Simulare Bac 2013. Greşeli în baremul de la Istorie, la testele din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simularea probei de Istorie de la Bacalaureatul din vară, care a avut loc vineri în Capitală, a născut o serie de controverse, legate în special de cel de-al treilea subiect, în care liceenilor li se cerea să redacteze un eseu pe tema constituirii şi consolidării statului modern român.

Profesorul de istorie Cornelius Riegler de la Colegiul „George Coşbuc“ a declarat pentru „Adevărul“ că baremul de corectare a tezelor de la simularea la Istorie de vineri, publicat de Inspectoratul Şcolar Bucureşti (ISMB), ar conţine inexactităţi la partea de eseu.

Prima eroare, spune Riegler, este menţionarea acordării unui punct pentru „utilizarea doar a unui exemplu/a unei caracteristici referitoare la practica politică totalitară”, practică despre care nu poate fi vorba în secolul al XIX-lea.

De asemenea, adaugă profesorul, „sunt trecute două puncte pentru menţionarea unui proiect politic din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care a contribuit la formarea statului român modern, însă aici ar trebui să fie vorba deja despre punerea în aplicare a proiectelor politice din prima jumătate a secolului al XIX-lea, prezentate la punctul anterior“.

„Este vorba despre o eroare de redactare“

Inspectorul pe Istorie de la ISMB, Mihai Manea, a recunoscut prima eroare, însă a explicat că „niciun elev nu va fi depunctat, pentru că toţi profesorii corectori au înţeles că este vorba despre o eroare de redactare“.

Cât despre a doua menţiune sesizată de profesorul de Istorie de la Coşbuc, Manea susţine că „este perfect corectă“, pentru că „cerinţa se referă la proiectul paşoptist, un proiect politic din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea“.

Manea a admis totuşi ceea ce au spus încă de vineri şi liceenii care au dat simularea la Istorie: subiectele au fost mai dificile decât la prima simulare, tocmai ca să-i obişnuiască cu ceea ce se cere la Bacalaureat, unde „eseul este cuiul lui Pepelea“, susţine inspectorul şcolar.

Niciun elev nu va fi depunctat, pentru că toţi profesorii corectori au înţeles că este vorba despre o eroare de redactare  Mihai Manea, inspector şcolar 

Subiecte simulare Istorie - la Bacalaureat

simulare bac istorie capitala 1
simulare bac istorie capitala 2
simulare bac istorie capitala 3

Barem Simulare Istorie Aprilie 2013

Dezastru la prima simulare din februarie din Capitală

Cele două examene naţionale au fost simulate şi în februarie, când notele au fost trecute sau nu în catalog, în funcţie de opţiunile comune ale părinţilor, elevilor şi profesorilor.

Promovabilitatea la simularea din februarie din Capitală pentru examenele naţionale a fost de 24% la proba de matematică şi 59,09% la cea de limba romană de la bacalaureat, iar la evaluarea naţională, de 35% şi, respectiv, 85%.

La prima simulare, rezultatele au fost considerate mai puţin importante, prioritară fiind prezenţa, după cum a spus inspectorul general şcolar al Capitalei, profesor Constantin Trăistaru.

În februarie, prezenţa la simularea examenelor naţionale din Capitală a fost de 95% la evaluarea naţională şi de 83,9% la bacalaureat, au precizat reprezentanţii ISMB.

Rezultatele de la cea de-a doua simulare vor fi făcute publice în jurul datei de 13 mai, potrivit ISMB.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite