Deutsche Bank investighează o spălare de bani de 6 miliarde de dolari în Rusia
0Gigantul financiar Deutshe Bank analizează mai multe tranzacţii de spălare de bani pentru o serie de clienţi ai săi din Rusia, suma totală depăşind 6 miliarde de dolari, scrie The Moscow Times.
Tranzacţiile au fost realizate pe o perioadă de mai mulţi, iar analiza este la început.
Deutshe Bank a anunţat în data de 20 mai că a suspendat un număr de traderi ai săi din Moscova şi că realizează o analiză internă, dar nu a dat detalii despre motivele suspendărilor.
Cei care au spălat bani au folosit „trazacţii relativ simple“, realizate în diferite locaţii, în ruble şi dolari.
Banca Centrală Europeană (BCE), BaFin – autoritatea de supraveghere financiară din Germania, dar şi FCA – autoritatea britanică de profil şi DFS au fost informate de investigaţia internă, potrivit surselor citate.
Bloomberg scria vineri că tranzacţii de 6 miliarde de dolari, derulate pe o perioadă de patru ani, sunt investigate.
Revista germana Manager Magazin a scris luna trecută că angajaţii Deutshe Bank ar fi spălat o sumă de bani „cu trei cifre“ în privinţa milioanelor de euro, utilizând achiziţii şi vânzări pe piaţa derivativelor. De asemenea, Banca Rusiei a cerut în octombrie grupului german să verifice o serie de activiăţi privind achiziţia de acţiuni pentru o serie de clienţi de-ai săi.
Raportul vine în condiţiile în care Deutshe Bank are mai multe probleme juridice, amenzile valorând mai multe miliarde de dolari.