mult pentru că am multe de învăţat. Industria de telecom este o industrie în care poţi să înveţi foarte multe”, a precizat Iernilă.

În momentul în care s-a întors în ţară, fosta studentă credea că nu îşi va găsi un loc de muncă unde să poată aplica ceea ce a învăţat în străinătate.

Legat de interviul celor de la Reviro, serviciul de recrutare cu ajutorul căruia şi-a găsit actualul loc de muncă, Simona spune că a decurs foarte natural şi că specialiştii de acolo au încercat să afle ce îşi doreşte ea cu adevărat.

Tânăra a făcut un internship la Phillips, pentru a acumula experienţă. „Pentru internship este nevoie doar de o adeverinţă de la facultate. M-am mutat din Rotterdam în sudul Olandei, în Eindhoven”, a explicat tânăra.

Proiectul de acolo a fost provocator, m-au motivat, mi-am demonstrat valoarea, am luat în grijă un proiect care era la început. A trebuit să-l redefinim, apoi să-l implementăm la un nivel mai mare în companie”, a completat Iernilă.

„Am avut parte de un manager care era un foarte bun mentor. Dacă prin intermediul cursurilor am început să îmi pun întrebări, prin intermediul internshipului am reuşit să pun în practică toate aceste elemente. În final, am învăţat cum să fiu mai eficientă şi mai orientată spre obiective”, a precizat Simona.

În Olanda există două tipuri de facultăţi - cele practice, sunt la un nivel mai scăzut, şi apoi sunt cele teoretice, care se axează în general pe teorie şi cercetare.

În România, la Vodafone, m-au întrebat ce am făcut acolo, ce a însemnat intership-ul la Philips, ce provocări am avut.

Cred că e foarte important ca tinerii care se întorc în ţară să ştie exact ce vor, doar aşa ştiu să dea asta mai departe. Trebuie să fie siguri pe experienţa lor, pe ce ştiu să facă.

Peste cinci ani, poate o să fiu într-o multinaţională, poate o să am o afacere, poate o să fiu aici sau în străinătate, dar sigur vreau să continuu pe acest proces de învăţare şi aştept să văd ce-mi rezervă viitorul. Ştiu că îmi place foarte mult schimbarea, ceea ce înseamnă că sunt dispusă să o iau oricând de la capăt, în orice zi.

Am aplicat şi la joburi din străinătate, dar aici am găsit exact ce căutam, adică ceva pe specializarea mea.

Nu contează unde aplici ca ţară, ci ca şi companie. Mi se pare că Vodafone nu ar fi diferită în România, Germania sau UK, cred că aş învăţa la fel de multe în oricare din aceste ţări aş fi. Eu asta am făcut, m-am uitat la companie, nu la ţară. Pentru mine e important să mă identific cu valorile acelei companii şi să se muleze pe planurile mele de carieră.

Cred că îţi poţi dezvolta cariera mai uşor printr-un plan de trainee.

Mă tentează ideea de a-mi face o afacere singură, e o provocare pentru anii următori. Nu mă văd să fac asta acum, pentru că încă sunt în procesul de formare, deşi am învăţat teoretic, vreau să învăţ lucruri specifice, din industrie.

În cadrul programului nostru de la Vodafone, e programul Columbus la nivel internaţional şi doi ani aş putea merge în altă ţară, în programul companiei din ţara respectivă, de exemplu Germania.

Am avut mulţi colegi români, 6-7, la masteratul din Olanda, era singura din Top 10 pe marketing în Financial Times şi care era şi cea mai accesibilă, 1.800 de euro pe an când am fost eu. Cred că doar doi din colegii mei s-au întors în ţară. 

Acolo am învăţat cel mai mult, în Olanda, dar baza a fost aici, în România. 

La Philips, am avut ideea unui incubator de idei, de a creşte rezultatele celor din departamentul din IT, noi le spuneam că creeze o comunitate acolo, însă asta se întâmpla când compania era într-o perioadă de restructurări. Deci a fost greu pentru ei.

Managerul poate să te motiveze, nu compania în sine. 

A fost o perioadă de adaptare aici în România, nu a fost un proces greu, mai aveam prieteni aici. După câteva săptămâni, m-am adaptat foarte bine în companie.

În Bucureşti, mai am vreo 2-3 prieteni şcoliţi peste hotare care s-au întors în România, pe joburi de specialişti.

Eu am studiat strategie şi inovaţie, aşa că stiam că aveam oportunităţi limitate să găsesc un job exact pe ce mă specializasem. 

Cineva care ştie piaţa de aici e de mare ajutor, când pleci din ţară nu mai ai contact cu mediul de business, nu ştii multe despre România.

Pe termen scurt, mă văd lucrând tot aici, am ce să învăţ şi sper să am parte de cât mai multe oportunităţi în această companie.

Reconectarea cu România

O mare parte dintre cei care decid să se întoarcă acasă pentru a începe o carieră nu sunt conectaţi la realitatea de business şi sunt slab susţinuţi în a găsi joburile potrivite pentru ei.

Grupul EDUCATIVA, care trimite anual tineri la studii în străinătate, a observat această problemă recurentă. Ca soluţie, grupul a creat Reviro, un serviciu de recrutare care îşi propune să le faciliteze tinerilor români cu pregătire internaţională accesul la oportunităţi de carieră la companii din România. „Misiunea Reviro este de a conecta potenţialul tinerilor români cu pregătire internaţională la organizaţii din România care să le pună în valoare abilităţile dobândite la studii în cadrul universităţilor internaţionale”, spune Alexandru Ghiţă, preşedinte EDUCATIVA.

El explică modul în care activitatea Reviro completează scopul EDUCATIVA. „Din 2005 trimitem la şcoală în străinătate mii de oameni, prin târgurile de universităţi, prin EDMUNDO, serviciul nostru de consiliere. Însă miza nu a fost doar de a-i trimite în străinătate, ci a fost să-i şi aducem înapoi”, detaliază el.

"Reviro reprezintă cineva cu care poţi vorbi, care îţi oferă transparenţa în ceea ce priveşte cultura companiei la care doreşti să aplici, este o sursă de a cunoasţe mai bine piaţa, de a ştii pe ce skills-uri să te focusezi mai mult atunci când mergi la un interviu şi per total este bine să ai cu cine să discuţi despre chestiuni de genul acesta. Toate acestea îţi aduc o valoare adaugată când candidezi", spune şi Simona Iernilă.


VIDEO Interviurile Adevărul - Reviro. Darian Ursoi: „Sistemul britanic te învaţă să gândeşti şi să-ţi rezolvi singur problemele”

Vineri am reluat seria interviurilor Adevărul-Reviro în cadrul campaniei „Şcoliţi peste hotare, angajaţi în ţară. De ce întorc românii în ţară?”. În platou a fost invitat Darian Ursoi, care a studiat Management la Warwick Business School în Anglia, a lucrat în Londra la Microsoft şi J.P. Morgan, iar acum e business analyst la A.T. Kearny, o firmă de consultanţă strategică.

Interviurile „Adevărul”-Reviro. De ce se întorc în ţară românii şcoliţi peste hotare

Vineri, am reluat seria interviurilor Adevărul-Reviro, în cadrul campaniei „Şcoliţi peste hotare, angajaţi în ţară. De ce întorc românii în ţară?”. Au venit la Adevărul Live tineri români şcoliţi sau care au lucrat în străinătate şi care au ales să se angajeze aici. Poveştile vor putea fi urmărite în secţiunea „Studii în străinătate”.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite