Valenţele realismului modern

Marius von Mayenburg a scris Martiri, indiscutabil una dintre cele mai  bune piese ale sale, în anul 2012. Scrierea a ajuns relativ prompt şi în România şi graţie traducerii lui Elise Wilk şi, îndeosebi, regizorului Theodor Cristian Popescu, am văzut-o pusă în scenă în 2014 la Secţia română a Teatrului Naţional din Târgu Mureş.

Prin intermediul ediţiei din anul 2016 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu am avut ocazia de a mă reîntâlni cu acelaşi plin de miez text într-un spectacol datorat Teatrului Naţional de Dramă al Lituaniei şi unuia dintre cei mai celebri regizori ai teatrului contemporan de azi, Oskar Korsunovas. Şi iată că acum văd,  tot la Sibiu, în interpretarea actorilor Teatrului Naţional Radu Stanca din localitate văd o nouă versiune a aceluiaşi text, versiune ce, o spun de la început, mi-a dat deplină satisfacţie.

E necesar să precizez că regizorul ei, Radu-Alexandru Nica, nu a intenţionat defel să concureze, să-i dea o replică lui Korsunovas. La data la care spectacolul lituanian a ajuns în România, directorul de scenă ajuns azi la maturitate începuse lucrul la viitorul său spectacol. Un lucru atent, profesionist, minuţios, mai complicat decât de obicei fiindcă în distribuţie figurează câţiva tineri actori cărora nu le este tocmai familiară limba germană.

A fost nevoie, aşadar, de sprijinul unor profesori de vorbire din Germania ce- mi s-a spus- le-au explicat viitorilor interpreţi nu doar cum se realizează corect emisia unui sunet, cum se integrează acesta în unităţi superioare - în silabe, cuvinte, grupuri ritmice sau fraze - ci şi cum o mică variaţie de articulare poate aduce cu sine conotaţii suplimentare.  Extrem de relevante.

Nu, nu a fost la mijloc defel un moft ori ambiţia de hiper-perfecţiune, rostirea şi jocul actoricesc trebuind obligatoriu să se îmbine armonios cu un spaţiu sonor special, cu măiestrie creat de Vlaicu Golcea, dar şi cu cel imagistic, nu doar pur scenografic, imaginat de Mihai Păcurar, cel care semnează decorul, costumele, conceptul video şi light design-ul montării. Decorul propriu-zis trebuia în aşa fel imaginat încât să sugereze mai multe spaţii- locuinţa familiei Sŭdel, o piscină, sala profesorală, un loc în aer liber, casa profesorului Dőrflinger, biserica unde slujeşte preotul profesor Menrath. Iar enumerarea este departe de a fi completă.

Decorul lui Mihai Păcurar se află în deplină consonanţă cu dorinţa regizorului Radu-Alexandru Nica de a crea un spectacol în cheia unui realism modern. Spectacol nu psihologizant, dar din care nu este deloc exclusă dimensiunea psihologică. Nici nu se putea să fie altfel de vreme ce eroul principal este un rebel. Care se revelează astfel tot mai pronunţat, revolta lui dobândind aspecte tot mai aberante în relaţia cu celelalte şapte personaje ale piesei.

Benjamin era un introvertit marcat de câteva antecedente, precum divorţul părinţilor lui, insatisfacţia şi revolta generate de absenţa tatălui, relaţiile pasagere ale mamei sale, viaţa materialiceşte destul de modestă. Povestea începe din momentul în care Benjamin nu mai frecventează orele de nataţie, continuă cu auto-proclamarea sa într-un nou Iisus care vorbeşte slujindu-se aproape în exclusivitate de citate din Biblie, găsindu-şi apogeul în acţiunea distructivă exercitată de el asupra unei întregi colectivităţi pe care o aduce într-o situaţie limită. De explozie. De disoluţie. De demisie morală de la rostul ei. De la condiţia de grup format din fiinţe gânditoare.

Marea întrebare este dacă Benjamin este un bigot sau un simulant perfect. Oricum ar fi, e clar că adolescentul respectiv pune la cale o amplă operaţie de manipulare căreia îi cad victime rând pe rând mama sa, Inge Sŭdel, tânărul infirm Georg, asupra căruia Benjamin exercită o fascinaţie cvasi-criminală, profesorii Dőrflingler şi Menrath, directorul şcolii, îngâmfatul şi autosuficientul profesor Batzler şi fata îndrăgostită de el, Lydia. Rămâne un singur rezistent, profesoara de Ştiinţe naturale Roth. Cea care mai întâi din datorie, apoi din micul şi la vedere savuratul orgoliu de a-l înfrânge pe elevul rebel folosindu-i propriile argumente, apoi dintr-o superioară conştiinţă umană se opune acestui nou tip de rinocerizare ce-şi află originea în ceea ce a fost revolta încăpăţânată şi distrugătoare a tânărului Benjamin.

Spectacolul lui Radu-Alexandru Nica e tensionat, riguros calibrat şi metronomizat, prilejuind câteva evoluţii actoriceşti de excepţie. Semnate îndeosebi de tinerii componenţi ai trupei actoricesti de la Secţia germană a Naţionalului sibian. Dacă pe Ali Deac (Benjamin) îl socoteam deja un tânăr afirmat graţie rolului cu totul remarcabil din spectacolul Tattoo montat la Sibiu de Radu Afrim, şi aici el semnând o evoluţie aplicată, concentrată, e cum nu se poate mai îmbucurător să pot semnala două debuturi de excepţie. E vorba despre Iustinian Turcu, impecabil în Georg, un adolescent căruia tânărul actor îi surprinde cu dozaj farmaceutic amestecul de vulnerabilităţi, emoţii şi incertitudini, şi despre Alexandra Murăruş care lasă o foarte bună impresie în învolburata, dar şi exemplara profesoară Roth. Exacţi, rafinaţi, profesionişti în evoluţii Renate Mŭller-Nica (Inge Sůdel), Daniel Plier (Menrath), Daniel Bŭcher (Dőrflingler), Valentin Späth (în antipaticul director Batzler) şi Anca Cipariu în Lydia.

Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu Secţia germană - MARTIRI de Marius von Mayenburg. Regia - Radu-Alexandru Nica - Scenografia, light design, video - Mihai Păcurar - Muzică şi sound design - Vlaicu Golcea Cu - Valentin Späth, Alexandra Murăruş, Daniel Bücher, Daniel Plier, Ali Deac, Renate Müller-Nica, Iustinian Turcu, Anca Cipariu - Data reprezentaţiei - 16 septembrie 2016