Ce avere avea Culiţă Tărâţă. Omul de afaceri a exploatat Insula Mare a Brăilei, care, de-a lungul timpului, a fost un scandal continuu
0Culiţă Tărâţă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ care a murit azi-noapte, avea o avere estimată la 128-130 de milioane de euro potrivit Top 300 Capital, ediţia din 2013.
El spunea anul trecut că mai are în proprietate doar 10.000 de hectare de teren, după ce ar fi pierdut concesiunea Insulei Mari a Brăilei. Cea mai mare companiei a sa a fost TCE 3 Brazi, prin care a gestionat activitatea de acolo. TCE avea în arendă cele 57.000 de hectare, fiind cel mai mare beneficiar al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).
Potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, TCE 3 Brazi a înregistrat anul trecut un profit net de 5,49 de milioane de lei la o cifră de afaceri de 88 de milioane de lei. Compania avea, însă, datorii totale de 129 de milioane de lei şi creanţe de 340 de milioane de lei.
La începutul lunii septembrie, TCE 3 Brazi a intrat în faliment, după ce Tribunalul Neamţ a admis cererea de deschidere a procedurii de faliment al firmei. TCE 3 Brazi a avut în ultimii şase ani profit de 50 milioane euro, dar a acumulat şi datorii de 30 milioane euro. Firma a cerut în luna iunie falimentul la tribunalul Neamţ, iar instanţa a admis cererea pe data de 10 septembrie.
În acel moment, firma figura în arhivele ADS cu datorii de 99 de milioane de lei, sumă provenită din resturi de plată la arendă în anii 2002-2007, la care se adaugă penalităţile aferente.
Potrivit informaţiilor prezentate de Ziarul Financiar, TCE 3 Brazi avea stabilită o arendă de 0,61 tone grâu/hectar anual, la jumătate faţă de cea din piaţa liberă. Cererea de faliment a TCE 3 Brazi a survenit la mai puţin de doi ani de la momentul în care concesiunea celor 57.000 ha din Insula Mare a Brăilei a ajuns la firma Agricost. Între Agricost şi TCE 3 Brazi există, potrivit ZF, de mult timp relaţii de parteneriat. Agricost este controlată de Constantin Duluţe, un apropiat al lui Culiţă Tărâţă, iar directorul general al firmei este Lucian Buzdugan, acelaşi şef al fermei din Insula Mare a Brăilei din perioada în care exploataţia era oficial în portofoliul TCE 3 Brazi.
În 2012, firma avusese afaceri de 461 milioane de lei şi profit net de 80,7 de milioane de lei, în 2011 - 400 de milioane de lei cifră de afaceri şi aproape 50 de milioane de lei profit, în 2010 - 331 de milioane de lei cifra de afaceri şi 52,2 de milioane de lei profit, în 2009 - 274 de milioane de lei cifra de afaceri şi 3,6 milioane de lei profit, iar în 2008 - 285 milioane lei cifră de afaceri şi profit net de 30 de milioane de lei.
În 2013 încasările TCE 3 Brazi au provenit, potrivit ZF, doar din afacerile cu vaci, porci şi din cele 3.200 de hectare exploatate în judeţul Neamţ. Omul de afaceri exporta către statele arabe.
Mesaje de condoleanţe de la colegii de partid
Culiţă Tărâţă a fost ”un om puternic şi drept, un om care şi-a iubit şi şi-aajutat semenii, a creat locuri de muncă, a sprijinit tinerii, a pus umărul la construirea partidului nostru”, se spune într-un mesaj de condoleanţe al preşedintelui UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, remis, sâmbătă Mediafax.
”Culiţă Tărâţă a crezut cu tărie în unitatea naţională, în dialogul social, în progresul ţării noastre, pilonii Uniunii Naţionale pentru Progresul României.Pierderea colegului nostru este un moment greu pentru noi, un moment în care Uniunea Naţională pentru Progresul României îşi exprimă încă o dată,cu tărie, credinţa în unitate, solidaritate şi camaraderie”, se mai spune în mesajul de condoleanţe.
De asemenea, Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, a transmis condoleanţe. „Am aflat cu regret de decesul unuia dintre marii oameni ai agriculturii româneşti. Culiţă Tărâţă a fost un român adevărat, care a venerat pământul bogat al acestei ţări. Pământul i-a ascultat ruga, i-a simţit priceperea şi l-a binecuvântat cu recolte bogate şi animale sănătoase. Toţi fermierii din România, mici sau mari, au avut şi au în continuare de învăţat din vorbele, faptele şi povestea de viaţă a lui Culiţă Tărâţă. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească”, a declarat Botănoiu, într-un comunicat.
Mai puteţi citi:
[<a href="//storify.com/Alinavasile123/culi-t-ra" target="_blank">View the story "Culiţă Tărâţă" on Storify</a>]