Noi reguli europene pentru protecţia consumatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană anunţă că vineri, 17 ianuarie, a intrat în vigoare noul regulament privind măsurile de cooperare în materie de protecţie a consumatorilor.

Începând cu această dată, noile norme încep să se aplice în întreaga UE, pe baza actualului mecanism de cooperare. Scopul acestora este de a îmbunătăţi modul în care Comisia şi autorităţile statelor membre pot colabora pentru a pune capăt practicilor necorespunzătoare împotriva consumatorilor, respectiv de a le permite autorităţilor să detecteze neregulile şi să ia măsuri.

Věra Jourová, vicepreşedintele pentru valori şi transparenţă, a declarat:„UE are cele mai stricte norme de protecţie a consumatorilor din lume. Acum vom accelera punerea lor în aplicare. Fac apel la statele membre să aplice fără ezitare noile instrumente”.

Comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat: „Aceste norme reprezintă un nou pas în direcţia protejării consumatorilor europeni. Comisia şi autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor sunt de acum mai bine înzestrate cu noi seturi de competenţe mijloace de cooperare. Indiferent de locul în care îşi desfăşoară activitatea sau statutul profesioniştilor din cadrul pieţei interne, va fi mai dificil să se evite normele”.

Noile reguli                                                          

120.000 de cereri au fost trimise către Centrele Europene ale Consumatorilor, majoritatea referindu-se la cumpărăturile online, şi aproximativ 40% dintre consumatori au fost nemultumiţi de modul în care comercianţii le-au soluţionat plângerile.

Noul regulament va spori prerogativele autorităţilor naţionale relevante, printre ele regăsindu-se competenţa de achiziţiona produse în vederea testării, de a folosi metoda „clientului misterios”, precum şi de a investiga fluxurile financiare pentru a descoperi comercianţii necinstiţi şi frauda online.

De asemenea, noile norme îi vor permite Comisiei să alerteze cu mai multă uşurinţă autorităţile naţionale şi să le coordoneze acţiunile de soluţionare a problemelor în materie de consum care afectează majoritatea consumatorilor europeni.

Datorită unui nou sistem informatic susţinut de Sistemul de informare al pieţei interne (IMI - Internal Market Information System) al Comisiei, centrele europene ale consumatorilor, organizaţiile de consumatori şi organizaţiile profesionale vor putea să transmită oficial alerte cu privire la noile ameninţări apărute pe piaţă. Aceste informaţii vor putea fi utilizate direct de către autorităţile de aplicare a legii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite