Românul restanţier are 43 de ani şi o datorie cât bugetul lunar de cheltuieli pe o gospodărie: 2.231 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Administrarea datoriilor este un sport extrem pentru mii de români
Administrarea datoriilor este un sport extrem pentru mii de români

Vârsta medie a persoanei cu datorii din portofoliul companiei de management al creanţelor KRUK România a fost în 2012 de 43 de ani. Datoria medie este de 2.231 de lei, valoare apropiată de totalul cheltuielilor pe care o gospodărie medie le alocă într-o lună.

Potrivit statisticilor KRUK România, cea mai ridicată vârstă medie a datornicilor se înregistrează în Oltenia şi Moldova (43,6 ani), iar cea mai mică în Transilvania (42,2 ani). Persoanele cu datorii din Muntenia au o vârstă medie de 43,2 ani, iar cele din Dobrogea 42,3 ani.

Mai bătrân, în 2012, cu 1,5 ani

„Vârsta medie a persoanelor cu datorii a evoluat de la 41,5 ani în 2011 la 43 de ani în 2012, potrivit datelor noastre. Este important însă ca acestea să ştie, indiferent de vârstă, că nu sunt singure în căutarea rezolvării problemei datoriilor ci, împreună cu specialiştii KRUK România, pot găsi soluţii avantajoase de plată în rate convenabile“, spune Tomasz Ignaczak, Director General KRUK România.
Cei mai mulţi debitori din portofoliul companiei de colectare creanţe au vârste cuprinse între 31 şi 40 de ani, respectiv 33% din totalul cazurilor administrate de KRUK România. 24% din debitori se încadrează în intervalul de vârstă 41-50 de ani, iar 21%, în intervalul 21-30 de ani. În acelaşi timp, doar 0,5% din persoanele cu datorii au sub 20 de ani, iar 22% sunt persoane trecute de 50 de ani.

Pensionarii au cele mai mici datorii

Valoarea medie a unei creanţe administrate de KRUK România este de aproximativ 2.231 de lei. În ceea ce priveşte valoarea medie a unei creanţe, pe grupe de vârstă, apar diferenţe mari.
Astfel, dacă pentru categoria de vârsta între 18 şi 40 de ani valoarea medie a creanţei este 2.474 de lei, pentru persoanele cu datorii cu vârsta peste 60 de ani, această valoare este de doar 841 de lei. În cazul debitorilor de 40-60 de ani, valoarea medie a datoriei este de 2.727 de lei.
În luna februarie 2013, compania KRUK International SRL şi-a schimbat denumirea în KRUK România SRL Compania a fost înfiinţată în anul 2007 de Grupul KRUK – liderul pieţei de management al creanţelor comerciale din Polonia. Compania este specializată în managementul integrat al creanţelor, având clienţi atât din sectorul financiar, cât şi companii de servicii. KRUK a dezvoltat activităţi de colectare a creanţelor bancare, a creanţelor companiilor de asigurări şi leasing, operatorilor de telefonie fixă şi mobilă, cât şi ale companiilor de distribuţie a bunurilor de larg consum. Compania este, de asemenea, un jucător important pe piaţa achiziţiei de portofolii de creanţe, în special de la bănci.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite