808 cadre didactice şi experţi în Educaţie vor elabora programele şcolare de gimnaziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programa şcoalrîă de gimnaziu va fi regândită
Programa şcoalrîă de gimnaziu va fi regândită

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a finalizat procedura de selecţie a cadrelor didactice care şi-au exprimat intenţia de a face parte din cele 79 de grupuri de lucru care vor elabora curriculumul pentru disciplinele/domeniile de studiu obligatorii din învăţământul gimnazial.

Potrivit oficialilor din Educaţie în perioada alocată înscrierilor (aprilie - mai) au fost înregistrare 524 de aplicaţii în sistem. Dintre acestea au fost selectate 320 de aplicaţii care au îndeplinit criteriile de eligibilitate şi competenţă. 

65 de candidaturi depuse şi alese aparţin unor cadre didactice din învăţământul superior. 

„Cele mai multe aplicaţii au fost depuse la disciplinele Informatică şi TIC (43), Limba şi literatura română (42), Educaţie socială (35) şi Matematică (34). Pentru  grupurile de lucru care au avut un număr scăzut de candidaturi, au fost făcute propuneri din partea Ministerului Educaţiei, Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic. Reamintim că fiecare grup de lucru este compus din 15 persoane. În total, în procesul de elaborare a programelor şcolare pentru învăţământul gimnazial vor participa 808 cadre didactice şi experţi”, arată un comunicat emis de Ministerul Educaţiei.

În perioada imediat următoare vor fi organizate instruiri ale membrilor selectaţi, axate în principal pe familiarizarea cu formatul de curriculum propus, includerea unor elemente de interdisciplinaritate în programe şi focalizarea pe competenţele-cheie specificate în profilul absolventului de gimnaziu. 

„Activitatea grupurilor de lucru va fi sprijinită prin contribuţia unor specialişti, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, universităţilor şi asociaţiilor nonguvernamentale cu expertiză în domeniu. Astfel, în toate etapele de elaborare a proiectelor, grupurile de lucru vor avea întâlniri şi consultări cu experţi şi practicieni cu experienţă în dezvoltarea curriculară pentru a identifica idei şi bune practici ce pot fi valorificate”, mai arată documentul citat.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite