CEC Bank anunţă un profit brut la nouă luni de circa 203,9 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cec bank

CEC Bank dă startul bilanţurilor la nouă luni printre bănci şi anunţă că a înregistrat până la finalul lunii septembrie un profit brut de circa 203,9 milioane de lei.

Cu o valoare totală netă a bilanţului de 28,595 milioane de lei la 30 septembrie 2017, în creştere cu 1,54% faţă de 31 decembrie 2016, CEC Bank a reuşit să îşi majoreze cota de piaţă de la 7,16% din total active bancare la data de 31 decembrie 2016 la 7,23% la data de 30 iunie 2017, ocupând poziţia a şaptea în topul băncilor din sistemul bancar românesc, în condiţiile în care piaţa bancară din România a fost extrem de dinamică pe segmentul de achiziţii şi fuziuni (operaţiuni care determină creşterea imediată a cotei de piaţă a băncilor achizitoare), precum şi în condiţiile în care unele bănci din sistem au beneficiat de majorări ale capitalului social din partea acţionarilor.

Portofoliul de credite în sold aferent clienţilor persoane juridice a crescut cu circa 5,3%, în timp ce la nivelul sistemului bancar, acelaşi indicator a înregistrat o creştere de 2,9% (la data de 31.08.2017 - date disponibile la nivelul sistemului). De asemenea, Banca şi-a majorat şi portofoliul de credite în sold acordate persoanelor fizice, care a înregistrat o creştere cu circa 10% în anul 2017 faţă de anul precedent, în comparaţie cu creşterea înregistrată de sistemul bancar de circa 5,6%. În ambele cazuri însă, creşterea reală a soldului aferent acestor credite a fost de circa 8,5% (comparativ cu creşterea de circa 4,3% înregistrată la nivelul sistemului la data de 31.08.2017), dar această a fost diminuată de operaţiunile de reducere directă a valorii contabile brute a creditelor („write-off”).

În ceea ce priveşte volumul de credite noi acordate în anul 2017, acesta a crescut semnificativ faţă de perioada similară a anului precedent, respectiv cu 33,5%, ajungând la o valoare de circa 4,8 miliarde de lei în primele 9 luni ale anului 2017.

În perioada ianuarie-septembrie 2017, Banca a acordat clienţilor persoane fizice un număr de 37.723 credite în valoare de circa 1,223 miliarde de lei (inclusiv credite acordate prin card), din care 3.463 credite de investiţii (imobiliare, ipotecare, Prima Casă), în valoare de circa 625,48 milioane de lei.

Soldul depozitelor atrase de la clientela nebancară a înregistrat la data de 30 septembrie 2017 o creştere cu circa 2,1% faţă de sfârşitul anului precedent, în condiţiile în care Banca deţine suficiente lichidităţi şi a aplicat o politică de temperare a atragerii acestor surse.

Numărul total de clienţi persoane fizice şi juridice a crescut la data de 30 septembrie 2017 faţă de anul precedent.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite