Abecedarul ajunge cu greu în şcoli. Cât mai întârzie manualul de Limba Română pentru clasa I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abecedarele au început să fie distribuite în şcoli şi, până la sfârşitul lunii februarie, toate manualele vor ajunge pe băncile copiilor de clasa I. Cel puţin aşa susţin editorii, iar informaţia este confirmată şi de o parte dintre învăţători.

Spre exemplu, la Şcoala Gimnazială 56 „Jose Marti“ din Bucureşti, manualele au ajuns la elevi chiar ieri, în prima zi din noul semestru şcolar, în timp ce la Şcoala Gimnazială Nr 11 „Ion Heliade Rădulescu“, manualele sunt încă aşteptate. „Este problema editurilor, noi am livrat deja ce am primit la depozit, însă nu toate editurile şi-au onorat comenzile“, a explicat pentru „Adevărul“ inspectorul Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Capitalei. Editorii garantează că livrările se vor încheia integral în toată ţara până în martie, deci pentru o perioadă de câteva zile sau săptămâni, învăţătorii vor preda în continuare după obişnuitele fişe, făcute chiar de ei.

„În cinci zile începem livrările în tranşe, până la sfârşitul lunii februarie, toate manualele vor ajunge la elevi“, susţine Marin Vidraşcu, directorul executiv al Editurii Litera, una dintre cele şase firme care au câştigat licitaţia pentru Abecedare. La rândul său, Cosmin Mălureanu, de la Ascendia, care a realizat un manual de Limba Română pentru clasa I împreună cu Editura Didactică şi Pedagogică, spune că livrările mai durează. „Livrările se vor termina integral până la sfârşitul lunii februarie“, a spus Mălureanu.

Ministerul, dat în judecată

Însă există posibilitatea ca abecedarele care se livrează acum în şcoli să fie declarate nule de către instanţă, dacă aceasta va judeca în favoarea Editurii Akademos, care a dat în judecată Ministerul Educaţiei după ce a a fost descalificată la cea de-a patra reevaluare a manualelor de Limba Română pentru clasa I. În funcţie de ce va decide Curtea de Apel, elevii vor rămâne cu noile abecedare pe care le primesc acum sau se va organiza o nouă licitaţie pentru manualele de Comunicare în Limba Română de la clasa I. Contactat de „Adevărul“, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că va „lupta pentru ca abecedarele să fie folosite de elevi“. „Cum ar fi să le spui copiilor după un semestru că manualele după care au învăţat până acum nu mai sunt bune?“, a arătat ministrul.

Ce noutăţi conţin manualele digitale pentru clasa I

Textele şi exerciţiile din noile abecedare sunt realizate special pentru nivelul de înţelegere al unui copil de şapte ani. Învăţătorii spun că exerciţiile de creativitate din noile manuale sunt cele mai bune pentru elevi fiindcă le captează atenţia mai uşor. „Cele mai bune sunt exerciţiile în care trebuie să găsească silaba lipsă sau o literă care lipseşte, exerciţiile care sunt însoţite de un desen mic, cu o cerinţă scurtă. De asemenea, copiii au reacţionat foarte bine la exerciţiile interactive din manualele digitale“, spune învăţătoarea Carmen Oncescu, de la Şcoala Gimnazială Nr. 11 «Ion Heliade Rădulescu» din Capitală.

abecedar cd press

Şi învăţătoarea Liliana Antonie de la Şcoala Gimnazială 119 din Bucureşti spune că jocurile bazate pe imagine le captează cel mai uşor atenţia micuţilor. „Depinde de la clasă la clasă, dar, în general, exerciţiile care sunt intuitive şi care pornesc de la o imagine le captivează imediat atenţia copiilor“, a spus Antonie.

Oncescu mai spune că elevii reacţionează atunci când aud explicaţiile audio din manualele digitale, iar textele din manuale le înţeleg mai uşor dacă reflectă experienţe de viaţă ale lor. „Prin joc, un copil învaţă cel mai uşor. Le place să ordoneze cuvintele pentru a obţine o propoziţie, să înlocuiască o literă a unui cuvânt cu alta, obţinând astfel un nou cuvânt, spre exemplu sac – mac, trei – trec sau să folosească sensurile diferite ale aceluiaşi cuvânt, cum ar fi de exemplu cuvântul vas, care poate fi vază pentru flori sau navă“, a exemplificat Oncescu. De asemenea, copiii se întrec între ei să găsească antonime şi sinonime cuvintelor, dezvoltându-şi astfel vocabularul. „Îmi place să găsesc opusul unui cuvânt şi cuvinte cu sens asemănător“, spune o fetiţă de clasa I. În ceea ce priveşte transcrierea cuvintelor, a propoziţiilor, Oncescu spune că elevii de clasa I se plictisesc imediat dacă îi rogi să facă asta.

abecedar siveco

De asemenea, sunt diferite cerinţe care combină joaca şi scrisul sau cititul, cum ar fi să facă propoziţii cu următoarele cuvinte care descriu toamna: alun, iaz, copac etc. Copiii mai au şi imagini de colorat în care trebuie să identifice diferite obiecte. Un alt exerciţiu îi învaţă din ce este compusă o casă şi, pentru fiecare cameră, abecedarul are câte o imagine care ilustrează familia în bucătărie, în camera pentru oaspeţi sau în grădină. Copiii trebuie să denumească diferitele activităţi pe care personajele din imagine le fac şi să construiască propoziţii cu ele. Un alt capitol îi învaţă cum să se pregătească pentru şcoală sau ce fac la biblioteca şcolii.

abecedar ascendia

Desigur, nu lipsesc nici exerciţiile de caligrafie, în partea de jos a paginii fiind desenate litere în diferite stadii de scriere pentru a le arăta elevilor cum se manevrează peniţa pentru a scrie caligrafic o literă din alfabet.  La sfârşitul unui capitol există câte o lecţie scurtă de recapitulare, iar în a doua parte a abecedarelor apar texte din ce în ce mai complexe şi mici poezii distractive. Propoziţiile sunt foarte simple, ca pentru nivelul unui copil de clasa I: „La castel (titlu). Este o zi cu soare. Neaua stă pe munte ca o cunună strălucitoare. Sorin este la Sinaia cu tatăl său. Ei au urcat la castel...“. ;
 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite