UE alocă peste 28 miliarde de euro pentru educaţie şi mobilitate prin Erasmus+

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Liga Studenţilor
Foto: Facebook Liga Studenţilor

Comisia Europeană a adoptat, joi, primul program de lucru anual Erasmus+ din perioada 2021-2027, pentru sprijinirea educaţiei pentru toţi, în UE şi în afara regiunii.

Potrivit Executivului comunitar, cu un buget de 26,2 miliarde de euro (comparativ cu 14,7 miliarde de euro alocate pentru perioada 2014-2020), completat cu 2,2 miliarde de euro din instrumentele externe ale UE, noul program revizuit va finanţa proiecte de mobilitate în scopul învăţării şi de cooperare transfrontalieră de care vor beneficia 10 milioane de europeni de toate vârstele şi din toate mediile sociale, transmite Agerpres

Astfel, noul program Erasmus+ oferă oportunităţi de efectuare a unor perioade de studiu în străinătate, a unor stagii, ucenicii şi schimburi de personal în toate domeniile educaţiei, formării, tineretului şi sportului. 

Erasmus+ este deschis şcolarilor, studenţilor din învăţământul superior, elevilor din învăţământul profesional, cursanţilor adulţi, schimburilor de tineri, lucrătorilor de tineret şi antrenorilor sportivi.

Potrivit sursei citate, pe lângă proiectele de mobilitate, care reprezintă 70% din buget, noul program Erasmus+ investeşte şi în proiecte de cooperare transfrontalieră.

Acestea pot fi realizate între instituţii de învăţământ superior (de exemplu, Iniţiativa privind universităţile europene), între şcoli, între instituţii de educaţie şi formare a cadrelor didactice (de exemplu, academiile Erasmus+ pentru cadrele didactice), între centre de învăţământ pentru adulţi, între organizaţii de tineret şi sport, între furnizori de educaţie şi formare profesională (de exemplu, centrele de excelenţă profesională) şi între alţi actori din domeniul educaţiei.

Printre noutăţile cu care vine noa versiune a programului se numără schimburile individuale sau de clase pentru elevi şi activităţile de mobilitate pentru cursanţii adulţi. 

”Graţie parteneriatelor la scară mică şi utilizării unor granturi simplificate, organizaţiilor mai mici, precum şcolile, asociaţiile de tineret şi cluburile sportive, le va fi mai uşor să solicite finanţare.”, reansmite CE.

De asemenea, programul va deveni mai internaţional prin consolidarea cooperării cu ţările terţe, bazându-se pe succesele înregistrate de programul anterior datorită schimburilor şi proiectelor de cooperare derulate în întreaga lume, care vor fi extinse în prezent şi la sectorul sportului şi al educaţiei şi formării profesionale.

Pandemia a evidenţiat necesitatea de a accelera tranziţia digitală a sistemelor de educaţie şi formare. Erasmus+ va sprijini dezvoltarea competenţelor digitale, în conformitate cu Planul de acţiune pentru educaţia digitală, va oferi formare şi schimburi de înaltă calitate în domeniul digital prin intermediul unor platforme precum eTwinning, platforma School Education Gateway şi Portalul european pentru tineret şi va încuraja stagiile în sectorul digital. 

În conformitate cu Pactul verde european, programul le va oferi stimulente financiare participanţilor care utilizează moduri sustenabile de transport. De asemenea, acesta va investi în proiecte de promovare a sensibilizării cu privire la problemele de mediu şi va facilita schimburile legate de atenuarea crizei climatice.

Erasmus+ va sprijini oportunităţi de schimb şi de cooperare prin intermediul noilor activităţi de tineret, pentru a ajuta tinerii să se angajeze şi să înveţe despre participarea la viaţa democratică, sporind astfel gradul de sensibilizare cu privire la valorile europene comune şi la drepturile fundamentale şi reunind tinerii şi factorii de decizie la nivel local, naţional şi european.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite