Toţi angajatorii sunt obligaţi să crească salariul minim din ianuarie. Ce amenzi riscă dacă nu aplică măsura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea salariului minim de la 1 ianuarie, la 2.080 lei pentru angajaţii cu studii medii şi 2.350 lei pentru cei cu studii superioare cu o vechime mai mare de un an în domeniul în care s-au specializat, trebuie operată inclusiv de angajatorii din mediul privat. În caz contrar, vor fi amendaţi pentru fiecare contract de muncă nemodificat.

„Măsura este prevăzută în art. 260, alin. 1, litera a) din Codul Muncii, potriovit căruia nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei”, a declarat pentru „Adevărul consultantul fiscal Adrian Benţa.

Acesta a explicat că, la creşterea salarială de la 1 ianuarie 2018, care cuprindea şi transferul contribuţiilor, această obligativitate nu revenea patronatelor, pentru că salariile din mediul privat depăşeau salariul net de 1.162 lei/lună.

De data aceasta este cu totul altă chestiune. Toţi angajatorii din România vor trebui să majoreze salariul minim pe economie garantat în plată, a subliniat Benţa.

Art. 260, alin. 1 din Codul Muncii prevede: „Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: a) nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei”.

Costurile angajatorilor cu forţa de muncă vor creşte cu 460 lei pentru cei cu studii superioare

Hotărârea de Guvern privind creşterea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie, creştere diferenţiată în funcţie de studii superioare şi cel puţin 1 an în domeniul în care s-au specializat a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, salariul minim pe economie va creşte de la 1.900 lei în prezent, la 2.080 lei de la 1 ianuarie pentru angajaţii cu studii medii şi la 2.350 lei pentru cei cu studii superioare şi cel puţin 1 an în domeniul în care s-au specializat.

Scăzând contribuţiile la pensii, de 25%, şi pe cele la sănătate, de 10%, iar şi impozitul pe venit, rezultă că, la 2.080 lei/lună, salariul net (în mână) primit de angajat ar urma să fie de 1.263 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2.127 de lei.

La un salariu minim de 2.350 de lei brut, salariul net (în mână) primit de angajat ar urma să fie de 1.413 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2.403 lei.

Spre comparaţie, nivelurile actuale (de la 1 ianuare 2018) sunt salariul minim brut 1.900 de lei, salariul minim net de 1.162 de lei şi cost salarial al firmei de 1.943 de lei. 

Concret, angajaţii cu studii medii vor primi 101 lei în plus de la 1 ianuarie, iar cei cu studii superioare şi cel puţin 1 an vechime în domeniu 251 lei mai mult.

În ce priveşte angajatorii, cheltuielile acestora cresc, de la 1 ianuarie cu 460 lei pentru cei cu studii superioare şi cu 184 lei pentru cei cu studii medii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite