Bilanţul sumbru al educaţiei în 2013 (II)

Abandonul şcolar şi şomajul în rândul tinerilor reprezintă dovada indubitabilă a eşecului şcolii româneşti de a face faţă noilor provocări generate de globalizare şi crizele structurale ale lumii contemporane.

Admiterea la liceu şi abandonul şcolar

Rezultatele mirobolante la admiterea la liceu, în oglindă cu rezultatele la evaluarea internaţională PISA demonstrează ce talent avem să ne furăm singuri căciula, să ne amăgim că suntem cei mai tari la note, dar în fond totul e putred, minciuna, mistificare şi ipocrizie.

Că mistificarea evaluării a atins cote maxime stau mărturie mediile de la ierarhia pentru intrarea de la liceu, în Bucureşti, cu 11.300 de subiecţi:

Medii 9-10: 38%; 8-10: 61%: 7-10, 77%. Adică suntem o naţie de genii!

În oglindă, testele PISA ne arată cu totul altceva. România, locul 45 din 65 la matematică (din totalul elevilor români testaţi la matematică, 40,8% au obţinut rezultate slabe şi doar 3,2% rezultate de top), la lectură ocupă locul 50 din 65, iar la ştiinţe locul 49 din 65. Cine minte?

Alături de neactualizarea curriculară la noile realităţi economice, sociale, la noile provocări generate de globalizare şi crize, absenţa unui sistem standardizat, unitar la nivel de ţară, credibil, care să stea la baza salarizării şi evoluţiei în carieră şi funcţii de conducere, reprezintă explicaţia simplă a eşecului sistemului educaţional românesc.

În ciuda rezultatelor mirobolante, 30% dintre elevii clasei a VIII-a au ales să nu meargă la liceu. Pentru că nu mai au siguranţa că diplomele obţinute, neacoperite de competenţele cerute în piaţa muncii, le-ar mai asigura un loc de muncă în companii private, interne sau europene.

Adăugându-i şi pe cei din anii anteriori, avem sute de mii de tineri, în special în rural, rămaşi cu 8 clase, fără meserie, practicând agricultură de subzistenţă alături de părinţii lor.

Acesta este marele pericol şi consecinţa nefastă a 24 de ani de învăţământ nereformat, marca Ecaterina Andronescu. Tinerii fug de şcoală, nu consideră că le oferă un sprijin în viaţă.

Fără măsuri drastice şi rapide de schimbare structurală şi arhitecturală a educaţiei, acest trend se va accentua în anii ce vin.

În acceasi notă să menţionăm că nu toţi elevii care aveau dreptul să dea bacalaureatul s-au prezentat la examen, iar universităţile, în special cele private, sunt în cădere liberă din lipsă de „clienţi” care să mai arunce banii pe diplome inutile, simple petice de hârtie.

Piaţa muncii funcţionează ca un reglator de ultimă instanţă, „realizează” politici educaţionale în locul statului! Prea târziu, însă!

Ajutoare sociale pentru elevii săraci

Reprezintă un vis frumos, statul n-a avut bani să achite toate cheltuielile legate de naveta elevilor, sunt şcoli care s-au închis cu doau săptămâni mai devreme, în decembrie, din cauza frigului. Şi atunci, de unde bani să se asigure deplasarea şi cheltuielile de cazare şi masa la oraş pentru sute de mii de elevi din rural? Ajutoarele sociale acordate la cel mult câteva mii de elevi nu acoperă nici pe departe necesarul de finanţare. Bani nu există nici pentru şcolile de la oraş, pentru că sunt cheltuiţi aiurea pentru licee tehnice cu ZERO promovare la bacalaureat şi pentru că directorii ascund prin cataloage zeci de mii de elevi care au părăsit de mult şcoala, dar pentru care încasează finanţarea per capita. Şi nimeni nu controlează şi nu-şi pune problema eficienţei cheltuirii banilor. Nici măcar o Comisie parlamentară de anchetă, ocupate de cu totul alte subiecte.

Ultima OUG de modificare a Legii Educaţiei Naţionale reprezintă bomboana pe coliva învăţământului românesc

- Rămânerea clasei a IX-a la liceu, fără niciun argument logic, reprezintă marea eroare a acestei OUG, dată fără consultare publică, în Ajun de Crăciun.

Singura argumentare în favoarea acestei măsuri vine de la Ecaterina Andronescu, care spune că elevii trebuie „extraşi” din mediul rural, unde nu au nicio şansă să înveţe.

Argument preluat de la Ceauşescu, dar atunci era vorba de industrializarea României, de construcţia oraşelor medievale, de faptul că în 1945 Romania avea 75% din locuitori în mediul rural.

Cu totul altfel stau lucrurile în 2013, când locuri de muncă nu se mai găsesc la oraş, iar marea provocare căreia trebuie să-i facă faţă România următorilor ani este dezvoltarea explozivă a agriculturii şi a mediului rural.

În mediul rural locuiesc 40% dintre români, dar contribuie la PIB cu doar 10%. Mulţi tineri au înţeles oportunităţile agriculturii şi se mută de la oraş la sate şi comune, doar Ecaterina Andronescu vrea să „extragă” tinerii din rural să-i aducă la oraş.

Mai bine ar milita pentru o şcoală puternică în comunele mari, pentru programul de campusuri şcolare rurale, început şi abandonat, în bună tradiţie românească. Acest program de campusuri şcolare, cu fonduri europene, mult extins şi refundamentat, este soluţia actuală la învăţământul rural, alături de consolidarea şcolilor din comunele mari care să asigura învăţământul obligatoriu până la clasa a IX-a inclusiv, adică până la 16 ani.

Şcoală bună trebuie să se mute la sate, în comune potente financiar, nu tinerii aduşi la oraş, că nu au ce face aici. Şi nici nu pot învăţa meserii specifice agiculturii (tractorist, zootehnist, etc), la oraş.

În felul acesta s-ar reduce şi abandonul şcolar, şi s-ar pregăti forţa de muncă existentă în rural pentru o agricultură modernă, tehnologizată, cu fabrici de prelucrare a materiei prime, astfel că România să devină grădina eco a Europei.

- Notele din liceu nu vor putea fi folosite la admiterea în universitate. Un lucru bun, care recunoaşte că nu poţi avea încredere în sistemul de evaluare din preuniversitar, dar care nu-i vor împiedica pe cei din universitar să-i admită în facultăţi pe toţi cei care le vor bate la uşă. Altfel, rămân fără salarii.

- Se amână până în 2019 examenele de absolvire cu caracter transdisciplinar

O eroare, transdisciplinaritatea este o dimensiune importantă a educaţiei moderne, şi era prevăzută în Legea Educaţiei Naţionale din 2011. Ce a împiedicat ministerul să ia toate măsurile necesare să fie aplicată în 2016? Incompetenţa!

- Se extinde de la 3 la 6 ani dreptul cadrelor didactice netitulare calificate de a se titulariza în învăţământul preuniversitar, pe baza rezultatelor obţinute la concursul de titularizare.

Şi cine poate garanta că după şase ani cadrele didactice sunt la fel de bine pregătite? Nimeni. O altă eroare grosolană.

- Revenirea începerii şcolii profesionale la 14 ani, după clasa a VIII-a. O eroare, elevii sunt prea mici să înveţe o meserie grea, contructor sau mecanic, nu au resurse fizice şi psihice necesare, acum că tehnologiile au explodat în complexitate. Acesta este şi motivul pentru care Şcoala de Arte şi Meserii s-a dovedit un eşec. Se revine la acelaşi model?

- Se admite intrarea absolvenţilor de şcoala profesională direct în clasa a XI-a.

Asta înseamnă că vor parcurge în cei 2-3 ani de şcoală profesională şi curricula teoretică aferentă claselor a IX-a şi a X-a. Adică, iarăşi încărcăm elevii cu triple sarcini de învăţare: curricula teoretică generală, curricula teoretică tehnică, şi instruirea practică. Cum nu există timp şi resurse fizice şi psihice, probabil prima sacrificată va fi instruirea practică. Cum este şi acum.

Vor ieşi iarăşi meseriaşi fără să ştie meserie, aşa cum se întâmplă acum la filiera liceală tehnologică! Şi asta doar din dorinţa de a mări numărul clienţilor fabricilor de diplome universitare. Soluţia, pentru acei elevi care într-adevăr au reuşit să înveţe, în particular, curricula teoretică generală, o reprezintă examenele de intrare în clasa XI-a.

- Reducerea costului navetei la 50% şi extinderea ei şi pentru orăşeni. Nu rezolvă nici pe departe problemele de fond, costurile deplasării elevilor de la sate la oraş nu se reduc la navetă, ar trebui asigurată cazarea şi masa, pentru cei aflaţi la zeci de km distanţă. Ori aşa ceva statul nu este în stare să asigure pentru sute de mii de elevi. Mai presus de orice, contează faptul că familiile şi-au pierdut încrederea că şcoala îi mai poate ajuta pe elevi să intre în piaţa muncii.

Învăţământul superior

Este domeniul cel mai afectat de restauraţia în educaţie, pentru că Legea Educaţiei Naţionale conţinea prevederi dure privind responsabilitatea publică şi sancţiuni pentru nerespectarea ei, măsuri antinepotism, antiplagiat, de plecare obligatorie la pensie, odată cu împlinirea vârstei de pensionare. A fost realizată clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii cu experţi străini şi agenţie străină de evaluare a calităţii în educaţie, un sistem de alocare a resurselor bugetare funcţie de calitate, toate anulate în prezent.

Revenirea la vechea paradigma de funcţionare a dus şi la prăbuşirea numărului de candidaţi la diplome universitare devenite simple petice de hârtie în piaţa muncii. Mulţi studenţi buni şi foarte buni aleg să invate la universităţi străine, alţii îşi caută calificări în afara universităţilor, în şcoli postliceale sau direct în piaţa muncii.

Ultima OUG, dată în chip de cadou de Crăciun, aduce şi aici modificări substanţiale.

- Se modifică modalitatea de finanţare a universităţilor - se revine la indicatori de calitate. Indicatorii aceştia de calitate înlocuiesc clasificarea universităţilor, avantajând acele universităţi şi facultăţi care au sprijin politic, ai căror conducători sprijină la rândul lor puterea politică actuală. Aparţin clientelei partidelor aflate la putere, ştim cum funcţionează realitatea USL.

- Se abrogă articolul din LEN care permite tăierea finanţării din surse publice a universităţilor care încalcă răspunderea publică. Adică, statul dă bani tuturor, indiferent de prestaţie, de eficienţă şi de activitate în folosul comunităţii. Eventul pe criterii de clientelism politic.

- Consiliul Naţional al Rectorilor a devenit prin lege partener de dialog social al ministerului. Orice ministru este obligat să consulte consiliul înainte de a elabora un act normativ.

Dacă îi va consulta aşa cum a consultat societatea la ultima OUG, în pofida Legii transparenţei decizionale, ne-am lămurit. Comportamentul guvernului, când vine vorba de consultarea factorilor interesaţi, ante-factum, în cazul emiterii actelor normative, denotă dispreţ suveran, indiferenţă faţă de părerea partenerilor sociali, aprecierea că doar guvernul, miniştri şi specialiştii proprii se pricep, restul sunt nişte ageamii şi ignoranţi care trebuie uitaţi.

Concluzii

Anul 2013 ne-a adus în educaţie o realitatea crudă şi cruntă.

- Tinerii fug de şcoală care nu le oferă competenţele cerute pe piaţa muncii;

- Formarea profesională care ar aduce în piaţa muncii meseriaşii de care aceasta are nevoie nu este promovată şi ajutată prin măsuri de cointeresare a mediului de afaceri participant;

- Se menţine politizarea şi centralizarea dăunătoare dezvoltării sistemului în conformitate cu interesele comunităţilor;

- Nu s-a făcut aproape niciun pas înainte în construcţia unui nou curriculum;

- Nu se concepe un sistem standardizat, unitar la nivel de ţară, credibil, de evaluare a performanţei şi rezultatelor muncii, care să stea la baza salarizării, a evoluţiei în carieră şi accederii în funcţii de conducere;

- Se menţine prăpastia dintre şcoală şi piaţa muncii;

- Învăţământul superior a revenit în subordinea baronilor universitari, au fost anihilate prevederile din Legea Educaţiei privitoare la nepotism, plagiat, răspunderea publică a universităţilor, pensionarea obligatorie la împlinirea vârstei de pensionare, incompatibilităţile între funcţii politice şi funcţii de conducere ale universităţilor.

Educaţia şi formarea profesională stau la baza unei pieţe a muncii competitive şi atractive, care stă, la rândul ei, la baza dezvoltării economiei unei ţări.

Privite sub acest unghi, educaţia şi formarea profesională sunt elemente de securitate naţională şi trebuie tratate ca atare.