Articol publicitar

Cum şi-a crescut afacerea un antreprenor britanic aplicând principii „green”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

The Bay, o afacere micuţă de familie, care comercializează tradiţionala mâncare britanică „peşte şi chipsuri”, a reuşit să-şi crească profitabilitatea considerabil după ce a implementat un sistem eco-friendly, prin care totul este recuperat, reciclat sau economisit.

Astfel, The Bay îşi monitorizează cu atenţie consumul de electricitate, gaz şi apă în timp real, ceea ce le aduce economii substanţiale. Energia lor provine 100% din surse regenerabile. Deşeurile menajere sunt reciclate de o firmă locală. La fel se întâmplă şi cu cartonul, hârtia şi sticla. Uleiul folosit la prăjit este colectat şi transformat mai apoi în combustibil bio, livrat ulterior în comunitatea din împrejurimi.

În plus, după o analiză atentă a consumului, Calum, fondatorul The Bay a îmbunătăţit multe aspecte, de exemplu, maşina de spălat este folosită de două ori pe zi în loc de trei, ceea generează o economie de mii de litri de apă pe an şi implicit, scade sesizabil costurile pentru utilităţi.

Calum este exemplul antreprenorului care a muncit pe brânci pentru fiecare client, dar mai ales, a înţeles din primul moment că munca sa nu este singurul ingredient al succesului pentru compania sa şi că principiile sustenabile pot genera venituri suplimentare, dacă sunt implementate corect. A aderat  încă de când a lansat The Bay la “Sustainable Restaurant Association” (Asociaţia pentru Dezvoltarea Sustenabilă a Restaurantelor) şi a învăţat de acolo că nu doar calitatea produselor este importantă în ochii clienţilor, ci şi principiile de protecţie a mediului după care îşi guvernează afacerea. Astfel, Calum le-a impus tuturor furnizorilor lui aceleaşi principii de mediu care sunt importante şi pentru el şi, în scurt timp, a ajuns foarte respectat pe piaţa alimentară din Marea Britanie.

Ca urmare a aplicării noilor politici sustenabile, The Bay a fost primul magazin din UK care a primit acceptul şi exclusivitatea lanţului MSC (Marine Stewardship Council) de a vinde tipul de peşte haddock, din Marea Nordului. Astfel, fiecare peşte prins este urmărit atent din momentul în care a ajuns la mal până când devine un fel de mâncare în farfuria clientului.

image

Atât furnizorii, cât şi cei angajaţii The Bay susţin filosofiile de mediu ale lui Calum şi îşi sprijină şeful în implementarea acestor politici şi mai departe, observând cât de mult i-au ajutat până acum. 

“Nu ne aşteptam să ajungem atât de departe, mai ales că pe piaţă există o concurenţă acerbă. Sunt foarte mândru, atât de magazin cât şi de echipa mea. Dăruirea şi entuziasmul lor arată că nu numai marile branduri fac diferenţa”, spune Calum Richardson.

De asemenea, Calum a observat că clienţii lui pun tot mai mult preţ pe implicarea afacerilor în comunităţile din care fac parte şi susţin contribuţiile la economia locală.

“Oamenii încep să observe afaceri implicate social, nu simple magazinaşe care vând peşte şi chipsuri. Cred cu tărie în produsele locale. Folosim cât mai multe, iar în prezent, aproximativ 90% din ele provin de pe o rază de aproximativ 80 de kilometri. Nu aş cumpăra produse congelate, nici dacă ar avea certificate MSC!” explică Calum.

Schimbările şi îmbunătăţirile făcute de-a lungul anilor au adus pentru The Bay multe recunoaşteri. În 2013, a fost pe primul loc în topul magazinelor care vând “peşte şi chipsuri” şi pe al doilea în topul celor mai sustenabile restaurante din Marea Britanie.

image

De asemenea, a fost unul dintre proiectele înscrise în European Business Awards for the Environment (Premiile europene Eco Business) organizat de către Comisia Europeană, ediţia 2014-2015. Premiile europene Eco Business răsplătesc afacerile care îşi desfăşoară activitatea atingând o performanţă ecologică şi contribuind la dezvoltarea sustenabilă a industriei respective. În 2014, The Bay a fost business model în cadrul campaniei “Generation Awake”, iniţiată de Comisia Europeană pentru a încuraja iniţiativele sustenabile.

The Bay este o dovadă că sustenabilitatea şi principiile ecologice fac diferenţa într-o afacere. În doar 7 ani, profitul afacerii a depăşit 1.35 milioane euro şi, în acelaşi timp, a reuşit să impună noi standarde în industria alimentară din Marea Britanie.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite