Rompetrol Rafinare şi-a crescut în 2013 vânzările cu 6%, până la 4,89 miliarde de dolari, iar pierderile au scăzut cu 40%. Petrochimia şi benzinăriile sunt pe plus
0Rompetrol Rafinare a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri brută de 4,89 miliarde de dolari, în creştere cu 6% comparativ cu nivelul de 4,61 miliarde de dolari din 2012, iar pierderile au fost reduse cu aproximativ 40%, la 98,97 milioane de dolari.
Compania a avut în 2012 pierderi de 163,03 milioane de dolari. Situaţiile financiare aferente anului trecut sunt neauditate şi consolidate, iar raportarea a fost realizată conform standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS), potrivit unui comunicat al companiei transmis luni Bursei de Valori Bucureşti.
Rezultatele includ şi benzinăriile şi petrochimia
Rezultatele consolidate includ companiile Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals, Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas. Exporturile realizate de Rompetrol Rafinare au fost anul trecut de 1,7 miliarde de dolari, la fel ca în 2012.
Pe partea de rafinare, reprezentată de rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, compania a raportat în 2013 o cifră de afaceri brută de 4,4 miliarde de dolari, în creştere cu 3% faţă de 4,27 miliarde de dolari în 2012, ca urmare a majorării cantităţilor de produse petroliere vândute.
Pierderile din segmentul de rafinare au scăzut, în intervalul analizat, cu 31%, de la 118,69 milioane de dolari în 2012, la 81,72 milioane de dolari.
Vânzările de carburanţi pe piaţa internă au crescut anul trecut cu 6%, ajungând la 1,6 milioane de tone, în timp ce exporturile au urcat cu 10%, la 1,4 milioane de tone, se precizează în comunicat.
Compania a produs anul trecut aproximativ două milioane tone de motorină, cel mai ridicat nivel atins de rafinăria Petromidia de la punerea sa în fucţiune.
În comunicat se precizează că Rompetrol Rafinare a contribuit anul trecut cu 1,4 miliarde de dolari la bugetul de stat.
Mai mult carburant vândut
Cifra de afaceri brută aferentă sectorului de distribuţie a carburanţilor a crescut anul trecut cu 10%, de la 2,67 miliarde de dolari, la 2,94 miliarde de dolari.
„Rezultatele financiare au fost susţinute de creşterea cu 10% a volumelor de carburanţi comercializate, optimizarea canalelor de distribuţie, dar şi de programul de reducere a costurilor. La finalul anului 2013, vânzările totale de carburanţi (retail şi en-gross) s-au ridicat la 1,56 milioane tone“, se arată în comunicat.
La sfârşitul anului trecut, segmentul de distribuţie al companiei cuprindea 742 puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener şi staţii mobile.
Compania a înregistrat anul trecut, pe segmentul de distribuţie a carburanţilor, un profit net de 1,05 milioane de dolari, de la pierderi de 44,02 milioane de dolari în 2012.
Petrochimia este pe profit
Din activitatea de petrochimie compania a consemnat o cifră de afaceri brută de 251,08 milioane de dolari, mai mare cu 2% faţă de nivelul de 247,29 milioane de dolari în 2012. Compania explică această „creştere modestă“ ca urmare a opririi planificate a rafinăriei în luna martie a anului trecut.
Profitul net înregistrat de activitatea de petrochimie s-a ridicat la 37,86 milioane de dolari, faţă de pierderi de 21,49 milioane de dolari în 2012.
Rompetrol Rafinare, prin divizia de petrochimie, este unicul producător de polipropilenă şi polietilenă din România, se specifică în comunicat.
Grupul Rompetrol este controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz.
Kazahii vor cumpăra 26% din companie de la statul român
În prezent, statul român deţine 44,69% din Rompetrol Rafinare, dar a semnat un memorandum cu KazMunaiGaz pentru vânzarea a 26,7% din acţiuni pentru 200 de milioane de dolari. Vânzarea va trebui sa aibă loc printr-o procedură de privatizare. Ulterior, statul va rămâne cu o participaţie de 18%.
Pe lângă preluarea pachetului în cauză, Rompetrol s-a mai angajat să înfiinţeze un fond de investiţii care să fie alimentat iniţial cu 150 de milioane de dolari. Acesta va fi deţinut în proporţie de 80% de către kazahi şi 20% de către statul român şi va face investiţii de până la un miliard de dolari în următorii şapte ani.
Rompetrol va vărsa în acest fond şi contribuţia care ar veni statului român, respectiv 30 de milioane de dolari.
Mai puteţi citi:
Hotărârea care aprobă memorandumul convenit cu Rompetrol a fost adoptată în şedinţa de miercuri a Guvernului, se arată într-o informare de presă a Executivului.
Ponta i-a cerut lui Niţă să vină cu o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Memorandumului cu Rompetrol, în conformitate cu decizia CCR. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, să pregătească, împreună cu Ministerul Justiţiei, un proiect de act normativ prin care Guvernul să aprobe memorandumul cu Rompetrol, spunând că vrea să salveze compania şi imaginea ţării faţă de investitori.
Traian Băsescu, la Adevărul Live: “Ponta a renunţat la 400 de milioane de dolari de la Rompetrol şi acum nu are bani pentru metroul din Drumul Taberei”. Guvernul român a renunţat la 400 de milioane de dolari prin memorandumul agreat în privinţa Rompetrol şi apoi se plânge că nu are bani pentru metroul din Drumul Taberei, a declarat, la Adevărul Live, preşedintele Traian Băsescu.
Rominserv a semnat un contract de un miliard de dolari cu KazMunaiGas. Compania Rominserv, din grupul petrolier Rompetrol, a semnat la începutul săptămânii, cu rafinăria Pavlodar, din grupul KazMunayGas, un contract de 1,07 miliarde de dolari pentru modernizarea şi creşterea a capacităţii de prelucrare la 7 milioane tone de ţiţei pe an.
Rompetrol se extinde în Franţa. Compania Dyneff, controlată de grupul Rompetrol, a finalizat în parteneriat cu grupul Total construcţia unui terminal de produse petroliere în valoare de 41 milioane de dolari în portul Port la Nouvelle şi a investit alte 10 milioane de dolari în deschiderea a două benzinării în Franţa.
KazMunaiGaz, interesat de preluarea Oltchim. Acţionarii kazahi ai Rompetrol analizează posibilitatea de a prelua combinatul Oltchim, conform declaraţiilor unuia dintre reprezentanţii juridici ai companiei petrochimice de la Vâlcea. Gigantul KazMunaiGaz este considerat unul dintre investitorii cu intenţii serioase în privinţa achiziţionării combinatului, care se află într-o situaţie administrativă critică de peste un an.
Ponta: Poziţia lui Băsescu privind Rompetrol e un joc politic, compania risca să intre în insolvenţă pentru că toate datoriile sunt către KazMunaiGaz. Poziţia preşedintelui Traian Băsescu privind Rompetrol este doar un joc politic, deoarece acesta nu a transmis vreo obiecţie la momentul la care Guvernul a promovat prin lege acordul cu KazMunaiGaz, afirmă premierul Victor Ponta, adăugând că, fără acest acord, Rompetrol risca să intre în insolvenţă.
„Financial Times“: Rompetrol, rampă de lansare în Europa pentru KazMunaiGaz. Compania petrolieră de stat din Kazakhstan, KazMunaiGaz, care deţine grupul Rompetrol, vrea să se extindă agresiv în Europa pe piaţa de distribuţie de carburanţi şi vânzare cu amânuntul. Compania vizează pentru început benzinării, terminale de import şi puncte de distribuţie în Ucraina şi Turcia, potrivit „Financial Times“ (FT).
Băsescu a respins de la promulgare Memorandumul cu Rompetrol şi cere reexaminarea acestuia. Preşedintele Traian Băsescu a respins legea de aprobare a memorandumului încheiat între statul român şi Rompetrol şi solicită reexaminarea acesteia.