Manuale noi în absenţa unui nou Curriculum

A început cearta între Ministerul Educaţiei şi editurile de manuale, ignorând faptul că e absurd să tipăreşti noi manuale în absenţa unui nou Curriculum, aşteptat de 20 de ani. Ba intervine şi premierul Ponta, afirmând că-l susţine pe Ministrul Educaţiei în lupta cu „mafia” editorilor de manuale.

Nu cred să existe vreun alt domeniu, aşa de important, în care impotenţa oficialilor decidenţi să fie mai evidentă.

Toate ţările şi-au adecvat Curriculumul educaţional atunci când au trecut la un nou context economic, social, când au avut de făcut faţă unor provocări şi crize profunde. Slovenia, Polonia, Cehia sunt doar câteva exemple.

Doar în România învăţământul a rămas încremenit în paradigma curriculară anterioară anului 1990, pentru că altele au fost preocupările miniştrilor Educaţiei: fabrici de diplome, desfiinţarea şcolii profesionale, politizarea şcolilor până la portar şi femei de serviciu, tunuri cu reţele de calculatoare, manuale şi auxiliare didactice, etc

Actuala conducere a Ministerului Educaţiei face paşi înapoi, respingând reforma şi Legea Miclea-Funeriu, improvizând şi condamnând ţara la stagnare economică, pentru că nu există competitivitate şi atractivitate în lipsa unor sisteme de educaţie şi formare performante.

Altele au fost preocupările miniştrilor Educaţiei: fabrici de diplome, desfiinţarea şcolii profesionale, politizarea şcolilor până la portar şi femei de serviciu, tunuri cu reţele de calculatoare, manuale şi auxiliare didactice

A apărut Planul Cadru de Învăţământ pentru primar, care prezintă paşi înapoi, comparativ cu Legea Educaţiei Naţionale (LEN) şi cu proiectul pus în dezbatere publică. 

În primul rând că se pune carul înaintea boilor. Trebuia stabilită mai întâi o hartă a competenţelor aşteptate la elevi la diferite etape ale şcolarizării. Competenţe generale, specifice, pe discipline, pornind de la cele opt competenţe cheie adoptate de UE. Ca să ştim ce aşteptăm de la educaţie şi formare profesională, care ar fi un nou concept pentru „cultura generală” de supravieţuire socială, aşteptată la sfârşitul gimnaziului de 10 clase. Adică la 16 ani. Iar liceul să fie o etapă de preprofesionalizare care să permită absolvenţilor ocuparea unui job în piaţa muncii.

Urmează apoi planurile cadru, eventual lista unităţilor de învăţare, iar Curriculumul propriu zis trebuia scos la concurs naţional, pe discipline, în baza unui caiet de sarcini elaborat de Ministerul Educaţiei şi dotat cu premii substanţiale. 

Curriculum înseamnă astăzi mult mai mult decât se crede: programe analitice, în variante minim, mediu, de aprofundare, care detaliază competenţele formate din cunoştinţe, abilităţi, atitudini, valori; lista modulelor din discipline-agregat; manuale şi îndrumătoare metodice pentru profesori şi elevi; liste de itemi standardizate, pe variantele minim, mediu şi aprofundare, în vederea evaluării; aplicaţii informatice pentru evaluarea sumativă obiectivă; indicaţii metodologice pentru CDS (Curriculumul la Dispoziţia Şcolii)  şi încă alte asemenea cerinţe.

Curriculumul trebuie să  fie construit pe cei patru piloni: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună şi patru arii de cuprindere: conceptual-teoretică, aplicativă, interdisciplinară şi generatoare de învăţare continuă. 

Iată un exemplu de plan cadru pentru clasa a VIII-a, pentru a nu fi acuzat de teorie lipsită de fapte:

1. Limba romană şi comunicare - 3 ore

2. Limba engleză - 3 ore

3. A doua limbă straină - 2 ore

4. Matematică - 3 ore

5. Ştiinţele mediului - 3 ore

6. Ştiinţele vieţii -2 ore

7. Educaţie pentru societate- 2 ore

8. Educaţie fizică - 2 ore

9. Informatică - 2 ore

10. Dezvoltare personală - 1 oră

Total: 23 ore

11. CDS (Curriculum la dispoziţia şcolii), tehnologii – 3+4 ore (facultative)

Revenind la planul cadru de învăţământ pentru primar

O primă abatere gravă de la LEN este reducerea la 0-1 ore de CDS, în timp ce în lege era prevăzut 25%, adică 5 ore. În timp ce vorbim de descentralizare, subsidiaritate, controlăm totul de la Minister. Ca şi cum ministerul ar şti care sunt nevoile de dezvoltare locală şi ale comunităţilor din diverse colţuri de ţară.

Apoi, dacă în Proiect apărea o disciplină-agregat, „educatie pentru societate”, aceasta dispare în forma finală, revenindu-se la formula clasică: istorie, geografie, educaţie civică, religie.

Disciplinele-agregat (educaţie pentru societate, ştiinţele mediului, ştiinţele vieţii, etc.) au rolul de a realiza un sistem unitar de competenţe, utile în viaţa de zi cu zi, unde foloseşti competenţe combinate, nu secvenţiale. Aceste discipline reduc numărul materiilor din planurile de învăţământ, numărul manualelor, greutatea ghiozdanelor şi, mai ales, asigură flexibilitate şi descentralizare, fiecare cadru didactic având dreptul să aleagă acele module ale disciplinei care răspund cel mai bine contextului geografic, social, economic, uman, în care îşi desfăşoară activitatea. 

Au neajunsul că obligă profesorii să se recalifice pentru a le putea preda. Şi cum inerţia e mare, mai bine renunţăm la ele. 

Este bine că apar ore de limbi moderne chiar de la clasa întâi, mai multe ore de sport, muzică şi mişcare, arte vizuale şi tehnologii, toate acestea sunt inovaţii binevenite.

Până la manuale electronice, greu de procurat pentru toţi elevii, fiind prea scumpe, trebuia realizat noul Curriculum bazat pe LEN, adică cu 25-30% CDS, pe libertatea profesorului de a alege varianta minimă, medie sau de aprofundare, funcţie de specificul elevilor pe care îi are în clasă.

Aceştia sunt primii paşi de făcut pentru a avea un învăţământ performant, un mediu atractiv de învăţare,  nu o sperietoare care omoară curiozitatea copiilor şi îi goneşte din şcoli, aşa cum ne demonstrează milioanele de absenţe înregistrate. 

Apoi, începând cu clasa a V-a, am putea separa şi noi învăţământul în filiere teoretică şi tehnologică, cum fac germanii. Şi nu se poate spune că nu au o economie performantă. N-au fabrici de diplome, adevărat!

Alături de salarizarea strict legată de performanţă şi de rezultatele muncii, prin măsurarea progresului şcolar al elevilor, fără de care niciun pas înainte nu este posibil, acestea ar fi coordonatele schimbărilor în învăţământ. 

Este o iluzie că formarea şi perfecţionarea profesorilor pot ţine locul unei salarizări legate de perfomanţă. Salariaţii se vor orienta totdeauna după principiul, altminteri sănătos, al obţinerii de foloase maxime cu eforturi minime.

Nu înţelegem de 23 de ani ce îi trebuie şcolii, miniştrii sunt incapabili să elaboreze un nou Curriculum, ne furăm singuri căciula într-o veselie generalizată neînţelegând că, de fapt, săpam singuri groapa economiei. 

Deja este prea târziu, pentru că efectele se văd după 15-20 de ani. 

Iar profesorii să înţeleagă că pensiile lor vor fi plătite de elevii pe care-i pregătesc azi. Sau nu.