Studenţii din 11 oraşe ies miercuri în stradă, iar elevii fac grevă japoneză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestele în educaţie continuă cu greva japoneză a elevilor şi mitingurile studenţilor   FOTO: Adevărul
Protestele în educaţie continuă cu greva japoneză a elevilor şi mitingurile studenţilor   FOTO: Adevărul

Elevii vor face grevă japoneză, miercuri, purtând banderole albe la clasă în semn de protest faţă de subfinaţarea sistemului educaţional. Iar în unele judeţe, după orele de curs, ei se vor alătura protestelor studenţilor, care vor avea loc în 11 centre universitare din toată ţara, a anunţat Consiliul Naţional al Elevilor (CNE).

Elevii solicită Guvernului alocarea a 6 la sută din PIB pentru educaţie, dotarea corespunzătoare a unităţilor de învăţământ, decontarea integrală a cheltuielilor de transport pentru elevii navetişti şi creşterea alocaţiilor, valoarea acestora fiind neschimbată din 2009, şi anume 42 de lei (aproape 10 euro).

CNE precizează într-un comunicat de presă că există numeroase cazuri în care şcolile nu au autorizaţie sanitară de funcţionare şi nu au beneficiat de fonduri pentru reabilitarea bazei materiale, în special în mediul rural, unde există încă şcoli cu toalete în curte şi fără apă potabilă.

De asemenea, în unele situaţii, şcolile sunt încălzite cu sobe vechi şi degradate, în condiţiile în care, potrivit standardelor europene, pentru a asigura un mediu de învăţare adecvat, unităţile de învăţământ trebuie să aibă în dotare laboratoare, biblioteci, baze sportive, săli de clasă dotate corespunzător, dar şi spaţii destinate activităţilor extra-curriculare.

De asemenea, Consiliul Naţional al Elevilor consideră dezavantajoasă ordonanţa guvernului privind decontarea transportului elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu şi solicită acoperirea totală a cheltuielilor de transport conform Legii Educaţiei. Suma maximă decontată pentru un abonament lunar emis pentru distanţa de 50 de kilometri este de 120 lei.

Lipsa decontării integrale a abonamentului "determină, în continuare, o creştere a ratei abandonului şcolar, în condiţiile în care există familii cu venituri mici care nu pot cofinanţa cheltuielile de transport", mai spune CNE.

Totodată, ei mai cer manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, revizuirea curriculumului şcolar şi a conţinuturilor manualelor şcolare şi adaptarea învăţământului tehnologic la cerinţele agenilor economici

"Elevii sunt beneficiarii direcţi ai sistemului educaţional, cei care se supun normelor prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale, în timp ce Guvernul nu îşi respectă propriile asumări şi angajamante faţă de aceştia şi de sistemul educaţional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educaţie. Educaţia este considerată ca fiind o prioritate naţională, însă nu a fost tratată corespunzător", a se mai menţionează în comunicatul CNE.

Studenţii ies miercuri în stradă

Studenţii din 11 centre universitare din toată ţara vor ieşi miercuri în stradă pentru a protesta faţă de neajunsurile din sistemul de învăţământ superior. Efortul lor vine în urma protestelor făcute de mii de profesori săptămâna trecută, care au ieşit în stradă. Atât studenţii cât şi dascălii cer în primul rând, acordarea a 6% din PIB Educaţiei.

Protestul se va ţine simultan în mai multe oraşe din ţară: Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Baia Mare, Sibiu, Suceava, Oradea şi Alba-Iulia.

Traseul protestului din Bucureşti are mai multe puncte de plecare

La ora 12:00 plecare din Belvedere. Studenţii trec prin Regie, Grozăveşti, Facultatea de Filosofie, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, Facultatea de Drept şi complexul studenţesc Mihail Kogălniceanu, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială şi apoi ajung în Piaţa Universităţii (la fântână)

La ora 13:00 pleacă studenţii care s-au adunat în Piaţa Romană şi trec pe la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi apoi merg şi ei în Piaţa Universităţii (la fântână)

În jur de ora 14:00 ajung cu toţii în Piaţa Universităţii şi îi cheamă alături de ei pe studenţii Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi ai Universităţii din Bucureşti apoi pleacă spre Ministerul Educaţiei, iar în jurul orei 15:30 se vor aduna în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului.

Studenţii protestează faţă de următoarele:

• Materie învechită şi materiale de studiu neactualizate

• Mulţi profesori demotivaţi şi demotivanţi care nu ştiu să pregătească un curs, nu ştiu să ne atragă atenţia la cursuri şi să ne prezinte lucrurile într-o manieră interesantă şi interactivă

• Laboratoare nedotate corespunzător sau în acord cu ultimele tehnici folosite

• Taxe mari pentru aproape orice: taxă de înscriere, taxă de confirmare, taxă de bibliotecă, taxă de cămin,taxă de rulment, taxă de eliberare a carnetului, taxă pentru înscrierea la licenţă etc.

• Locuri prea puţine şi condiţii proaste în cămin

• Mâncare scumpă şi de proastă calitate la cantină

• Locuri de practică puţine şi de slabă calitate

• ”Diplomă degeaba” care nu ne asigură un loc de muncă

• Probleme în fiecare an cu reducerile pentru transportul în comun

• Burse sociale care nu acoperă cheltuielile de masă şi cazare

Revendicările ANOSR:

ALOCAREA A 6% DIN PIB PENTRU EDUCAŢIE
O astfel de creştere ar asigura îmbunătăţirea calităţii educaţiei pe care o primim, lucru care ar face educaţia să fie întradevăr relevantă pentru piaţa muncii şi pentru societate!

- CREŞTEREA FINANŢĂRII DE BAZĂ a universităţilor PÂNĂ LA VALOAREA EI DIN 2008
Din cauză ca au scăzut sumele de bani pe care universităţile le primesc pentru fiecare student bugetat, multe dintre ele au recurs la creşteri de taxe (în special la taxa de şcolarizare), motivând că fără astfel de creşteri este foarte dificil să acopere plata salariilor sau cheltuielile minime de întreţinere ale universităţii.

- CREŞTEREA SUBVENŢIEI CĂMINE-CANTINE CU 30% DIN VALOAREA EI ACTUALĂ
Acestă subvenţie nu a mai crescut de 6 ani, lucru care a determinat universităţile să crească taxele de cămin sau să nu investească în modernizarea căminelor sau a cantinei. Creşterea subvenţiei ar scădea taxa de cămin şi ar îmbunătăţi condiţiile de la cămin şi de la cantină.

- CREŞTEREA FONDULUI DE BURSE
Bursele sociale nu acoperă cheltuielile minime de cazare şi masă, aşa cum prevede Legea Educaţiei Naţionale. Pe lângă asta, valoarea actuală a burselor este de 2 sau chiar de 3 ori mai mică decât prevede legea !

- SERVICII DE CONSILIERE DE CALITATE ÎN UNIVERSITATE
Aproape nimeni nu ştie despre activitatea Centrelor de consiliere şi orientare în carieră. Creşterea investiţiei în aceste centre le-ar face funcţionale, ne-ar ajuta să ştim ce ne aşteaptă la facultate înainte să fim studenţi şi ne-ar ajuta să ne integrăm mai uşor pe piaţa muncii.


Protestele din Educaţie continuă - studenţii ies miercuri în stradă

Studenţii din 11 centre universitare din toată ţara vor ieşi miercuri în stradă pentru a protesta faţă de neajunsurile din sistemul de învăţământ superior. Efortul lor vine în urma protestelor făcute de mii de profesori săptămâna trecută, care au ieşit în stradă. Atât studenţii cât şi dascălii cer în primul rând, acordarea a 6% din PIB Educaţiei.

FOTO VIDEO Aproape 10.000 de profesori au protestat miercuri în Capitală. Discuţii fără rezultate la Guvern

Aproape 10.000 de dascăli au protestat miercuri în Capitală, nemulţumiţi de salariile din educaţie, aproape de 10 ori mai mici decât media europeană, şi ameninţă cu închiderea şcolilor. Profesorii au fost susţinuţi de studenţi, elevi şi părinţi, care cer la rândul lor creşterea salariilor cadrelor didactice. Liderul sindicaliştilor, Simion Hancescu a înaintat "un apel" la Guvern, prin care cer respectarea programului de guvernare.

FOTO Aproape 1.000 de profesori de la Federaţia „Spiru Haret” au cerut în faţa Parlamentului salarii mai mari

În jur de 1.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" au pichetat luni, la prânz, sediul Parlamentului, cerându-le politicienilor să aloce 6% din PIB pentru învăţământ şi măcar majorarea salariilor debutanţilor.

VIDEO Liderul FSLI, la Adevărul Live: „Trebuie pus accent pe pregătirea forţei de muncă, pe învăţământul profesional”

Aproape 10.000 de dascăli din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sunt aşteptaţi miercuri la miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până în Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi de subfinanţarea cronică din educaţie. Alţi 1.000 de profesori ai FSE Spiru Haret au protestat luni în faţa Parlamentului, cerând 6% din PIB. De ce se mută învăţământul românesc din clasă în stradă, am discutat, luni, la Adevărul Live.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite