Cât este de reală această potenţială criză? Cum se va face aprovizionarea pe timp de iarnă? Şi care sunt mizele comerciale şi politice din această panică a gazului?

Se pune de-o nouă panică energetică?

Este pentru al doilea an la rând când românii sunt puşi în faţa unei panici energetice. Anul trecut, în noiembrie, disputele dintre RADET şi ELCEN prefigurau o iarnă cu ţurţuri pe calorifer în casele bucureştenilor. La începutul anului, declaraţiile contradictorii şi alarmiste ale guvernanţilor despre o iminentă criză energetică au aruncat piaţa în aer şi toată ţara urma să devină un imens iglu. Dar toată treaba asta nu a făcut decât să încurajeze comportamentele speculative. În perioada 30 ianuarie – 5 februarie, în timp ce media preţului la energie în ţările din Europa de Vest a fost de 50 de euro, în România a urcat şi pana la 125 de euro!

Ieri, în cadrul audierilor Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), distribuitorul de gaze Engie susţine că ar putea întrerupe furnizarea de gaze către anumiţi consumatori, în cazul în care va fi o iarnă grea.

Dacă va fi o iarnă grea, va fi suficient gaz pentru la iarnă? Nu suntem siguri. Sperăm, dar nu avem nicio garanţie. Singura soluţie, dacă nu avem suficiente gaze, este să întrerupem furnizarea către anumiţi consumatori, ceea ce trebuie definit printr-un plan de urgenţă întocmit de Guvern. Acest plan există din trecut, dar trebuie updatat de urgenţă. Cel mai important lucru este să definim clar ce consumatori trebuie să fie întrerupţi şi în ce ordine, dacă va fi o lipsă de resurse.

Paradoxal, atât Engie cât şi Ministerul Energiei au confirmat că s-au constituit stocuri conform Ordinului ANRE.  Ar fi fost o nesăbuinţă ca Engie să nu îşi constituie stocurile necesare, întrucât ar fi primit nişte amenzi cât casa. Iar aici chiar nu e de joacă pentru că sunt şi mize politice imense! Atunci, care este faza?

Miza comercială: contractele cu non-casnicii?

Sunt două categorii de consumatori pe piaţa gazelor: cei casnici, adică gospodăriile şi centralele termice şi cei non-casnici, precum instituţiile publice şi cei din industrie. Pe piaţa concurenţială activează consumatorul non-casnic iar pe piaţa reglementată sunt consumatorii casnici plus, atenţie!, centralele termice care consumă gaz şi pentru încălzirea cu energie electrică care se duce la consumatorii industriali şi care este tranzacţionată pe OPCOM.

Pentru consumatorii casnici, preţul este fixat de ANRE până în anul 2021. Aici, România avea de urmat un calendar de creştere a preţului negociat cu Comisia Europeană cu mulţi ani în urmă şi care, în aprilie 2017, urma să crească de la 60 de lei /Mwh la 72 de lei. Odată adoptată OUG64/2016 privind liberalizarea preţului de producţie, calendarul a fost suspendat iar preţul a ajuns sub valoarea de referinţă la care urma să ajungă conform graficului stabilit cu Comisia Europeană. Adică sub 72 de lei / Mwh.

Un alt aspect este că, din aprilie, producătorii nu au mai fost nevoiţi să pună la dispoziţie gaze naturale pentru consumul casnic. Pentru ei, era o plasă de siguranţă atunci când îşi calculau veniturile, chiar dacă vorbim despre consumuri mai mici şi de un număr de consumatori mai mare. Ştiau exact la cine se adresează.

La consumatorii non-casnici, preţurile au fost liberalizate din decembrie 2015. Contrar estimărilor alarmiste, ijniţial, preţurile nu au explodat. Dar, dacă înainte de decembrie 2015 numai consumatorii puteau să îşi schimbe furnizorul, acum şi furnizorul poate ieşi foarte uşor din contract cu o notificare de preaviz. Rezilierea contractului este o modalitate uşoară de a creşte artificial preţul unui produs, mai ales când, pe piaţa gazelor, avem parte doar de doi mari jucători, aşa cum remarca şi Iulian iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor.

Iarna, când e ger, luăm gaze de la Gazprom

Nu este prima dată şi nu va fi nici ultima dată. Dar trebuie explicat în ce condiţii se întâmplă treaba asta. În lunile de iarnă, România trece printr-o perioadă în care valorile termice ating, câteodată, chiar şi minimile istorice. Vorbim de viscol urmat de ger cu temperaturi de peste -25 de grade, mai ales în zona arcului Carpatic.

România nu are o zonă climatică precum este Siberia în Rusia. Aşa că nu poate să prezică nimeni cu luni înainte pe unde se vor abate prima dată în ţara noastră curenţii de aer polar care vor aduce viscolul. Să fie Constanţa? Să fie Piatra Neamţ? Să fie Botoşani? Satu Mare? Asta înseamnă că în acele momente de frig extrem ai nevoie de un consum mai mare într-un anumit punct al ţării care, apoi, să fie extins în toate regiunile afectate de ger.

E fizică de clasa a şasea. Ştim că fluidele se împart în două categorii: gazele şi lichidele. Spre deosebire de lichide, gazele sunt expansibile, adică nu au volum propriu, ele ocupă tot locul în care se află. Mărimile cel mai des folosite la comportamentul gazelor sunt presiunea şi densitatea.

A modifica în timpul gerului nişte parametri când tu, ca ţară, ai o infrastructură învechită şi în care nu s-a investit, creează probleme inimaginabile şi rişti să-ţi crape magistralele. Aşa că varianta cea mai simplă este importul de gaze iar singura variantă este importul din Rusia, de la Gazprom. Dar nu neapărat că noi nu am avea stocuri de gaze, ci pentru că gazul nostru nu are presiune. Aşa că prin importul de gaze nu se urmăreşte în pincipal cantitatea, ci presiunea, volumul şi viteza de parcurgere din conducte.

Din Isaccea pleacă nişte gazoducte care intră în România şi fac un arc de cerc iar presiunea împinge de-acolo gazele spre toată ţara. Iar tot acest proces durează şi ar fi bine să dureze cât mai puţin.

Se vor scumpi gazele?

Cu siguranţă, la fel cum s-a întâmplat în toţi anii trecuţi! Nu este o noutate, nu este şoc şi groază. Şi scumpirea asta vine din patru mari motive.

În România, şase luni se înmagazinează gazele iar şase luni se distribuie. Noi nu avem un sistem flexibil, elastic, ca cel al austriecilor, de exemplu, pentru a schimba treaba asta de la o zi la alta. Aşa că în octombrie se schimbă anul gazier şi se fixează, cumva, preţurile de iarnă, care sunt mai mari.

Al doilea aspect este că preţurile oricum cresc iarna, pentru că cererea este mult mai mare. Consumul este mult mai mare decât vara. Dacă ai vinde morcovi iar cererea ar fi mare, ai fi un negustor prost să micşorezi preţul, mai ales dacă tu reprezinţi cam unica sursă.

Trei. Vom lua gaze de la ruşi în baza mecanismului pe care l-am explicat mai sus, aşa că vor veni cu pretenţii. Dacă nu ştiaţi, Gazprom nu e societate caritabilă, aşa că de fiecare dată când ne prinde la ananghie profită la maxim. Desigur, dacă aveam o diversificare a surselor de gaze din import aveam şanse să alegem varianta cea mai ieftină. Dar, domnii din Comisia de Industrie în frunte cu Iulian Iancu au invocat Oculta Mondială care vine să ne fure gazul şi de-aia nu e bine să îmbunătăţim infrastructura prin construcţia gazoductului BRUA. Dar, arde-l pe român!

Patru. Evoluţia preţului la gaz este direct proporţională cu cea a petrolului. Faţă de anul trecut, preţul petrolului a crescut în acest an graţie înţelegerii privind diminuarea producţiei semnată de statele membre OPEC şi Rusia. Dacă preţul unui baril de petrol ajungea în ianuarie, adică atunci când era vârful de preţ, la 54 de dolari barilul, acum a depăşit acest prag. Şi suntem abia în luna octombrie. Dacă preţul petrolului a crescut, atunci şi preţul gazului a crescut. Se pune întrebarea, în acest context... Oare Engie are ordine ferme pentru livrarea de gaze, sau se aşteaptă să i le aducă altcineva? 

Există riscul să rămânem fără gaze?

Nu. De ce? Deoarece există instituţia furnizorului de ultimă instanţă. Nu o să vină nimeni să taie contorul la gaze. În plus, nu se pune problema ca sistarea gazului să afecteze populaţia, ci unii consumatori industriali care au mai fost afectaţi şi în anii trecuţi atunci când a fost ger şi au trecut de la gaz pe păcură.

Dar este o perioadă numai bună pentru furnizori să îşi renegocieze contractele şi să obţină câştiguri mai mari. Cum? Prin reziliere! Dar, pentru că avem această instituţie a furnizorului de ultimă instanţă, acelaşi furnizor care a reziliat contractul poate să livreze gaz dar la un preţ mai mare.

Ce s-a întâmplat cu stocul strategic de gaze?

La nivel guvernamental au fost discuţii pentru constituirea unui stoc strategic de gaze care să fie administrat de Rezervele Statului. Evident, cum treaba asta era o idee bună, a fost abandonată, pentru că statul român are alte probleme în momentul de faţă. Să atace legile justiţiei şi să ţopăie la marea horă fiscală. Despre chestiunea aceasta se vorbeşte de la începutul anului dar, ca orice idee bună, a murit într-un sertar.

Miza politică: demonizarea gazoductului BRUA

Vorbele directorului general de la Engie i-au venit ca o mănuşă lui Iulian Iancu, cel care s-a plâns că din cauza aceasta nu ar trebui România să exporte gaze naturale în Uniunea Europeană, pentru că nu are iarna. Interesant este că OUG64/2016, care a ajutat şi la obţinerea finanţării pentru gazoductul BRUA şi a evitat o situaţie de infringement pentru România, a fost amendat, la începutul anului, în Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor condusă de Iulian Iancu de Engie, E.On şi Wiee.

Acum, o chestiune ce ţine mai mult de coincidenţe. Eric Joseph Stab este membru în Adunarea Generală a Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE). Directorul general al acestei instituţii este Silvia Vlăsceanu, care, conform profilului personal de Linkedin, a lucrat din postura de consilier parlamentar, se pare că pentru Iulian Iancu. La începutul anului, mai exact, de 8 martie, E.ON a cerut Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) o majorare a tarifelor de distribuţie cu 74%, iar la cele de furnizare de 40%. Şi Engie, al doilea mare distribuitor şi furnizor de gaze din România a cerut majorari, însă la un nivel mai mic: 6% pentru distribuţie şi 22% pentru furnizare. Numai că ANRE nu a vrut să aprobe aceste creşteri.

Depăsind stadiul de coincidenţe, e bine de spus că, în viitor, cu gazoductul BRUA implementat şi conectat la hubul de gaze din Austria, am avea acces, spre exemplu, atât la gazul din Marea Nordului cât şi la magistralele care vin dinspre Italia. În plus, am putea în acest viitor să ne echilibrăm cu gazele azere şi cu cele lichefiate procesate în terminalele din Grecia. Asta înseamnă că nu am mai sta la mâna Gazpromului iarna când este frig şi ger, am avea de unde alege. Şi asta ar fi un lucru rău. Cine ar mai veni să ne sperie că rămânem fără gaze, că ni le fură Bau-Bau?