Round hole. Square peg

Round hole. Square peg

Unicul criteriu de validare a oricărui text de lege în domeniul Educaţiei, în acest moment, este transformarea profundă, de sistem, dintr-un motiv esenţial: discrepanţa dintre timpul României Europene şi timpul sistemului său educaţional “încremenit” anacronic, inacceptabil în paradigma sa anterioară.

1. Comentatorilor “scrisorii deschise…”: MULŢUMESC!

Am citit cu atenţie toate comentariile – atât cele adresate mie direct, dar şi schimburile de opinii dintre dumneavoastră. Vă mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte – dl Corneliu Todireanu; GD Toma; Vânătorul/d.c; A.D.; dl Dan Paraschiv; G. Andrei – pentru interesul faţă de tema transformării de sistem a Educaţiei, probat viguros prin acuitatea şi pertinenţa ideilor formulate. Sunt onorat să fac parte din această Conversaţie publică pe care aţi dezvoltat-o prin răspunsurile la postarea mea.

Lui G. Andrei: eşece este o formă incorectă a pluralului substantivului neutru eşec (un eşec / două eşecuri…), pe care am inventat-o şi am utilizat-o cu bună-ştiinţă, pentru a ilustra consecinţele nocive ale prezenţelor publice marcate de formulări groteşti celebre, intrate deja în folclorul inculturii elementare, precum succesuri, almanahe ori testuri. Aşa cum am menţionat explicit, apelul meu este la profesionalism, viziune, curaj, decizie, acţiune - la formă cu fond în abordarea transformării de sistem a Educaţiei în România.

2. Round hole. Square peg

În engleză, sintagma square peg in a round hole este definită, de pildă, aici: http://idioms.thefreedictionary.com/square+peg+in+a+round+hole. Vizual, lucrurile stau ca în imagine (sursa: http://saptstrength.com/2012/08/15/deadlifts-is-it-one-size-fits-all/square-peg-in-a-round-hole-2/).

Aceasta este starea de fapt a non-relaţiei dintre România, ca societate (round hole), şi Educaţia din România, ca sistem public (square peg). Motivul, istoric: societatea s-a dus în viteză în filmul post-1989, iar fibra profundă a sistemului educaţional (cu precădere, componenta sa preuniversitară – dl Dan Paraschiv ştie foarte bine acest lucru, iar analiza domniei-sale este excelentă) a rămas organic încremenită în paradigma pre-1989. De aici, nevoia transformării profunde, de sistem, a Educaţiei.

Dincolo de opiniile fiecăruia dintre noi, vă invit să începem dialogul nostru aplicat, adresându-vă rugămintea să faceţi analiza critică – de pildă, în cheia “puncte tari; vulnerabilităţi; soluţii la vulnerabilităţi” – a unui prim proiect transformaţional pentru învăţământul preuniversitar pe care vi-l supun atenţiei. Este vorba de tema descentralizării curriculare prin modelul prezentat în secţiunea următoare.

3. Argumentul modelului: transformarea de sistem

În opinia mea, unicul criteriu de validare a oricărui text de lege în domeniul educaţiei, în acest moment, este transformarea profundă, de sistem, dintr-un motiv esenţial: anume, discrepanţa dintre timpul României Europene şi timpul sistemului său educaţional, un timp “încremenit” anacronic, inacceptabil în paradigma sa anterioară. Orice alt text cu putere legislativa nu va face decât să adâncească hiatusul deja creat, denotând lipsă de viziune alimentată de incompetenţă şi/sau lipsă de bună-credinţă, şi generând consecinţe deosebit de toxice pe termen lung pentru societatea românească.

De aceea, cred cu tărie că momentul actual (ciclul politic 2012-2016) este imperios necesar să aibă caracter istoric, deoarece ne oferă oportunitatea imensă a legiferării corecte a celei de-a treia mari transformări a sistemului educaţional în peste 130 de ani de istorie modernă a României, după 1890-1900 (Spiru Haret) şi, respectiv, 1948-1950 (reforma comunistă).

Ca poziţionare de principiu, eu optez fără echivoc pentru un sistem educaţional autentic şi echilibrat, descentralizat din punct de vedere curricular, managerial, financiar şi al resursei umane la nivel de unitate şcolară şi comunitate locală, şi pentru un proces educaţional centrat pe valori, în care întreg universul gravitează în jurul singurelor două categorii de protagonişti de importanţă absolută în orice şcoală: elevii şi profesorii.

Constat că în actuala dezbatere publică pe tema Educaţiei lipseşte un model curricular preuniversitar menit să-l înlocuiască pe cel actual care este, în mod evident, depăşit – iar faptul că atât în gimnaziu, cât şi în liceu elevii sunt obligaţi să parcurgă mult prea multe discipline în fiecare semestru (12, 13, 14, 15, 16, 17, 18!...) este, poate, aspectul cel mai acut, căruia eu nu i-am văzut formulată o soluţie, deocamdată. Cu alte cuvinte, întrebarea căreia îi dau un posibil răspuns acum este următoarea: cum pot studia elevii altfel – mai bine, mai eficient, mai atractiv – la şcoală? Iată cum!

Modelul propus

Premise:

• Ministerul Educaţiei Naţionale coordonează învăţământul preuniversitar, în parteneriat cu unităţile de învăţământ, asigurând un raport echitabil şi armonios între nevoile curriculare de la nivel naţional şi cele de la nivel local, pe principiul „curriculum la decizia elevului, din oferta şcolii”
• Unităţile de învăţământ liceal organizează examenul de admitere a absolvenţilor învăţământului gimnazial, potrivit standardelor si criteriilor proprii, stabilite de consiliile de administraţie şi consiliile profesorale, în parteneriat cu comunităţile locale.
• Alianţa Colegiilor Centenare[1] devine centru strategic de resurse pentru implementarea modelului.

În aceste condiţii, principiile de proiectare a planurilor-cadru de învăţământ sunt următoarele:

• educarea la elevi a deprinderii de a decide şi a-şi asuma consecinţele şi costurile deciziilor luate în privinţa alegerii disciplinelor de studiu „evaluate”, prin stabilirea unui raport echitabil între numărul disciplinelor obligatorii şi numărul disciplinelor la alegerea elevilor, din ofertele şcolilor, cu scăderea progresivă a proporţiei disciplinelor obligatorii către anii terminali ai învăţământului liceal
• alocarea, pentru disciplinele „evaluate”, a unui număr de maxim 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar şi maxim 30 de ore pe săptămână pentru învăţământul gimnazial, respectiv liceal
• parcurgerea unui număr redus de discipline ”evaluate”, în fiecare semestru şcolar – de exemplu, între 6-8, în funcţie de nivelurile învăţământului şcolar
• alocarea unui număr de ore pe săptămână aproximativ egal pentru fiecare disciplină ”evaluată” – de exemplu, între 3-5 ore săptămânal
• stabilirea unui efectiv minim de 12 elevi pentru desfăşurarea pe grupe a unora dintre disciplinele la alegerea elevilor;
• parcurgerea, la alegere, a unui numar de discipline neevaluate, din ofertele şcolilor – de exemplu, 2-4 discipline semestrial, în afara programului obligatoriu.

Prin discipline "evaluate" inţeleg disciplinele ale căror evaluări intră în calculul mediilor semestriale.

Analiza modelului: puncte tari

Principalele puncte tari ale modelului propus sunt următoarele:

• elevii, în mod autentic, devin protagoniştii principali ai demersului educaţional
• modelul pune în fapt, în mod autentic, principiul descentralizării curriculare la nivelul unităţii de învăţământ
• elevii parcurg mult mai puţine discipline ²evaluate² în fiecare semestru – este una din cele mai acute dureri ale actualului model curricular preuniversitar
• disciplinele ²evaluate² au un număr comparabil, şi suficient, de ore pe săptămână – prin urmare, importanţe comparabile
• elevii pot opta şi pentru discipline "neevaluate" (în sensul că notele la aceste discipline nu întră în calculul mediilor semestriale)
• în fiecare semestru, elevii parcurg o combinaţie echitabilă de discipline obligatorii şi discipline la alegerea lor, din oferta şcolii
• elevii învaţă să opteze şi să-şi asume consecinţele deciziilor care îi privesc direct
• încetează existenţa "claselor-plutoane", cu dinamica internă blocată pe cicluri de învăţământ (aproximativ aceiaşi 25-30 colegi de clasă, dintr-a V-a A, B, C... până într-a VIII-a A, B, C... şi, respectiv, dintr-a IX-a A, B, C... pana într-a XII-a A, B, C...); acestea se înlocuiesc cu grupele / clasele constituite pe discipline, cu dinamică semestriala (aceiaşi 25-30 colegi la disciplinele obligatorii; alţi minimum 11 colegi diferiţi, la disciplinele la alegerea elevilor, din oferta şcolii) – ceea ce reprezintă un model mult mai adecvat realităţii societăţii actuale, cu contexte mult mai deschise şi mai rapid schimbătoare în privinţa echipelor de lucru din care putem face parte într-un moment sau altul
• în fine, dispar profilurile "umanist" şi "real" – acum ele sunt întreţinute în mod artificial şi constrâng, în loc să ajute la o dezvoltare reală, armonioasă a adolescenţilor potrivit aspiraţiilor proprii, descoperite în ritmul specific al fiecăruia în parte.

Mă opresc aici. Las deschisă conversaţia, pentru feedback. Gând bun tuturor!

[1] http://liceecentenare.ro/forum/view-topiclist/forum-9-colegii--licee-membre.html