Restanţele la credite au ajuns la aproape 7 miliarde de euro. Sălăjenii, vâlcenii şi sucevenii sunt cei mai mari restanţieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea restanţelor la creditele contractate de populaţie şi firme a ajuns la sfârşitul primului trimestru  la 6,97 miliarde de euro, un nou nivel maxim istoric. În primele trei luni din 2013, valoarea sumelor restante a crescut cu 450 de milioane de euro, adică un avans procentual de aproape 7%. Cei mai mari restanţieri, în funcţie de ponderea restanţelor în totalul creditelor, sunt populaţia şi firmele din judeţele Sălaj, Vâlcea şi Suceava.

Pentru o şeptime din creditele contractate de la bănci se înregistrau la finele lunii martie restanţe, respectiv 13,6% din total, în creştere de la 12,6% la începutul anului, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. 

Cei mai mari restanţieri, în funcţie de ponderea sumelor cu întârzieri la plată în total credite contractate, sunt locuitorii şi companiile din judeţele Sălaj, Vâlcea şi Suceava. În Sălaj, pentru aproape un sfert din împrumuturi se înregistrează restanţe, respectiv 23,9%. Valoarea absolută nu este însă foarte mare comparativ cu media naţională. Aceasta nu depăşeşte 90 de milioane de euro. 

Pe locul al doilea în topul restanţierilor se clasează judeţul Vâlcea, cu rate neplătite la scadenţă în valoare de 161,3 milioane de euro. În Suceava, o cincime din împrumuturile contractate sunt restante, valoarea restanţelor fiind de 146 de milioane de lei. 

La polul opus în topul restanţierilor se află gorjenii, dâmboviţenii şi tulcenii. În Gorj, doar pentru mai puţin de 6% din credite se înregitrau la finele lunii martie restanţe, valoarea lor fiind de 27,8 milioane de euro. 

În Bucureşti, se înregistrează cele mai mari restanţe, ca valoare absolută, adică aproape jumătate din total, însă tot aici se înregistrează cel mai mare portofoliu de credite contractate. Soldul împrumuturilor se ridică la 20.8 miliarde de euro, în timp ce restanţele sunt de 2,6 miliarde de euro. Ponderea restanţelor în total credite se ridica la sfârşitul primului trimestru la 12,7%.    

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite