Nu cu mulţi ani în urmă sărbătorindu-şi peste o jumătate de veac de existenţă, Teatrul de Comedie îi conferea Stelei Popescu alături de alte mari personalităţi ale teatrului românesc o diplomă de excelenţă, ca făcând parte din marea şi strălucita trupă a acestui teatru fondat de Radu Beligan în anul 1960. Reintegrată istoriceşte în acest teatru, celebra actriţă ne-a făcut atunci să ne reamintim marile ei creaţii de pe această scenă în piese de dificultate precum Dispariţia lui Galy Gay şi Mutter Courage de Berthold Brecht sau Trei surori de Cehov. În rolul vivandierei Begbick din pamfletul antirăzboinic montat de Lucian Giurchescu în anul 1969, Stela Popescu a fost pe drept cuvânt cheia succesului, reprezentând cu inteligenţă şi farmec pivotul versatilităţii reclamat de situaţie. Doar un actor cu posibilităţile ei ludice, cu harul ubicuităţii, cu magnetismul scenic înnăscut putea să crediteze acel personaj care-şi schimba măştile după soare şi după nevoile omului care trebuiau să prevaleze.

Stela Popescu/Dispariţia lui Galy Gay FOTO Teatrul de Comedie

În rolul melancolicei Maşa din Trei surori, Stela Popescu şi-a pus din nou amprenta temperamentală, lăsându-ne imaginea unei resemnări neasumate pentru că actriţa era ea însăşi o explozie de viaţă şi nu putea accepta în forul intim renunţările personajului. A fost iarăşi o noutate anunţând originalitatea de care s-a însoţit în tot restul carierei prezenţa ei pe scenă. Şi-a tatonat genul şi l-a găsit curând tot la Teatrul de Comedie, jucând în Peţitoarea, şi mai apoi în Preşul, sute de reprezentaţii. Probabil marile succese de public ale acestor spectacole i-au redeschis gustul pentru revistă, unde stelele strălucesc mai abitir ca oriunde.

Şi a mai fost ceva care a determinat această definitivă schimbare de opţiune. Nevoia unui fir direct cu publicul pe care, ca şi marele Tănase odinioară, îl dorea răzbunat pentru toate nefericirile şi trădările, cântând şi glumind în doi peri în numele lui.


Trei surori - Stela Popescu, Mircea Septilici FOTO Teatrul de Comedie

În fond, poate nicăieri funcţia socială, satirică a scenei nu se împlineşte mai bine ca în spectacolul de revistă, atunci când popularele lui vedete şi-o asumă vădit, punându-şi talentul în slujba interesului general. Iar Stela Popescu a ştiut să o facă şi când era şi când nu era voie de la primărie.

A fost o mare vedetă a acestui gen, dar a fost o vedetă consistentă trecută prin experienţa teatrului de dramă, bazat pe cultură, inteligenţă şi nobleţe a scopurilor. Cred că a şi recunoscut acest lucru, vorbind în atâtea împrejurări despre începuturile sale în teatrul dramatic, care i-au asigurat un start aparte în arta interpretativă. Când ai început cu regizori ca Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu, Ion Cojar şi i-ai avut parteneri pe Iurie Darie, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Mircea Albulescu, ai semnătura în alb a apartenenţei la o elită a teatrului românesc pe care Stela Popescu, populara şi inconfundabila Stela Popescu, n-a dezminţit-o niciodată. Acest drept la un loc în Panteonul artelor l-a câştigat muncind, totodată, enorm cu sacrificii personale niciodată contabilizate în beneficiul renumelui.

Cât despre planuri. Doar Dumnezeu le ştie râzându-şi în barbă!


Stela Popescu/Preşul FOTO Teatrul de Comedie