Din cauza lor nu ajung să discute direct cu managerii departamentelor vizate, cu care pot vorbi aceeaşi limbă.

Sigur, orice candidat ar vrea să vorbească direct cu cel care i-ar fi şef direct, să-i spună în detaliu ce a făcut, pe unde a fost, câtă meserie ştie, ce ar putea să aducă bun la noul job, şi câte şi mai câte. Toţi se simt pregătiţi pentru o asemenea discuţie, ştiu deja răspunsurile la întrebări, sunt pe un teren solid. Asta e partea cea mai simplă şi mai plăcută dintr-un proces de recrutare.

Cei de la HR şi de la firmele de recrutare, însă, nu te pot evalua ca specialist în ce eşti tu, fiindcă nu se pricep, normal. Atunci încep să se uite dacă nu cumva eşti superficial, dacă eşti frustrat, dacă minţi şi faci pe deşteptul, cum stai cu logica, cu nervii, cât de bine spălat eşti, cât de repede te prinzi, cât de tare îi poţi enerva pe cei din jur, se apucă să ghicească ce reacţii vei avea şi cum te vei purta în continuare, pornind de la aceste observaţii. Or, la astea nu ai răspunsuri, nu ai cum, fiindcă nu te pricepi, nu ştii niciodată când răspunzi bine şi când o dai de tot în bară. Eşti pe un teren foarte alunecos, şi nimănui nu-i place asta, bineînţeles.
 
Când eşti o fată de la HR care a văzut multe şi pe mulţi în viaţa ei, sau unu' de la firma de recrutare care a văzut şi mai mulţi de atât, şi când citeşti ce scriu oamenii aceştia mai jos, încep să ţi se aprindă nişte beculeţe, parcă îl vezi deja în faţa ochilor:
 
„În fiecare CV este o viaţă profesională, experienţă, studii, hobby şamd… Cum să ignori aşa ceva mai ales când îţi este destinat este de datoria ta măcar să îl citeşti! Ce contează de pe ce a fost trimis e-mail-ul? Important este că a ajuns la destinaţie şi poate fi citit! Mai lăsaţi-o cu politeţea că oricum nu cunoaşteţi omul sau aplicantul/a personal că să mai pretindeţi să vă linguşească într-o scrisoare de intenţie când intenţia este una singură, cine trimite un CV vrea să se angajeze şi punct!“
 
„Şi care era diferenţa dacă era trimis de pe telefonul mobil sau PC? Şi ce vroiaţi să scrie în e-mail că de ex.? «Nu vă cunosc personal, dar mi-aş dori să discut personal la un interviu sau la o cafea şi la urmă să îmi spuneţi că nu rezistaţi să nu mă angajaţi». Că doar motivul pentru care cineva trimite un CV este să se angajeze! Ce îşi dorea doamna? Câteva salutări călduroase şi minciuni frumoase cum că firma este un model în branşă, de vreo 7 generaţi este în fruntea pieţei şi că într-un job asemănător, dar la altă firmă nu s-ar angaja nicicum! Hai că prea mâncaţi bureţi în acest articol şi dacă chiar asta este selecţia nu este de mirare că alegerile sunt absolut greşite!“
 
„Nu ai ce să le ceri ăstora din RH. Ăştia cauta sclaveti, cu dinţii ultra-albi, care vorbesc doar corporateza ca limbă, să fie ‘flexibili şi dinamici’, cu alte cuvinte angajatul să nu aibă decât un singur scop în viaţă: Corporaţia. Întotdeauna când îţi cere vreun RH-ist CV, să îl trimiţi în format PDF cu opţiunea Secured activată. Ca să nu poată copia date din CV tău. Niciodată să facilitaţi viaţa fătucilor din HR. Never.“
 
Managerul nu are răbdare să se uite la toate mărunţişurile acestea, adesea nu are nici atâta timp, şi tot adesea nici nu se pricepe să te analizeze şi să te evalueze şi la cap şi la caracter. Aşadar, ideal e să ajungi cât mai repede faţă în faţă cu el, cu managerul adică, şi atunci cea mai mare parte din pericol a trecut.

La fiecare recrutare, mulţi candidaţi încearcă din răsputeri să îi ocolească pe cei de la HR sau pe cei din firmele de recrutare şi să ajungă direct la manageri sau chiar la directorii generali. Normal! E plin Internetul de îndemnuri la răscoală. Nu cred că am vreun articol fără câteva comentarii ca acestea:
 
Articolul de mai sus arată câte idei fixe şi prejudecăţi au oamenii din HR. De acolo şi regula «Don’t Wait for HR: Target the Decision Maker»“
 
„Frecţie! Ăleia îi plăcea să gasesca oameni care scriu essay-uri. Apare alta care spune că ce manager la aşa nivel are timp de timp de tâmpenii din astea cu scosul unui text sau aşezatul şi scrisul unui essay (apropos, cunosc doi senatori din USA care au acel „sent from“ pe e-mail). Ce e clar e că celor din RH, fie ei din departamentele de HR, recrutori, agenţii etc. le place şi le trebuie o grămadă de informaţii căci, la urma urmei, ce altceva vând? De acolo şi regula de bază în business de a evita de a avea a face cu funcţia de RH şi a se căuta direct angajatorul.“
 
Cei care încearcă să ajungă direct la decision makers reuşesc de multe ori, evident! Interesant, însă, e ce se întâmplă din acel moment, şi despre asta e articolul, de fapt. Ce am scris până acum e, aşa, o paranteză…

Problema e că nu ştii ce vor face directorii şi ce alte reacţii în lanţ produce asta. Unii te cheamă la interviu şi poţi spune că aproape ai scăpat. Alţii, însă, trimit mesajul la HR sau la firma de recrutare. Toate firmele de executive search au asta în contract, că dacă cineva trimite CV-ul direct angajatorului, fie că vrea să-l sară pe recrutor, fie din greşeală, angajatorul se obligă să-l readucă pe drumul cel bun.
 
Sigur, nemţii, olandezii, chiar şi francezii respectă, de cele mai multe ori, ce ai stabilit cu ei, fie că ai şi semnat un contract sau nu. Alţii mai rar. Dar acesta este deja subiectul unui alt articol…
 
Or, ce fac omul de la HR şi cel de la firma de recrutare când văd că ai vrut să-i fentezi, mai ales dacă procedura de recrutare era clar precizată în anunţ. Probabil că vor scrie pe colţul CV-ului: „Acest candidat ne ridică nişte semne de întrebare. Dacă a citit procedura de recrutare şi nu a înţeles-o, deşi era atât de clar expusă, s-ar putea să aibă ceva probleme de înţelegere, de logică sau de inteligenţă. Dacă a înţeles-o, dar nu vrea să o respecte, înseamnă că ne putem aştepta să facă la fel şi în alte cazuri în care va trebui să se încadreze într-o anumită disciplină, să respecte nişte reguli. Dacă a crezut că directorul companiei îşi pune propriul departament de HR sau pe furnizorii de servicii de recrutare într-o situaţie jenantă, că a uitat sau că nu îşi mai respectă propriile reguli, te întrebi cum a ajuns el la această concluzie. Sau, dacă nu a fost o concluzie, ci o ruletă rusească, oare de câte ori va face la fel cu afacerile firmei? Dacă acest candidat nu înţelege, nu ştie sau nu vrea să respecte regulile, dacă are supradimensionat instinctul de a-i păcăli pe ceilalţi candidaţi, şi pe toată lumea, la modul general, s-ar putea să nu se încadreze foarte bine în cultura organizaţională a companiei, aşa cum a fost sintetizată în fişa postului. Propunem, aşadar, să nu fie chemat la interviu şi să fie ţinut sub observaţie în următorii 10 ani pentru toate cazurile în care ar mai aplica, eventual, la noi.“
 
Din câte am observat eu, orgoliul, vanitatea celor de la HR şi de la firmele de recrutare nu sunt nici mai mari, nici mai mici decât ale celorlalţi angajaţi. Nu am văzut mulţi absolvenţi de teologie printre ei, ca să te simţi mai protejat. De aceea, e mai prudent să te pui în locul lor şi să te gândeşti dacă nu cumva ai face la fel în aceste cazuri.
 
Marea întrebare e, aşadar, cum ştii dinainte dacă CV-ul trimis direct la decision maker nu ajunge înapoi la omul de la HR sau la firma de recrutare. Dar acestea sunt simple probleme de management al riscului, pe care managerii cu experienţă ştiu cum să le rezolve…
 
PS: Exemplele de mai sus sunt comentarii doar de la articolul precedent, de la cel cu Apple şi Samsung nici nu m-am dus mai departe…