Rompetrol ameninţă discret: „Va veni o zi când vom zice: «Scuze, dar noi mergem în altă parte!»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

KMG International, fostul Rompetrol Group, aşteaptă de mai bine de trei ani acordul statului pentru înfiinţarea fondului de investiţii şi răscumpărarea cu 200 de milioane de dolari a 26,7% din acţiunile deţinute de stat la Rompetrol Rafinare, a declarat Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al grupului. El a mai spus că „Va veni o zi când vom zice: «Scuze, dar noi mergem în altă parte!»“.

Întrebat dacă nu vrea nimeni să semneze, Zhangulov a declarat că „vor, dar trebuie să mai ia nişte măsuri“. 

„Nu ne putem imagina cum e posibil să stăm în faţă Guvernului cu 200 de milioane de dolari pe care vrem să le dăm şi nu se poate pentru că trebuie să mai ia nişte măsuri. Până în prezent, situaţia durează de trei ani şi trei luni. 

Deci ai banii, dar trebuie să iei nişte măsuri că să îi încasezi. Aceste lucruri nu sunt chiar atât de simple, dar există o cursivitate a acţiunilor. Cât mai poate continua situaţia, nu din vină noastră? Va veni o zi când vom zice: «Scuze, dar noi mergem în altă parte!». Dacă intri în magazin cu bani, vânzătorul sau proprietarul va face orice să îţi ia banii, să îţi vândă ceva. De aceea credem că există o anumită lipsă de dorinţă de a face lucruri. Nu înţelegem. Nu cred că poate fi explicat logic“, a declarat Zhangulov, citat de Agerpres.ro.

Povestea fondului

Răscumpărarea celor 26,69% din acţiunile Petromidia şi înfiinţarea fondului de investiţii care să realizeze investiţii în energie de un miliard de dolari sunt parte a Memorandumului Rompetrol, semnat în anul 2013.

Reamintim, statul român a ajuns acţionar cu 44% la Rompetrol Rafinare, fără voia sa, după ce grupul kazah KazMunaiGaz nu a răscumpărat decât parţial obligaţiunile de 603 milioane de dolari. Mai exact, Rompetrol nu a răscumpărat decât 70 de milioane de dolari, iar restul sumei a fost convertită în acţiuni. Operaţiunea a permis grupului kazah să rămână acţionarul principal al Petromidia.

Obligaţiunile au fost emise în anul 2003 cu termen de şapte ani. Însă în 2007 omul de afaceri Dinu Patriciu a vândut 75% din Rompetrol Group către KazMunaiGaz, iar în 2009 a vândut şi restul de acţiuni.

În privinţa investiţiilor, Zhangulov a spus că dintr-un milion de dolari se pot crea 20 de locuri de muncă prin deschiderea unei benzinării. 

„Ce se poate face cu un milion de dolari? În condiţii normale, se pot crea aproximativ 20 de locuri de muncă — poate. De exemplu, poţi face o staţie de benzină cu un milion de dolari, unde să angajezi 20 de oameni. Dacă iei în calcul şi locurile de muncă create la furnizori, ajungi la vreo 40 în total.Ce înseamnă asta? Înseamnă contribuţii la asigurările sociale şi alte taxe. Cât construcţia este în desfăşurare, se plăteşte şi TVA. La acel milion de dolari, ai 20% TVA. Sunt o sumedenie de beneficii.

Încă nu înţelegem de ce Guvernul nu şi-a dat acordul pentru fondul de investiţii. Pur şi simplu nu putem înţelege. Dacă am fi semnat cu Guvernul român actele pentru înfiinţarea fondului în 2014, ar fi câştigat venituri din investiţii de câteva sute de milioane de dolari. Dacă cu un milion creezi 20 locuri de muncă, la o estimare grosieră, 200 de milioane de dolari ar fi creat 4.000 de joburi. Nu este întotdeauna la fel, cifrele pot varia, dar crearea de noi locuri de muncă este principalul beneficiu al acestor investiţii. Orice dolar pe care îl investim în economie aduce multiple beneficii“, a completat Zhangulov.

Sechestrul DIICOT blochează investiţiile şi vânzarea bunurilor

Oficialul kazah a mai spus că sechestrul impus de către DIICOT pe activele Petromidia blochează investiţiile deoarece compania nu le poate gaja sau nu poate dispune de ele.

„În momentul de faţă, suntem afectaţi în modul următor: avem un sechestru asupra activelor, care nu ne blochează operaţiunile curente, ceea ce este un lucru bun, însă poate bloca dezvoltarea companiei şi ne poate afecta negativ pe termen mediu şi lung. În opinia noastră, există un impact asupra operaţiunilor noastre. Noi şi partenerii noştri nu vom putea să construim noi benzinării sau noi instalaţii, să facem orice investiţie. Să creăm locuri de muncă, practic.

Nu se poate să îngheţi activele. Ca orice organism, rafinăria trebuie să se dezvolte continuu. Aveam anunţate planuri de dezvoltare pe anumite zone. Am anunţat şi un acord menit să aducă investiţii noi în România. Acum trebuie să analizăm situaţia şi să vedem cum putem continua cu un astfel de sechestru. Nu înţelegem încă cum. Trebuie să analizăm posibila evoluţie din punct de vedere legal. La o privire de ansamblu, aceste investiţii nu pot fi realizate cât timp există acest sechestru.

În opinia noastră, sechestrul nu are sens. Rafinăria nu este ceva ce poate fi scos din ţară într-o servietă. Este o chestie imensă, aţi văzut-o? Nu înţeleg utilitatea acestui ordin de sechestru. Nu are sens. Avem deja un ordin al ANAF care este deocamdată ilegal, pentru că nu are în spate un ordin judecătoresc. Dar oamenii de rând, angajaţii noştri, suferă. Avem angajaţi care au apartamentele sub sechestru şi nu le pot renova. Au primit maşini de la companie şi nu le pot vinde. Compania nu poate face nimic să-i ajute. Avem instalaţii casate care ar trebui vândute, iar banii respectivi să-i investim în dezvoltare. Avem totul blocat şi sub sechestru, ceea ce din punct de vedere tehnic şi legal nu are sens“, a punctat Azamat Zhangulov.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite