Vietnamul se pregăteşte să devină una dintre pieţele de desfacere ale armamentului american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AP
FOTO AP

După ridicarea embargoului în domeniul armamentului pe care Statele Unite i l-au impus, Vietnamul va intra pe lunga listă de clienţi internaţionali ai industriei apărării americane, scrie CNN.

Statele Unite deţin aproape 33% din piaţa exporturilor de armament, devansându-i cu mult pe ceilalţi exportatori, precizează postul.

Arabia Saudită este principalul client al americanilor în perioada 2011-2015, urmată îndeaproape de Emiratele Arabe Unite (EAU), potrivit unor date compilate de Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), care monitorizează tranzacţii internaţionale cu armament din 1968 încoace.

Celelalte ţări din acest "top 10" sunt Turcia, Coreea de Sud, Australia, Taiwanul, India, Singapore, Irakul şi Egiptul.

Unii experţi consideră că Orientul Mijlociu va rămâne în continuare una dintre principalele pieţe de desfacere. Această regiune reprezintă în prezent aproximativ 40% din piaţa exporturilor americane de armament, mai ales în contextul ascensiunii Statului Islamic.

"Dinamica (scăderii) preţului petrolului a fost copleşită de insecuritatea profundă pe care aceste ţări o resimt în prezent şi de viitorul nesigur cu care se confruntă", declară pentru CNN Andrew Hunter, de la Center for Strategic and International Studies.

Ţările din Orientul Mijlociu "acordă prioritate Apărării" în detrimentul altor cheltuieli, este de părere Hunter, directorul acestui grup de iniţiativă în industria apărării.

Americanii exportă totul, de la arme uşoare până la avioane de vânătoare, tancuri şi baterii de rachete de tip Patriot.

O serie de ţări din Asia se situează în partea de sus a listei vânzărilor de armament, un lucru care reflectă actualele tensiuni în centrul cărora se află atât programele nuclear şi balistic ale Coreea de Nord, cât şi activităţile militare tot mai agresive ale Chinei în Marea Chinei de Sud.

Strângerea relaţiilor între Statele Unite şi Vietnam are loc în contextul în care Hanoiul a protestat recent faţă de acţiunile Beijingului în apele din apropierea frontierelor vietnameze şi în urma unui incident în care China şi-a instalat, în 2014, o platformă petrolieră în ape care fac obiectul unor dispute, în largul coastelor vietnameze, declanşând revolte antichineze în întreaga ţară.

La o zi după ce Washingtonul anunţa că va ridica embargoul în domeniul armamentului pe care l-a impus Vietnamului, secretarul de stat John Kerry declara că Vietnamul are nevoie de echipamentul militar pe care-l va primi pentru a se apăra.

Cei mai importanţi importatori de armament american fac achiziţii contracost, însă Statele Unite oferă unor ţări granturi şi împrumuturi - separat de vânzările de armament - pentru a achiziţiona echipamente de apărare de la producători americani, în cadrul programului Foreign Military Financing.

Proiectul de buget al Departamentului de Stat pentru 2017 include aproximativ 5,7 miliarde de dolari pentru acest program.

Principalii cinci beneficiari ai programului sunt Israelul (3,1 miliarde dolari), Egiptul (1,3 miliarde dolari), Iordania (350 de milioane de dolari), Pakistanul (265 de milioane de dolari) şi Irakul (150 de milioane de dolari).

Israelul urmează să cheltuiască aceşti bani pe armament american, iar unele dintre cele mai scumpe achiziţii - precum avionul F-35 Joint Strike Fighter - nu au fost livrate încă şi de aceea nu figurează în statisticile SIPRI.

Orientul Mijlociu se află în capul listei, însă finanţarea armatelor africane în 2017 ar urma să se dubleze faţă de anul trecut, o consecinţă a intensificării activităţii teroriste în ţări ca Mali, Somalia şi Nigeria.

Hunter afirmă că producătorii americani de armament şi-au exprimat în mod explicit dorinţa de a-şi creşte exporturile internaţionale, în urma recentelor reduceri ale bugetelor apărării.

"Un domeniu de la care ne aşteptăm să vină majoritatea potenţialului nostru de creştere în anii următori este cel al clienţilor noştri internaţionali", declara în martie Marillyn Hewson, CEO-ul gigantului în domeniul apărării Lockheed Martin.

Alţi mari exportatori de armament, alături de Statele Unite, sunt Rusia, China, Franţa şi Germania.

Hunter apreciază că Rusia va avea întotdeauna o piaţă pentru exporturile sale "ieftine" de armament către ţări obişnuite cu armamentul din perioada sovietică, iar China devine tot mai activă pe piaţa armamentului.

"Vedem tot mai mulţi chinezi la saloanele de armament, care încearcă să concureze cu Statele Unite", subliniază el.

Nivelul exporturilor de armament chinez a crescut în perioada 2011-2015 cu peste 60% faţă de perioada 2006-2010, potrivit SIPRI.

Un domeniu în care China este deosebit de activă este cel al tehnologiei dronelor, în urma unor informaţii potrivit cărora Beijingul exportă drone în Nigeria, Irak şi Pakistan.

Însă China se confruntă cu provocări în această încercare de a-şi extinde cota de piaţă, din cauza tensiunilor tot mai mari provocate de multiple revendicări în Marea Chinei de Sud, în contextul în care numeroase ţări din regiune - precum Vietnamul - se numără printre pieţele cele mai dinamice pentru exporturile de armmament, subliniază Hunter.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite