Şcolile unde sunt diferenţe mari între notele la simulări şi cele la examene vor fi monitorizate de Ministerul Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pregătirea pentru Bacalaureatul de la anul începe pe 16 septembrie    FOTO: Adevărul
Pregătirea pentru Bacalaureatul de la anul începe pe 16 septembrie    FOTO: Adevărul

Începând cu noul an şcolar, vor fi introduse controale care vor urmări prezenţa la şcoală, ce se întâmplă în clasă şi modul în care decurge evaluarea, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax. Ministrul precizează că primele controlate, chiar din septembrie-octombrie, vor fi şcolile unde au fost variaţii foarte mari între evaluările la clasă şi Evaluările Naţionale.

"Voi introduce controale care vor urmări de la prezenţa la şcoală, până la ceea ce se întâmplă în clasă zi de zi şi modul în care decurge evaluarea. Altfel spus, în ce măsură cadrele didactice sunt prezente la clasă şi folosesc toate orele în mod corespunzător. Am în atenţie cu prioritate acele şcoli în cazul cărora există variaţii foarte mari între evaluările la clasă şi Evaluările Naţionale. Acestea vor fi primele controlate, chiar începând cu lunile septembrie şi octombrie ale acestui an. Voi începe cu primele 50 de şcoli pe care, de altfel, le puteţi vedea şi dumneavoastră pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei. Am făcut publice toate aceste date pentru ca părinţii şi societatea în ansamblu să ştie care este nivelul de performanţă al fiecărei şcoli", a declarat Pricopie pentru Mediafax.

Cele mai multe situaţii (59,52% din unităţile de învăţământ) relevă diferenţe de 2 până la 2,5 puncte între felul în care au fost evaluaţi elevii pe parcursul gimnaziului şi media de la evaluarea naţională a acestora, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Această ruptură între cele două tipuri de evaluare a fost identificată în 25 de judeţe: Iaşi, Sibiu, Braşov, Argeş, Giurgiu, Bacău, Constanţa, Dâmboviţa, Maramureş,  Alba, Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi, Sălaj, Tulcea, Bihor, Arad, Teleorman, Satu-Mare, Covasna, Dolj, Harghita, Călăraşi, Botoşani şi Ialomiţa.

În alte 6 judeţe (Vâlcea, Mureş, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Olt) diferenţele sunt şi mai mari, depăşind 2,5 puncte.

O situaţie considerată acceptabilă, respectiv un raport de 1,5 până la 2 puncte între mediile pe ciclul gimnazial şi cele la Evaluarea Naţională, se înregistrează în judeţe precum Gorj, Suceava, Vrancea, Ilfov, Prahova, Cluj, Buzău, Galaţi şi Neamţ (reprezentând 21,42% din totalul unităţilor de învăţământ, la nivel de ţară).

Numai Bucureştiul şi judeţul Brăila înregistrează un raport normal între evaluarea la clasă şi Evaluarea Naţională, dar reprezintă doar 4,76% din totalul judeţelor.

Simulări de Bac la clasa a XI-a

Despre Bacalaureat, ministrul spune că pregătirea pentru examen va începe din 16 septembrie şi se va verifica dacă există în fiecare liceu program de ore suplimentare, meditaţii la şcoală.

"Vom face evaluări, asistenţe la clasă, inspecţii, vom urmări cu mare atenţie cum se folosesc orele de Română, de Matematică, de Fizică, de Chimie etc., vom verifica dacă există în fiecare liceu program de ore suplimentare, meditaţii la şcoală. Aşa cum am anunţat deja, vom introduce simulări naţionale ale examenului de bacalaureat la clasa a XII-a şi, ca o noutate, la clasa a XI-a. Din semnalele venite din partea celor cu care am discutat până acum, am înţeles că această măsură se bucură de o largă susţinere", spune Pricopie

Ministrul mai spune că profesorii care fraudează trebuie să nu mai fie la catedră, iar părinţii interesaţi de fraudarea unui examen trebuie să vadă deserviciul făcut copiilor lor.

"Vom face totul ca profesorii care fraudează să nu mai fie la catedră. Vom face absolut tot ceea ce putem să facem la nivelul Ministerului Educaţiei ca legea să fie mult mai clară cu privire la măsurile pe care le putem adopta în situaţii de fraudă. Cei care consimt fraudarea actului de educaţie - examene, documente de studii etc. - nu mai au ce căuta în sistem", a mai spus Pricopie.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite