Religia în şcolile din SUA. Americanii sunt de acord ca elevii să se roage zilnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu Gallup realizat în Statele Unite ale Americii anul acesta arată că peste 60% din americani sunt de acord ca elevii să se roage zilnic la şcoală, în clasă, aşa cum intonează imnul ţării. Asta deşi, în urmă cu peste 50 de ani, Curtea Supremă a interzis rugăciunile desfăşurate în mod organizat în şcolile publice, relatează The Huffington Post.

Deşi s-a înregistrat o scădere a numărului americanilor care sunt de acord cu revenirea la astfel de rugăciuni rostite în clasă, de obicei la începutul cursurilor, de la 66% în 2001 la 61% în 2014, studiul arată o schimbare faţă de decizia din 1962 a Curţii Supreme, care interzice astfel de practici organizate la nivelul şcolilor publice, relatează The Huffington Post.

Cu alte cuvinte, după acea decizie, au fost acceptate doar cazurile izolate, individuale, de rugăciune, în funcţie de confesiunea fiecăruia, însă nu şi rugăciunile rostite prin difuzoare sau organizate în fiecare sală de clasă.

Studiul Gallup din acest an arată că cei mai mulţi părinţi americani nu  ar fi deranjaţi ca elevii să rostească, zilnic, o rugăciune la şcoală, mai exact 61%. În plus, 75% sunt de acord ca astfel de rugăciuni să fie utilizate şi în cadrul ceremoniilor de absolvire, ca parte a programului oficial derulat de fiecare şcoală.

image

Iar 77% au spus că ei cred că facilităţile din şcolile de stat ar trebui puse la dispoziţia grupurilor de elevi religioşi pentru a le folosi după ore, o practică de altfel acceptată de Constituţia americană. Cât despre reacţia partidelor politice la rezultatele acestui studiu, jurnaliştii Huffington Post susţin că cel mai probabil republicanii vor sprijini religia în şcoli.

image

Religia în şcoli, subiect controversat în România

La noi, prezenţa religiei în şcoli ca materie opţională, dar cu statut de curs de drept la care trebuie să renunţi printr-o hârtie, a născut în ultimii ani aprige controverse.

Pe de o parte, asociaţiile secular-umaniste şi experţii susţin eliminarea ei din şcoli şi înlocuirea cu istoria religiilor sau cu un curs de cultură generală pe această temă, pe de altă parte, preoţii şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române susţin că e nevoie de astfel de ore pentru a modela mai frumos caracterele tinerilor.

De curând, şi politicienii au preluat această temă în campania pentru alegerile prezidenţiale. În timp ce Monica Macovei a declarat că religia nu ar trebui predată elevilor şi că istoria religiilor ar fi mult mai indicată, premierul Victor Ponta susţine menţinerea acestui curs în şcoli, cu statut de opţional.

Deocamdată, iniţiativa legislativă semnată de parlamentarul independent Remus Cernea, care prevede înlocuirea materiei Religie cu Etică şi cultură civică, a trecut tacit de Camera Deputaţilor şi urmează să fie dezbăută de Senat, în calitate de cameră decizională.


Pe aceeaşi temă:

Victor Ponta este împotriva scoaterii religiei din programa şcolară

Monica Macovei: Istoria religiilor ar trebui studiată în şcoli

Religia rămâne opţional obligatoriu

VIDEO Ce aduce nou Protocolul încheiat de Ministerul Educaţiei cu Patriarhia despre predarea Religiei în şcoli, la Adevărul Live

DOCUMENT Ce prevede protocolul pentru predarea Religiei în şcoli, publicat luni de Ministerul Educaţiei

Religia în şcoli: protocol secret între stat şi biserică

Pricopie, despre protocolul de predare a religiei: nu e vorba de un amestec al Bisericii în sistemul de educaţie

Protocol pentru predarea religiei ortodoxe: reguli stricte pentru şcoli şi teologi, preoţi în inspecţiile de la clasă

DEZBATERE Cum vor arăta noile manuale de religie pentru clasele primare

Noile manuale de religie, pe „masa” societăţii civile

Manualele de religie ar trebui să fie în acord cu informaţiile ştiinţifice

Pericolul predării religiei în şcoli!

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite