Victor Ponta guvernează pe banii urmaşilor noştri

Toate gogoşile guvernului Ponta s-au dezumflat odată cu apariţia raportului Curţii de Conturi a României, care analizează gradul de îndatorare al ţării în ultimii 3 ani. Ne-am lămurit acum şi cum funcţionează guvernarea Ponta: pe împrumuturi masive, care nu se duc în investiţii şi infrastructură, ci în necesarul de finanţare a serviciilor publice, pe care incompetenţa guvernului nu le poate finanţa altfel.

Ne-am lămurit de ce nu se creează locuri de muncă, de ce nu sunt bani pentru educaţie şi sănătate, pentru alte servicii esenţiale.

Mult trâmbiţata creştere economică, pe care o vede doar Institutul Naţional de Statistică, nu există în viaţa reală.

Creşterea PIB-ului este coafată din pix, adăugând la veniturile reale şi pe cele realizate din prostituţie, din evaziune pe alcool şi tutun, etc., toate aproximate grosier,  nimeni nu ştie cât sunt realitate.

Iată cifrele care ar trebui să facă actualul guvern să plece în munţi, să nu mai dea ochi cu cetăţenii.

-Datoria publică în lei a crescut din dec. 2012 la dec. 2014 cu 22,7%

-Datoria publică pe locuitor, în acelaşi interval, în euro,   de la 2705,7 la 3313,9

-Datoria Publică în procente din PIB, de la 40,4% la 44,1%.

-Datoria publică guvernamentală internă contractată prin împrumuturi din contul general al trezoreriei statului a crescut de la 13,1 % în anul 2012 la 16,9% în anul 2014

Concluziile Curţii de Conturi, probabil mai blânde decât ar merita realitatea ilustrată, sunt:

• Creşterea datoriei publice a depăşit nevoia de finanţare a deficitului.  Cu alte cuvinte, banii s-au dus pe nu se ştie ce, pentru că acoperirea deficitului n-ar fi necesitat împrumuturi aşa de mari.
• În condiţiile menţinerii unui ritm de creştere al datoriei publice guvernamentale care devansează ritmul de creştere al economiei, riscul de insolvabilitate va creşte. Adică România riscă să intre în incapacitate de plată, dacă se menţine acelaşi ritm de creştere a datoriei publice
• Banca Naţională a României subliniază faptul că din raţiuni de sustenabilitate în grupul economiilor emergente, precum şi pentru a modera cheltuielile cu dobânzile şi impactul acestora asupra deficitului primar, procesul de consolidare fiscală trebuie să plafoneze nivelul datoriei publice la ponderi de sub 40% din PIB.  România a ajuns cu datoria publică la 44% din PIB, şi dacă guvernul Ponta mai rămâne la guvernare vom ajunge, posibil, la 50% din PIB. Grecia va scrie atunci pe fruntea noastră!
• Datoria publică guvernamentală internă directă a fost utilizată aproape în totalitate pentru finaţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice, finaţarea de proiecte având o pondere nesemnificativă de 0,1% din total datorie publică guvernamentală internă. Asta spune Curtea de Conturi: ne împrumutăm nu ca să finanţăm dezvoltarea infrastructurii, (doar 0,1% din total datorie), ci pentru finanţarea curentă a statului, finatarea pe care guvernul Ponta este incapabil să o obţină altfel.
• În anul 2014, ponderea împrumuturilor externe contractate în scopul finanţării unor proiecte prioritare pentru economia românească în total datorie publică guvernamentală externă a cunoscut cel mai mic nivel, respectiv de 23,0%.
• Statul român s-a împrumutat în condiţiile în care o parte din sumele necesare  puteau fi rambursate de câte Comisia Europeană din fonduri europene

Concluziile Curţii de Conturi sunt mai multe şi mai tehnice.

Cert este că actuala guvernare, nefiind în stare să stopeze evaziunea fiscală, să absoarbă banii europeni, să creeze un climat legislativ şi fiscal atractiv pentru investitorii străini şi români, recurge la o metodă cinică: se împrumută sume imense, pe care le vor plăti urmaşii noştri, copiii şi nepoţii.

Doar că nimeni nu-i întreabă dacă sunt de acord să ne achite nouă facturile, mâncarea, băutura, maşinile şi concediile scumpe, plimbările peste hotare.

A fost ditamai scandalul la dublarea alocaţiei cu nişte amărâţi de 42 de lei pentru copii. Dar lor le pasăm plata datoriei publice în viitorii zeci de ani,  în valoare de zeci de miliarde de lei, cheltuieli pe care le facem noi, părinţii şi bunicii lor. Ce blesteme ne vor ajunge din urmă, nu vreau sa ştiu!

Avem şi exemplul Greciei. Care s-a împrumutat în neştire, pentru pomeni electorale, 14 salarii şi 14 pensii pe an, şi acum dă din colţ în colţ că nu ştie de unde să plătească 350 miliarde euro datoria publică a ţării.

Deja premierul Tsipras a anunţat că în iunie Grecia nu are bani să plătească ratele la FMI, ţara riscând să intre în insolventă. Ce consecinţe rezultă de aici, e greu de precizat deocamdată.

Asta îşi doresc românii? Nu le ajunge că au văzut la ţară vecină, Grecia, cum demagogia şi populismul au dus tara în pragul falimentului?

Nimeni nu-ţi dă bani gratis. Dumnezeu te iartă de păcate, de datorii, nu.

România a mai avut un astfel de episod, în timpul guvernării Tariceanu, care a aruncat banii pe pomeni electorale, a duduit la dublu pensiile şi salariile bugetarilor, din resurse conjuncturale care au dispărut cum au venit.

A lăsat în urmă 5,5% deficit bugetar, 2 miliarde euro arierate şi obligaţia pentru guvernul Boc să plătească pensii şi salarii din resurse dispărute.

Ce a urmat, cu tăierile din 2010,  ştim foarte bine. Dacă nu se operau acele tăieri, acum eram în situaţia Greciei.

Grecii s-au amăgit votând partidul Syriza, care le promitea marea cu sarea, demnitate şi renunţarea la austeritate. Foarte frumos, dar pe banii cui?

Rămâne să vedem dacă romanii au învăţat ceva din „tragedia greacă“.