Sărăcie care înseamnă lipsa locurilor de muncă, rezultată din restructurările masive ale anilor 90 şi privatizările din anii 2000, dar şi salarii de mizerie. Deşi România a intrat în UE în 2007 şi preţurile din România au atins o convergenţă de 50% cu cele europene, convergenţa salariilor nu a depăşit 20%. În 2016, 44% din contractele individuale de muncă din România erau  la nivelul salariului minim sau sub acesta, conform datelor Inspecţiei Muncii. Tendinţa e în creştere, un număr tot mai mare de români ajungând să lucreze pentru un salariu minim. Dacă în 2011 aveam doar 8% contracte pe salariu minim în 2015 procentul ajunsese la 27%.

Acuza la adresa guvernanţilor este că salariul minim creşte „din pix“, fără studii concrete. Iar în opoziţie sunt destule voci, influenţate de idei neoliberale, care se opun ideii de salariu minim. În ciuda creşterii salariului minim, suntem în continuare pe ultimele locuri în Europa. De aceea, este nevoie de instrumente mai precise de corelare, aşa cum e coşul de consum lunar, ca să legăm salariul minim cu date statistice şi nevoi ale populaţiei.

Unul din argumentele care apar într-o zonă de dreapta mai dură, la noi, este că productivitatea este scăzută în spaţiul românesc, motiv pentru care salariile nu pot să fie mărite. Dar Lucian Davidescu, jurnalist specializat pe teme economice, îmi spune să ne uităm mai atent la cifre:

„Productivitatea, în România, este la 60% din media UE, dar salariile sunt la 25%. Asta înseamnă că din punctul de vedere al randamentului capitalului investit în muncă, România stă de două ori mai bine decât media UE. Ca să exemplificăm, un român ia 25% din bani ca să producă 60% din şuruburile pe care le produce un german. Pentru cel care investeşte nu este deloc rău. Ar putea să ofere, nu 100% din salariul unui german, nici măcar 60%, poate,  pentru că face un efort să se deplaseze până aici, un efort logistic. Dar poate să ofere 30-35-40% fără nici un fel de probleme. Faţă de cei 25% din prezent, este în continuare un câştig“ - Lucian Davidescu, jurnalist riscograma.ro

Pentru a depăşi acest deficit de politici salariale, am propus un proiect legislativ, cu semnatari din tot spectrul politic şi după dezbateri cu experţi, sindicate şi activişti, prin care salariul minim se bazează pe un coş de consum de 2.300 de lei, la o familie cu doi copii în întreţinere. Coşul a fost calculat de cercetătorul Adina Mihăilescu, de la Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii. Proiectul legislativ nu stabileşte un procent anume al salariului din coş sau că salariul minim trebuie să fie identic cu cuantumul coşului, ci doar că salariul trebuie raportat la date obiective. O miză este de a corela coşul minim şi cu alte politici sociale, aşa cum fac multe alte state UE, iar acest lucru se poate face şi prin amendamente la iniţiativa legislativă. Scopul este ajustarea salariilor şi prestaţiilor de asigurări sociale pentru a compensa schimbările de la nivelul costului vieţii. Indicatorul social de referinţă, după care e calculat, spre exemplu, şomajul sau venitul minim garantat, a rămas de un deceniu la o sumă fixă de 500 de lei. Asta în ciuda propagandei politice şi mediatice legate de faptul că România ar fi un stat „asistenţial“. Transferurile sociale sunt dintre cele mai mici din Europa nu doar în valori absolute, ci şi ca pondere procentuală din salariul minim:

„Este important proiectul legislativ pentru că aşa se fixează un prag dincolo de care nevoile fundamentale care ţin de existenţă şi nu numai de existenţă, ci şi de o anumită demnitate şi o sănătate fizică, biologică, mentală a individului să poată fi acoperite. Dacă toate aceste nevoi fundamentale sunt acoperite, plus participarea individului la viaţa socială, la toate activităţile care se desfăşoară într-o societate, accesul la educaţie, la un curs de perfecţionare, la o autodepăşire a individului, eu zic că acesta ar putea constitui un reper pentru stabilirea unui coş minim şi corelat, în acelaşi timp, cu un salariu minim“ - Adina Mihăilescu, cercetător la Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii

Coşul minim de consum lunar, introdus prin OUG nr. 217/2000 şi evaluat de Institutul Naţional de Statistică, stabilea valoarea cheltuielilor lunare necesare unei gospodării de dimensiune medie, considerată a fi compusă din aproximativ trei persoane, pentru achiziţionarea produselor alimentare, nealimentare şi a serviciilor necesare unui nivel de trai decent. Totodată, acest indicator variabil constituia „elementul esenţial de fundamentare a salariului de bază minim pe economie, a politicii salariale şi a altor politici în domeniul social“. Coşul a fost eliminat la mijlocul deceniului trecut, ceea ce a constituit o eroare de proporţii.

De atunci, realităţile politicilor salariale au arătat că necorelarea salariilor cu acest standard minimal a condus la creşterea numărului persoanelor care muncesc, însă continuă să trăiască sub limita sărăciei. Într-adevăr, salariul minim pe economie a fost majorat de la 310 lei la 1.450 lei între anii 2005 şi 2017, însă acest lucru s-a întâmplat în absenţa unor criterii obiective care să asigure menţinerea unui nivel de trai decent, raportat la evoluţia preţurilor, a ratei inflaţiei etc.

Studiile existente relevă faptul că între anii 2001 şi 2015, în cazul unei  gospodării cu două salarii minime şi două alocaţii de copii, veniturile nu au putut acoperi minimul necesar unui trai decent (în 2015 ponderea veniturilor în cheltuielile minime aferente unui trai decent era de 76,6%) şi nici măcar minimul necesar unui trai de subzistenţă. E o situaţie alarmantă deoarece ponderea contractelor individuale de muncă pe salarii minime s-a triplat din 2011 până în 2015, depăşind, cum am arătat la început, cifra de un milion şi jumătate.

„În primul rând, este nevoie de existenţa unui criteriu clar, care să ne asigure că salariul minim este suficient pentru a asigura o viaţă decentă celui care munceşte. În al doilea rând, am avut foarte multe creşteri introduse „din pix“, în ultimii ani şi care deşi  sunt benefice,  aduc un grad de impredictibilitate pentru oamenii de afaceri, chiar şi pentru angajaţi, căci nu pot să îşi calculeze exact veniturile din următorii ani. Avem nevoie de un criteriu care să fie predictibil şi, în acelaşi timp, să acopere  nevoile celor care muncesc pe un salariu minim“ - Victoria Stoiciu, coordonator de programe pe teme legate de muncă şi protecţie socială la Fundaţia Friedrich Ebert România

Această situaţie a determinat Comitetul European asupra Drepturilor Sociale, parte integrantă a Consiliului Europei, să publice în anul 2015 un raport în care acuză România de încălcări grave ale Cartei Europene a Drepturilor Sociale, în special a dreptului la o remuneraţie echitabilă.

Una dintre recomandările Consiliului Uniunii Europene privind Programul Naţional de Reformă al României pentru anul 2017 este aceea ca ţara noastră să instituie un mecanism transparent de stabilire a salariului minim. Astfel, definirea unui coş minim de consum lunar ar reprezenta un demers extrem de necesar în acest sens şi o bornă pentru a începe realizarea unor politici salariale şi sociale mai coerente.

PS: Detalii privind numărul contractelor de muncă şi salariile românilor găsiţi aici.