Preţul curentului de la 1 ianuarie. ANRE scade cu 25% contribuţia pentru cogenerare. Facturile, mai mici cu un ban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
anre chisinau

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) anunţă că valoarea contribuţiei pentru cogenerare va scădea cu aproape 25% de la 1 ianuarie, ceea ce va duce la facturi cu un ban mai ieftine.

„Valoarea contribuţiei pentru cogenerare care va fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2021 este de 17,12 lei/MWh. Această valoare  este cu 24,35% mai mică decât valoarea contribuţiei pentru cogenerare de 22,63 lei/MWh aflată în vigoare pentru lunile noiembrie şi decembrie 2020”, arată ANRE, într-un comunicat.

Aplicând noua valoare a contribuţiei pentru cogenerare, valabilă până la data de 30 iunie 2021, va rezulta un impact asupra preţului la consumatorul final de 0,01712 lei/kWh, potrivit instituţiei.

Piaţa de energie electrică se va liberaliza începând cu data de 1 ianuarie, iar consumatorii îşi pot schimba furnizorul actual cu altul care vine cu o ofertă mai avantajoasă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite