Petrescu, ministrul Finanţelor: Nu o să distrug ce s-a făcut înainte, continuăm restructurarea ANAF şi proiectul privind plafonarea plăţilor în numerar
0Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, a declarat marţi că va continua unele programe lansate de predecesorul său, întrucât nu este genul care să strice ce au început alţii, menţionând planul de restructurare a ANAF, convenit cu Banca Mondială, de unde România a tras un miliard de dolari, şi plăţile în numerar.
„Nu sunt o persoană care să distrugă ce s-a făcut înainte, voi continua anumite proiecte. Cum este planul cu Banca Mondială, care a fost început la sfârşitul anului trecut, de restructurare a ANAF“, a spus Ioana Petrescu, la conferinţa Aspen organizată la Banca Naţională a României.
Ea a dat ca exemplu şi plafonarea plăţilor în numerar, o altă măsură "foarte bună“ pe care intenţioneză să o ducă până la capăt. „Se ştie că plafonarea plăţilor în numerar reduce evaziunea, reduce spălarea banilor şi toate operaţiunile negative correlate“, a explicat Petrescu.
Ea a dat aceste exemple în contextul în care a explicat că măsurile fiscale din planul de guvernare Ponta III nu pot fi luate dacă nu se va eficientiza colectarea. „Ca atare, devine o prioritate care se va realiza prin reducerea evaziunii fiscale. Am în vedere mai multe măsuri“, a spus ministrul Finanţelor.
La începutul anului, Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă, care releva că Guvernul vrea să interzică plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul riscând o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei.
Această prevedere urma să fie valabilă atât pentru firme, cât şi pentru populaţie şi cuprindea toate tipurile de imobil, precum şi orice fel de autovehicul, indiferent dacă este la prima vânzare sau second-hand.
De asemenea, Guvernul introducea noi plafoane privind plăţile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum şi plăţile în numerar pe care poate să le facă populaţia către firme.
Astfel, plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice urma să fie limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi să fie introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.
În prezent, plafoanele zilnice pentru plăţile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei către acelaşi furnizor şi de 10.000 de lei în cazul plăţilor către reţelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi păstrat.
Ioana Petrescu a mai spus că nivelul de conformare voluntară nu va putea creşte dacă vor mai exista situaţii în care contribuabilii trebuie să stea la coadă trei ore pentru plata taxelor şi fără o mai mare transparenţă a instituţiilor publice şi a modului în care este cheltuit banul public.
„Pentru conformarea voluntară este nevoie de o mai mare transparenţă a instituţiilor publice, a modului în care este cheltuit banul, o mai bună comunicare a măsurilor adoptate. Este esenţial pentru încrederea cetăţeanului pentru a-şi plăti taxele, şi asta este datoria lui patriotic“, a spus Petrescu.
Alt factor care va contribui la creşterea conformării voluntare, prioritate a noului ministru al Finanţelor, îl reprezintă modalităţile de plată a obligaţiilor fiscale, care trebuie simplificate şi să devină mai prietenoase.
„Greu să ceri conformare voluntară când pui contribuabilul să stea la coadă trei ore să-şi plătească taxele“, a adăugat Petrescu.
Citeşte şi:
Petrescu, ministrul Finanţelor: Cota unică se menţine în acest an, dar de anul viitor s-ar putea păstra doar la firme. Cota unică va fi menţinută la 16% pe tot parcursul acestui an, dar din 2015 s-ar putea păstra doar pentru companii, în timp ce pentru populaţie se va reveni la cota progresivă, ca soluţie de relaxare fiscală, dacă spaţiul bugetar o va permite, a declarat Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor.
Noul program al Guvernului: Lărgirea bazei de impozitare, impozit diferenţiat, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale şi scăderea TVA la 19% dacă este posibil. Lărgirea bazei de impozitare, o cotă redusă de TVA la produsele agroalimentare de bază cu condiţia asigurării spaţiului fiscal necesar, revenirea la TVA de 19% şi reducerea CAS cu 5 puncte la angajator în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite sunt prevederile din noul program al Guvernului.
Ioana Petrescu, „pariul“ lui Ponta de la Finanţe, va da piept cu birocraţia românească: Topul provocărilor din acest an. Numirea tinerei economiste Ioana Petrescu în funcţia de ministru al Finanţelor în cel de-al treilea Cabinet condus de Victor Ponta a surprins pe multă lume luni. Victor Ponta spune însă că este un "pariu" pe care îl face prin numirea unui tehnocrat aşa de tânăr. Profesoara de politici publice care a studiat la Harvard va trebui însă să dea piept cu birocraţia şi realităţile economiei bazându-se doar pe lecţiile învăţate în cărţile de economie.
Cine este Ioana Petrescu, propusă ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta III, care declară război evaziunii fiscale: doctor în finanţe, şcolit la Harvard. Ioana Petrescu (34 de ani), numită în septembrie 2013 consilier economic al premierului Victor Ponta, este propusă acum pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice în Cabinetul Ponta III. Şcolită peste Ocean, cu doctorat în finanţe publice la Universitatea Harvard, Ioana Petrescu l-a consiliat pe Ponta în ultimele cinci luni pe probleme de fiscalitate şi l-a asistat la toate vizitele misiunii FMI la Bucureşti.
Guvernul vrea să înfiinţeze o nouă structură de administrare a proprietăţii private a statului.Guvernul vrea să înfiinţeze o nouă structură de administrare a proprietăţii private a statului, pentru a putea elabora cadrul legislativ necesar deblocării economiei şi soluţionării problemei arieratelor, potrivit programului de guvernare.
Guvernul vrea să acorde facilităţi firmelor care angajează pe minimum doi ani tineri cu vârsta sub 25 de ani sau persoane cu vârsta peste 45 de ani. Statul va suporta pe un an contribuţiile sociale aferente datorate de firme care angajează pe minimum 2 ani tineri cu vârstă sub 25 ani şi pesrsoane cu vârsta peste 45 ani, va acoperi costul unui stagiu de specializare pentru tinerii romi şi va condiţiona indemnizaţia de şomaj de prezenţa la un program de consiliere.
Limita maximă calculată de Guvern la creşterea salariului minim, de până la 1.100 de lei în 2016, mai mică decât în vechiul program. Limita maximă până la care ar urma să crească, în etape, până în 2016 salariul minim este în programul noului Guvern mai mică decât limita superioară asumată de Guvernul USL în decembrie 2012, fiind calculată acum la 1.100 lei, faţă de ţinta de 1.200 lei fixată atunci pentru acelai interval.
Guvernul vrea să introducă un sistem de pensii bazat pe conturi individuale de economisire. Guvernul va promova dezvoltarea unui sistem de pensii durabil, bazat pe conturi individuale de economisire, care să preia, ca pondere, un procent tot mai mare din venitul de înlocuire şi din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului.
Noul program al Guvernului: Lărgirea bazei de impozitare, impozit diferenţiat, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale şi scăderea TVA la 19% dacă este posibil. Lărgirea bazei de impozitare, o cotă redusă de TVA la produsele agroalimentare de bază cu condiţia asigurării spaţiului fiscal necesar, revenirea la TVA de 19% şi reducerea CAS cu 5 puncte la angajator în măsura în care cadrul fiscal-bugetar va permite sunt prevederile din noul program al Guvernului.
Liberalii au depus la Parlament proiectul pentru reducerea CAS cu 5 puncte procentuale şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit. PNL a depus, miercuri, la Parlament proiectul de lege de modificare a Codului fiscal, în sensul reducerii cu 5 puncte procentuale a cotelor de contribuţii sociale şi a scutirii de la impozit a profitului reinvestit, măsurile urmând să intre în vigoare începând cu 1 iulie, dacă se adoptă actul normativ.
Ponta promite că reducerea CAS şi scutirea impozitului pe profitul reinvestit nu se amână, obiectivele „nu sunt doar ale PNL“. Reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) şi scutirea impozitului pe profitul reinvestit rămân şi pe agenda noului Guvern, deoarece nu sunt obiective "doar ale PNL". Important este să poată fi realizate din punct de vedere fiscal-bugetar, a afirmat premierul Victor Ponta.
Şeful Comisiei de buget din Camera Deputaţilor: Contribuţiile la asigurările sociale vor fi reduse cu 5 puncte dacă arieratele şi evaziunea vor fi diminuate. Contribuţiile la asigurările sociale pentru angajator vor putea fi reduse cu 5 puncte procentuale, dacă arieratele şi evaziunea fiscală vor fi diminuate, a declarat, marţi, Gheorghe Dragomir, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Parfum electoral în negocierile cu FMI. Stimularea consumului, neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea contribuţiilor sociale sau anularea accizei suplimentare de 7 eurocenţi sunt principalele măsuri cu iz electoral avansate în spaţiul public pentru negocierile cu finanţatorii internaţionali.