Stop bullying. Avem nevoie de o revoluţie emoţională

Bullying-ul este un act comportamental repetat, îndreptat spre rănirea fizică sau mentală a unei persoane. De asemenea, el se caracterizează prin comportamentul unei persoane care încearcă să obţină supremaţia asupra altora.

Unul din doi copii este agresat fizic sau verbal, umilit sau exclus din grupul de prieteni, spune o statistică realizată de Asociaţia Telefonul Copilului. Bullying-ul nu este un fenomen nou apărut, dar în ultima perioadă a dobândit proporţii alarmante şi în România. Zilnic suntem invadaţi de poveştile unor copii nefericiţi, suferinzi, hărţuiţi de colegii lor şi ale unor părinţi disperaţi să îi ajute, dar care nu au la dispoziţie instrumentele necesare. Iar, ca părinte, ce poate fi mai important decât să îţi înţelegi copilul, să îi intuieşti gândurile, să îi susţii pasiunile şi să îi alungi temerile?

Ne mulţumim de multe ori să spunem că „aşa sunt copiii, răutăcioşi, se ceartă, se poreclesc, se ciondănesc”, fără să ne gândim prea mult care sunt consecinţele acestor comportamente. Bullying-ul este o realitate tot mai prezentă în şcoli, unde se dau adevăratele lupte pentru popularitate şi ierarhie, iar rezultatul este o generaţie de tineri mai stresaţi, mai anxioşi, uneori chiar mai violenţi, mai deprimaţi, mergând până la tendinţe suicidale. Mai mult, cei mai vulnerabili sunt copiii percepuţi ca fiind diferiţi, fie din cauza hainelor pe care le poartă, a felului în care arată sau a eventualelor dizabilităţi. Mai grav este că evoluţia tehnologiei face ca hărţuirea să nu se oprească la poarta şcolii, ci să îi urmarească pe copii peste tot prin intermediul telefoanelor, tabletelor şi computerelor, unde, la adăpostul anonimatului, poate lua forme chiar şi mai periculoase. 

Statele Unite au conştientizat demult pericolul bullying-ului, Asociaţia Americană de Psihologie integrând prevenţia acestui comportament în programele sale de luptă împotriva violenţei în general. Mergând chiar mai departe, unele state americane au elaborat şi pachete legislative împotriva bullying-ului. Chiar şi Casa Albă a organizat o conferinţă naţională dedicată luptei anti-bullying, în care Barack şi Michelle Obama au urcat împreună pe scenă pentru a puncta necesitatea unui mediu sigur în care copiii să se dezvolte, un mediu în care bullying-ul nu mai este etichetat ca fiind normal.

Este salutară iniţiativa Asociaţiei Telefonul Copilului, care a demarat prima campanie anti-bullying din România. O voi susţine din tot sufletul şi, dacă va fi nevoie, mă voi implica şi ca deputat pentru a crea cadrul legislativ necesar combaterii fenomenului şi sprijinirii copiilor care cad victime ale bullying-ului. Cred că este vital ca acest proiect, care răspunde unei creşteri semnificative a solicitărilor de consiliere şi îndrumare, să fie începutul elaborării unor programe şcolare naţionale menite să schimbe normele de comportament ale copiilor. Totodată, cercetarea, intervenţia şi legislaţia în acest domeniu trebuie să ţină neapărat cont de potenţialul stereotipurilor sociale. Nu în ultimul rând, cercetările dezvăluie că pentru a reduce semnificativ fenomenul este nevoie de implicarea societăţii în ansamblu, de la familie, la profesori, la autorităţi, şi chiar a legiuitorului.

Ca părinţi trebuie să facem eforturi pentru a fi cât mai prezenţi în viaţa copiilor noştri, să îi ascultăm, să le fim alături şi să luăm atitudine atunci când observăm ceva nelalocul lui. Totodată, părinţii, profesorii, lideri de opinie sau aleşii ţării trebuie să înţeleagă că soluţia nu este doar să răsplătim un comportament dezirabil, ci şi să ne purtăm noi înşine ca modele demne de urmat. Este important ca tinerii noştri să ştie că, atunci când au probleme, există adulţi cărora le pasă şi că oricât de neagră ar părea situaţia, viitorul le este plin de lumină şi de posibilităţi. Iar aceasta este datoria noastră, a tuturor, a întregii societăţi, care altfel va fi consumată de necroze ca violenţa, hărţuirea, abuzurile sau bullying-ul.

Pe lângă rolul major jucat de familie în eradicarea acestor fenomene, o importanţă vitală o are şcoala, prin programe menite să îi îndrume şi să îi consilieze pe tineri şi să crească gradul de conştientizare a fenomenului numit bullying. Şcoala nu trebuie să rămână doar un mediu, în care ONG-urile pot derula proiecte în acest sens, ci să devină o verigă activă a acestui proces, să elaboreze coduri de conduită care să condamne bullying-ul, să ofere elevilor îndrumare şi consiliere psihologică în permanenţă. Cu alte cuvinte, societatea în general, şi şcoala în particular sunt responsabile nu doar de bagajul de cunoştinţe cu care copiii noştri pleacă în viaţă, ci şi de bagajul emoţional, fiindcă acesta din urmă determină în final ce fel de oameni vor fi şi, pe termen lung, ce fel de oameni vor deveni copiii noştri. Sub semnul zicalei „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, este de dorit să proiectăm o societate cât mai curată pentru copiii noştri, o societate eliberată de tumorile traumelor emoţionale.