Din 127 de candidaţi la sesiunea specială a Bacalaureatului, 96 au promovat. Un singur absolvent de liceu a obţinut media 10

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La sesiunea specială a bacalaureatului au fost prezenţi 127 de candidaţi, printre care şi trei absolvenţi ai unităţilor de învăţământ militar, nominalizaţi de MApN pentru concursul de admitere în instituţii de învăţământ de profil din SUA
La sesiunea specială a bacalaureatului au fost prezenţi 127 de candidaţi, printre care şi trei absolvenţi ai unităţilor de învăţământ militar, nominalizaţi de MApN pentru concursul de admitere în instituţii de învăţământ de profil din SUA

Din cei 127 de candidaţi la sesiunea specială a Bacalaureatului, susţinută de absolvenţii de liceu aflaţi în pregătire sau în etapele de selecţie pentru alcătuirea echipelor care vor prezenta România la olimpiade sau competiţii sportive, 96 au promovat. Un singur absolvent de liceu a avut media 10.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), la sesiunea specială a bacalaureatului au fost 127 de candidaţi prezenţi, printre care şi trei absolvenţi ai unităţilor de învăţământ militar, nominalizaţi de Ministerul Apărării Naţionale pentru concursul de admitere în instituţii de învăţământ de profil din SUA. Dintre aceştia, 96 au promovat, reprezentând 75,59 la sută din totalul candidaţilor, arată Ministerul Educaţiei Naţionale într-un comunicat.

Cele mai multe medii obţinute, respectiv 33, au fost între 9 şi 9,99, iar alte 24 de medii au fost între 8 şi 8.99. Medii între 7 şi 7,99 au obţinut 22 de candidaţi, iar între 6 şi 6.99, 16 dintre absolvenţii de liceu prezenţi.

La această sesiune, un singur candidat a promovat cu media 10, precizează MEN.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite