Fostul ministru delegat pentru Energie Răzvan Nicolescu va activa în cadrul companiei de consultanţă Deloitte
0Fostul ministru delegat pentru Energie Răzvan Nicolescu va activa în cadrul companiei de consultanţă Deloitte, unde va deţine funcţia de consilier executiv principal pe partea de energie, de unde îşi va concentra activitatea asupra României, dar şi a Europei Centrale şi de Est.
„Sunt bucuros să mă alătur unei organizaţii mari, care oferă servicii de înaltă calitate şi soluţii inovatoare. Cred că experienţa şi valorile mele se potrivesc cu echipa solidă pe care Deloitte o are“, a declarat Nicolescu, într-un comunicat.
Răzvan Nicolescu a lucrat anterior deţinerii funcţiei de ministru drept director în cadrul Petrom, în vreme ce în perioada 2006-2008 a fost reprezentant al României la Comisia Europeană, unde a fost implicat în negocierile privind ţintele de energie regenerabilă.
În calitate de ministru, Nicolescu a marcat mai multe reuşite, precum listarea Electrica pe bursă, cea mai mare din istoria României, realizarea gazoductului Iaşi-Ungheni şi revizuirea strategiei energetice a ţării noastre.
Nicolescu este preşedintele Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie.
Este absolvent al Facultăţii de Energetică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti şi deţine o diplomă MBA la Solvay Business School.
Mai puteţi citi:
[<a href="//storify.com/phradamon666/electrica" target="_blank">View the story "electrica" on Storify</a>]