INFOGRAFIC Ce îi îngrijorează pe români în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea costului de trai, mai ales a cheltuielilor cu utilităţile şi a costurilor cu locuinţa, frica de a-şi pierde locul de muncă şi evoluţia economiei sunt printre principalele îngrijorări ale românilor în 2017, potrivit unui sondaj desfăşurat de compania britanică de cercetare GfK UK.

Unul din trei, adică 29% dintre respondenţii români la acest sondaj, spun că sunt preocupaţi de posibilitatea creşterii costului de trai în următorul an şi 15% sunt îngrijoraţi că şi-ar putea pierde locul de muncă. Creşterea costului de trai în următoarea perioadă este pusă de români pe seama creşterii cheltuielilor cu utilităţile, peste media de 17% la nivel european, a costurilor cu locuinţa, fie că este vorba despre chirii sau despre rate la bancă pentru achiziţionarea unei locuinţe (15%) şi a cheltuielilor cu alimentele (12%). Prin comparaţie, pentru respondenţii din Europa, principalul motiv al creşterii costului de trai este reprezentat de cheltuielile cu chirii sau rate pentru achiziţia locuinţei (19%) şi de cheltuielile cu alimentaţia (19%).

image

Totodată, ieşirea la pensie este un factor despre care 12% dintre respondenţii din România consideră că le-ar putea afecta nivelul de trai, spre deosebire de media de numai 6% la nivel european, iar 7% dintre ei iau în calcul posibilitatea ca în perioada următoare să primească mai puţini bani din străinătate şi, astfel, nivelul de trai să fie afectat.

Se gândesc atent înainte să ia un credit

Românii au un comportament de creditare responsabil, arată studiul GfK UK pentru compania-mamă a Provident Financial România. Cei mai mulţi dintre respondenţii din România spun că iau în calcul împrumuturile de la bănci sau instituţii financiare nebancare în principal atunci când vor să facă îmbunătăţiri în locuinţă (31%), când intervin cheltuieli neaşteptate care le pot influenţa situaţia financiară (29%) sau cheltuieli medicale (18%), când caută să-şi consolideze datoriile (23%), dar şi pentru a investi în educaţia copiilor (5%).

Patru din 10 respondenţi consideră facil să acceseze un împrumut, nivel similar cu cel înregistrat anul trecut. Asta nu înseamnă că nu tratează cu foarte mare responsabilitate un angajament financiar: 94% dintre respondenţi spun că se gândesc foarte atent înainte de a lua un credit şi 87% nu iau niciodată împrumuturi sub presiunea impulsului, iar 92% spun că nu împrumută mai mult decât ştiu că pot rambursa fără dificultăţi. Mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj din România au declarat că folosesc servicii de credit cu regularitate, însă 64% au împrumutat mai puţin decât suma maximă posibilă. Totodată, 73% dintre respondenţi declară că au capacitatea de a plăti confortabil ratele lunare, acesta fiind principalul aspect pe care clienţii îl iau în calcul atunci când vor să ia un împrumut (64%), alături de suma totală de rambursat (54%) şi de perioada împrumutului (46%).

image

„Împrumuturile pe termen scurt acordate de instituţiile financiare nebancare sunt o soluţie reală pentru românii care altfel ar putea fi excluşi de la o formă legală de finanţare. Cercetarea GfK confirmă încă o dată că românii au încredere în instituţiile financiare nebancare şi că iau împrumuturi în mod responsabil, analizând atent toate condiţiile şi costurile totale ale creditului”, a declarat Viktor Boczán, directorul general al Provident Financial România.

Înţeleg costurile presupuse de un împrumut

75% dintre respondenţii români la sondajul GfK UK pentru Provident susţin că au încredere în instituţiile financiare nebancare şi în serviciile pe care le oferă, cu 4 puncte procentuale mai mulţi decât în 2016 şi cu 2 puncte procentuale mai mulţi decât cei care declară că au un nivel ridicat de încredere în instituţiile bancare tradiţionale. Mai mult, 8 din 10 respondenţi consideră că IFN-urile au un rol important în societate. În acest context, 75% dintre aceştia spun că ar recomanda serviciile instituţiilor financiare nebancare membrilor familiei sau prietenilor atunci când au nevoie de un împrumut.

Optimişti privind evoluţia situaţiei financiare personale şi a economiei

60% dintre respondenţii români la sondaj se declară mulţumiţi de nivelul lor actual de trai, cu 8 puncte procentuale mai mulţi decât în 2016 şi peste media de 53% la nivel european. Mai mult, 66% sunt încrezători că situaţia financiară personală se va îmbunătăţi în următoarele 12 luni, similar cu nivelul de anul trecut (67%), însă peste media europeană de 45%.

Pentru respondenţii din România, situaţia financiară mai bună este pusă pe seama schimbării circumstanţelor familiale (35%), a schimbării locului de muncă (11%) sau a creşterii veniturilor salariale la actualul loc de muncă (10%). Evoluţia situaţiei financiare personale corespunde percepţiei cu privire la evoluţia situaţiei economice în ansamblu a României, 49% dintre participanţii la sondajul din România aşteptându-se la o îmbunătăţire în următoarele 12 luni, iar 16% mizând că economia va rămâne stabilă în 2017. Prin comparaţie, în restul ţărilor europene unde este prezent grupul IPF, doar 28% dintre respondenţi se aşteaptă, în medie, la o evoluţie pozitivă a economiei ţării lor.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite