Cum vor fi afectaţi călătorii în SUA de blocarea guvernului american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe obiective de importanţă majoră pentru industria turismului, precum Statuia Libertăţii, au fost închise din cauza blocajului federal. FOTOGRAFII Reuters
Mai multe obiective de importanţă majoră pentru industria turismului, precum Statuia Libertăţii, au fost închise din cauza blocajului federal. FOTOGRAFII Reuters

Dezbaterile din Congresul american pe marginea reformei din Sănătate a blocat orice proiect de buget, iar guvernul federal american a fost obligat să-şi înceteze activitatea pentru prima dată în ultimii 17 ani. Străinii care plănuiesc să viziteze SUA în această perioadă trebuie să ţină cont de schimbările aduse de acest blocaj.

Turiştii nu trebuie să-şi facă griji cu privire la transporturile aeriene: controlorii de trafic vor continua să lucreze, la fel şi sistemele de securitate din aeroporturi, aşa că zborurile nu ar trebui să fie afectate de blocajul federal. 

Însă mai multe obiective turistice importante, administrate de autorităţi, vor fi închise din cauza încetării activităţii guvernului. 

Parcul Naţional Yellowstone, Statuia Libertăţii din New York şi Independence Hall din Philadelphia (foto) au fost deja închise pentru turişti, iar angajaţii care se ocupă de acestea vor face parte din cei 821.000 de angajaţi federali care îşi vor primi salariile cu întârziere din cauza blocajului. 

independence hall philadelphia reuters

Practic, toate parcurile şi rezervaţiile naturale din administraţia guvernului federal vor fi închise. În medie, acestea atrăgeau 715.000 de vizitatori zilnic în luna octombrie, potrivit unui purtător de cuvânt al administraţiei, citat de CNN. 

Turiştii care se află deja cazaţi în interiorul acestora au 48 de ore începând de azi-noapte pentru a părăsi zonele. 

Totodată, cimitirele din afara SUA în care se află soldaţi americani, precum şi monumentele dedicate acestora, nu vor putea fi vizitate. Spre exemplu, accesul turiştilor va fi restricţionat pentru Cimitirul American din Normandia, alături de alte 23 de astfel de locuri sau monumente, toate administrate de Comisia pentru Monumente Americane ale Luptelor, subordonată guvernului federal. 

image

Parcul Naţional Yellowstone

CITEŞTE MAI MULT

SUA au intrat în faliment tehnic

Pentru prima dată în ultimele două decenii, guvernul federal al SUA va fi închis parţial începând de marţi, după ce republicanii din Congres au respins două proiecte de lege înaintate de Camera Reprezentanţilor. Odată intrat în „faliment tehnic”, executivul american va fi obligat să facă doar plăţi de urgenţă, însă cea mai mare parte a instituţiilor de stat vor fi închise, salariile bugetarilor vor fi suspendate şi impozitele se măresc automat.

SUA vor continua să emită vize şi după blocajul statului federal

Serviciile consulare americane vor continua, într-o primă fază, să emită vize străinilor doritori să intre în Statele Unite, chiar şi după oficializarea blocajului statului federal, anunţat marţi dimineaţa, a asigurat luni Departamentul de Stat, citat de AFP.

Închiderea parţială a guvernului SUA va costa 300 de milioane de dolari pe zi

Oprirea parţială a activităţii statului federal american, după ce Congresul nu a adoptat bugetul pentru anul fiscal care a început la 1 octombrie, va cauza într-o primă perioadă pierderi de 300 milioane de dolari pe zi economiei SUA, potrivit estimărilor firmei de cercetare IHS, citate de Bloomberg.

VIDEO Primul discurs al lui Obama de la intrarea în faliment a SUA: „Congresul nu a reuşit să-şi îndeplinească datoria”

În timp ce guvernul federal se pregăteşte să fie închis, preşedintele Barack Obama a ţinut un discurs prin care s-a adresat militarilor americani. Şeful de la Casa Albă a promis că va face presiuni asupra Congresului până va fi adoptat un text comun asupra bugetului federal, ceea ce va permite reluarea activităţii în guvern şi va îndepărta incertitudinile privind plata salariilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite