Oameni care au schimbat cursul gazelor - Vintilă Brătianu

Capacitatea vizionară este cea care schimbă sistemele, dar aceasta trebuie şi asumată în raport cu sistemele politice, geopolitice şi cercurile de afaceri şi de cele mai multe ori face nepopulară persoana în cauză, care primeşte cel mult mulţumirea istoriei.

Ulterior Marii Uniri din anul 1918, economia românească a trecut printr-o etapă de refacere economică. În perioada imediat următoare s-a accentuat rolul industriei în dezvoltarea economică a României, statul jucând un rol important prin elaborarea unor planuri de dezvoltare economică. Politica economică s-a bazat pe curentul “prin noi înşine” promovat de Partidul Naţional Liberal (PNL).

Teoreticianul incontestabil al politicii prin noi înşine a fost Vintilă Brătianu. În guvernarea liberală din 1922-1926 el a îndeplinit importanta funcţie de Ministru de Finanţe, calitate în care a inspirat sau a participat direct la elaborarea tuturor legilor sau a măsurilor cu caracter economic adoptate atunci. Fruntaşul liberal a fundamentat programul prin noi înşine sub forma lui integrală - aceea a naţionalismului economic. Aşa după cum scria C. Georgescu în lucrarea Românizarea economiei naţionale, concepţia naţionalismului economic - care a stat la baza activităţii economice a multora dintre statele europene în urma primului război mon­dial - izvora din premisa că "fiecare naţiune constituie o entitate economică auto­nomă, cu alte cuvinte că fiecare naţiune alcătuieşte un organism economic, de sine stătător, având interese specifice”. Vintilă Brătianu a dezvoltat doctrina naţionalismului economic într-o serie de studii apărute după razboi. El a subliniat că, în urma Unirii din 1918, se modificaseră complet condiţiile dezvoltării României devenită o entitate politică a cărei libertate de acţiune nu mai putea fi împiedicată - precum anterior - prin vreo intervenţie a celor trei imperii vecine: Rusia, Austro-Ungaria sau Turcia. Unirea a avut importante consecinţe pe plan economic. Dacă înainte de primul război mondial România era mai mult ,,o ţară de tranzit a văii Dunării”, contând doar prin producţia ei de cereale şi de petrol, lucru­rile s-au modificat după 1918. Prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu patria-mamă se schimbaseră datele structurii şi potenţele economice ale României. Ultimele două provincii istorice dispuneau de un ridicat potenţial industrial, ca şi de însemnate bogăţii naturale, care au venit toate - în modul cel mai fericit - să le completeze pe cele din Vechiul Regat. Astfel, România a devenit şi o "entitate econo­mică", dispunând - afirma Vintilă Brătianu - "de tot ceea ce trebuie unui stat mo­dern ca să trăiască liber şi să fie un factor viu". Iar, cu alt prilej, tot el constata că în urma razboiului România ajunsese un stat "complet din punct de vedere economic".

„România a devenit şi o entitate econo­mică, dispunând de tot ceea cei trebuie unui stat mo­dern ca să trăiască liber şi să fie un factor viu" Vintilă Brătianu (1924)

Concluzia care se desprindea din aceasta situaţie era aceea că România trebuia să-şi dezvolte o "economie naţională de sine stătătoare", dupa cum arata G. Buzatu, G. în lucrarea O altă istorie a petrolului românesc. Ţara putea să atingă acest rezultat în primul rând printr-o valorificare superioară a bogăţiilor naturale. În acest cadru, Vintilă Brătianu a întrevăzut ca să se rezerve primul loc "forţelor vii ale naţiunii", respectiv capitalului, muncii şi iniţiativei româneşti. Dezvoltarea economică a ţării după primul război era de neconceput fără "participarea factorilor naţionali" . Pronunţându-se pentru conlucrarea activă a capitalului la valorificarea bogăţiilor ţării, Vintilă Bratianu s-a gândit - înainte de toate - la utilizarea celui mai puternic capital din ţară, adică a celui de provenienţă liberală.  În acelaşi timp, trebuie menţionat că atingerea ţelului vizat de Vintilă Brătianu - crearea unei economii naţionale inde­pendente faţă de capitalul străin - ar fi constituit un fapt pozitiv pentru progresul României, pentru libertatea ei economică şi, implicit, politică.

Politica economică propovăduită de Vintilă Brătianu şi colaboratorii săi a fost respinsă de către adversarii lor politici şi nu a convenit de fel capitaliştilor străini. Ea a fost calificată ca ţinând de domeniul "naţionalismului economic agresiv" şi ca ne­conformă cu interesele şi situaţia României după primul război mondial.

„Crearea unei economii naţionale inde­pendente faţă de capitalul străin, constituie un fapt pozitiv pentru progresul României, pentru libertatea ei economică şi, implicit politică”  Vintilă Brătianu

Vintilă Brătianu, a hotărât ca statul să preia  averea societăţii ungare de gaz, care avea concesionate majoritatea zăcămintelor de gaze din Transilvania. În anul 1925 s-a creat cadrul juridic pentru comercializare a averii U.E.G., dar acest plan nu a putut fi pus în aplicare pentru că societatea U.E.G. intervenise la Tribunalul arbitrar româno-ungar din Paris, cerându-i conservarea averii până la judecarea procesului de fond, cerere care a şi fost aprobată.

Chiar dacă construcţia juridică de preluare a societăţii în baza tratatelor internaţionale încheiate putea fi dusă mai departe, Vintilă Brătianu, dând dovada de adevărat om de stat, a înţeles că nu este în interesul şi nici spre cinstea României să încalce hotărârea unui Tribunal arbitrar şi a oprit trecerea averii U.E.G. asupra Statului demarând procesul de achiziţionare a acţiunilor deţinute de firme străine. Romanizarea totală a societăţii ungare de gaz s-a finalizat în anul 1939 când SONAMETAN a achiziţionat ultimul pachet de acţiuni şi s-a realizat fuziunea cu UEG.

Cel mai adesea s-a afirmat că marea criză economică de supraproducţie din 1929-1933 a început pe neaşteptate, la bursa din New York City, la 29 octombrie 1929, când s-au vândut peste 16 milioane de acţiuni, făcând ineficace intervenţia marilor grupuri (Morgan ş.a.) pentru a se stopa prăbuşirea ce avusese loc în săptămâna "furtunoasă" imediat anterioară. Totul se produsese după o perioadă de creştere spectaculoasă (boom) a economiei şi finanţelor americane, fapt consumat după 1926 şi în Europa. În realitate, însă, semnele crizei au fost evidente înainte de octombrie 1929 în mai multe ţări de pe bătrânul continent, inclusiv în România. În general, în toate statele cu o producţie agricolă dezvoltată dificultăţile au persistat în întregul deceniu ce a succedat războiului mondial din 1914-1918, iar, în industrie, la noi, debutul crizei, în 1926, a afectat în primul rând, după opinia lui C. Osiceanu, chiar petrolul. Pe plan general, apogeul crizei economice s-a atins în anul 1932.  România, datorită politicii economice demarate de Vintilă Brătianu a permis neintrarea în criză a sectorului petrolier şi a gazelor naturale.

Criza economică din 1929-1933 s-a repercutat negativ asupra ansamblului economiei româneşti, în condiţiile specifice de dezvoltare a ţării noastre. Dezorganizarea economică a condus la: contractarea unor mari împrumuturi externe, scăderea preţurilor materiilor prime, presiuni ale capitalului străin, scăderea consumului etc. Criza a cuprins toate întreprinderile, conducând la închiderea acestora, falimentul băncilor, reducerea drastică a investiţiilor etc. Singura ramură care a continuat să aibă creşteri de producţie a fost industria petrolieră.

Istoria se repetă, dar nu ar trebui repetate si  greşelile .

Manifestarile crizei economice au determinat statele mici şi mijlocii să adopte măsuri de prevedere, calificate drept "naţionaliste" de către marile puteri, care au insistat pentru un regim al "porţilor deschise". În anii care au precedat nemijlocit izbucnirea celui de-al doilea război mondial, rolul factorilor economici (inclusiv petrolul şi gazele naturale) în determinarea evoluţiei raporturilor internaţionale a devenit major, mai ales că disputa dintre state s-a accentuat concomitent cu apariţia şi afirmarea unor ,,modele" şi tendinţe ce nu îndemnau spre colaborare în general (con­centrarea şi raţionalizarea economică).

În plină perioadă de criză s-au construit conductele de transport şi distribuţii de gaze în Câmpina, Ploieşti, Tg Mureş etc., punându-se baza pentru alimentarea cu gaze a altor localitati sau consumatori.