Teatru online. GENERAŢII

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
blog

Comentez azi două spectacole difuzate online. Cel cu “Alcoolicii” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj- Napoca şi cel “Copiii soarelui”, examen de licenţă al generaţiei 2009 de la UNATC.

 1. Puritatea suferinţei

Alcolicii a fost a treia piesă din creaţia dramaturgului Visky András montată de regizorul Tompa Gábor pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Premiera, consumată în seara zilei de 15 octombrie 2010, venea după Kadis pentru copilul nenăscut şi Născut pentru niciodată.

Piesa, bine scrisă, riguros organizată în treisprezece secvenţe ori tablouri net delimitate de dramaturg,  confirma ceea ce observasem cu ocaziile anterioare. Şi anume că Visky András scrie un teatru intelectualizat, cultivă programatic ambiguitatea, se joacă inteligent cu ea,. Atenţia dramaturgului se concentrează asupra destinului personajelor care, ca şi în dăţile trecute,, sunt fiinţe complexe, mistuite pe dinăuntru de traume,  ce au lăsat urme.

În cronica publicată în revista Teatrul azi, observam că e greu să îi stabileşti piesei, dar şi spectacolului apartenenţa generică. E vorba, deopotrivă, despre  tragedie, tragi-comedie, performance muzical fără pauză. Numai că ne aflăm şi în faţa unui poem dramatic sau în faţa unui eseu scenic despre plurivalenţa memoriei. A memoriei convocate şi a memoriei refuzate. E vorba despre o piesă şi despre un spectacol despre complexitatea fiinţei umane, fiinţă chinuită de un eveniment tragic petrecut cândva, pe care memoria nici nu poate, nici nu vrea să îl facă uitat. E vorba despee o piesă şi un spectacol despre starea de halucinaţie, cultivată programatic, cu obstinaţie, tocmai fiindcă aceasta exclude categoricul, sentinţa definitivă, invazia prea categorică a realului, lăsând deopotrivă portiţa deschisă unui alt fel de real. Un real sublimat, aburit însă cu atât mai apăsător, mai provocator şi mai incitant a fi explorat.

Alcoolicii este o piesă şi un spectacol despre chinurile induse de relaţionarea duală cu realitatea. Aceasta reprezintă prilej de suferinţă, însă cu toate acestea, Eva, protagonista, resimte necesitatea de a fi mereu invadată de realitate, chiar şi blurată de aburii de alcool şi de suferinţă. În fine, este vorba despre o piesă şi un spectacol despre, cum bine observa Márti Sipos în convorbirile cu Visky András, reunite în volumul Precum cel care vede vocea,  fericirea nefericită.

blog

În Alcoolicii, memoria este convocată pentru ca Eva, femeie ajunsă într-o stare mizerabilă, să poată să îşi reconstituie în minte condiţiile în care şi-a pierdut fiul. Această rememorare o ajută să supravieţuiască, însă o chinuie, în egală măsură.  Cei ce o înconjoară pe Eva sunt şi ei oameni marginali, ai cavernelor, care pun la îndoială povestea Evei, faptul că aceasta ar fi avut, la un moment dat, un fiu. Alcoolici înrăiţi, asemenea Evei, ori alcoolici izbăviţi. Alcoolici seci, cum li se spune îndeobşte.  Eva îşi află dublul, reflexul în Maria, nume al purităţii, la fel cum Eva este unul al feminităţii. Referinţele la personajele biblice sunt valoroase, cu funcţie de ghidare. Îşi suplimentează valoarea prin faptul că nu sunt defel îngroşate. Dramaturgul mizează cu folos pe sugestie, pe simbol, pe mister, totul lasă impresia de mister laic. Suntem constant entre la vie et le rêve, vorba lui Ionesco.

În consonanţă cu partitura şi de comun acord cu scenografa Carmencita Brojboiu, regizorul Tompa Gábor a stabilit riguros, coordonatele unei lumi periferice.  O lume a munţilor de gunoaie, a gunoaielor vieţii, a fiinţelor considerate mizere, excluse, izolate dincolo de bariera societăţii şi a umanităţii. E vorba despre fiinţe care, parcă, şi-au durat locuinţe lacustre. Se adăpostesc pe bucăţi de lemn care, fie străjuiesc, fie traversează ape murdare, contaminate.  Oamenii aceştia sunt anges déchus, sunt ridicoli. Îşi trăiesc zilnic repetiţia generală a sfârşitului. Joacă Sfârşitul, dar joacă şi Învierea, aşa cum face şi Eva. Excelent, cutremurător interpretată de Kézdi Imola. Aleargă, cad în mocirlă, îşi murdăresc veşmintele, însă, în ciuda mizerabilităţii lor, îşi conservă puritatea. Puritatea suferinţei. Beau, îşi iau zilnic cantitatea de drog, spre a-şi putea conserva, pe mai departe, credinţa. Credinţa creştină. Care rămâne astfel în pofida sfidării normelor şi rânduielilor bisericeşti. E o credinţă în propriile adevăruri , mituri, fantasme. O credinţă parodiată, dar care le asigură tuturor supravieţuirea.

blog

Există în spectacolul clujean, revăzut online,  o frumuseţe, o retorică subtilă a imaginii. A imaginii construite pe verticală, a imaginii nicidecum construite spre a-şi ajunge sieşi. Întru edificarea căreia la nivel global îşi dau concursul inserarea unui document radiofonic real- un interviu cu actorul Szenkalsky Endre, una dintre efigiile Teatrului, ori cel vizual, filmic. Au importanţa lor copertele şi inserţiile muzicale create de Bocsárdi Magor. Ele contribuie la instituirea senzaţiei de întreg pe care ţi-o dă spectacolul, dar şi pentru consfinţirea statutului de performance, despre care vorbeam la începutul cronicii.

Mai există o complementaritate a atitudinii ce derivă din complementaritatea personajelor. Complicitate şi complementaritate deopotrivă. Locvacităţii Evei îi dau expresie tăcerile Soţului, tăceri pline de înţelesuri şi enigme, lor dându-le expresie Szücs Ervin. Foarte buni, în roluri secundare, Farkas Lóránd, Albert Csilla, Kőlő Csongor şi Bocsáardi Magor.

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

ALCOOLICII de Visky András

Regia
Gábor Tompa

 Dramaturgia
András Visky  

Scenografia
Carmencita Brojboiu

Muzica
Magor Bocsárdi

Distribuţia:

Eva/ Maria
Imola Kézdi

 

Tatăl / Îngerul bătrân

Ervin Szűcs
 

Părintele Kálmán / Îngerul tânăr

Loránd Farkas
 

 Trezor / Cealaltă Maria

Csilla Albert
 

 Băiatul

Csongor Köllő, Magor Bocsárdi / Bálint Gergely

 DATA DIFUZĂRII on line: 1 MAI 2020

2. Debutul promoţiei 2009

 O regretată colegă, pe care am preţuit-o mult şi de la care am învăţat imens în meserie- e vorba despre Magdalena Boiangiu- avea o vorbă. Asemăna teatrul cu un tren pe care, dacă l-ai pierdut, pierdut rămâne. Sau, mai exact, ştii ce s-a întâmplat cu el aievea, numai din clipa în care ai izbutit să urci şi să găseşti vagonul în care ai rezervat locul.

Vremurile din urmă, în care, din motive obiective, nu putem merge la teatru, o contrazic parţial pe Magdalena Boiangiu. Teatrele s-au ‘’mobilizat”, cum se spunea odinioară, şi se întrec în a ne oferi înregistrări online ale spectacolelor devenite de arhivă.  Şi, uite aşa, putem avea o anumită derogare, prinzând cumva şi trenurile pierdute.

Să fiu bine înţeles, Nu cred şi nu doresc deloc ca teatrul online, digitalizarea să se confunde cu viitorul, însă, pe de altă parte, mi se par complet ipocrite continuele lamentaţii că teatrul nu se poate trăi decât în sală. Glumind,  cred că aş putea să spunem că, dacă o celebră Împărăteasă avea cinismul de a le spune celor lihniţi de foame ‘’păi, dacă nu au pâine, să mănânce cozonac’’, noi suntem în situaţia ca, în lipsă de cozonac, să ne mulţumim cu pâine. Îndeosebi tinerii creatori, mai subnutriţi la capitolul cultură teatrală şi care trăiesc cu iluzia că lumea ar fi început cu ei nu ar face deloc rău ca, în loc să piardă vremea pe facebook şi să posteze acolo lucruri inepte, să vadă şi chiar să ia notiţe,

Acestea fiind spuse, trec la mărturisirea că mi-a făcut o mare plăcere de a vedea zilele trecute un spectacol al unei părţi a promoţiei 2009 a UNTAC. Cel cu Copiii soarelui de Maksim Gorki sau, mai corect spus, după Maksim Gorki, realizat sub coordonarea profesorilor Doru Ana şi Andreea Vulpe şi a doctorandei Raluca Rusu. Având, probabil, la fundamente traducerea dată textului scris în limba rusă de Emma Beniuc.

blog

M-a bucurat mai întâi opţiunea repertorială. Piesa lui Gorki nu mai prea e la mare căutare astăzi. Oricum, nu mai apare cu o frecvenţă comparabilă nici cu aceea a Azilului de noapte, dar nici cu aceea de odinioară. Care nici ea nu a fost din cale afară de generoasă. Rămâne de antologie spectacolul din stagiunea 1962-1963, realizat la Teatrul Bulandra, de marele Liviu Ciulei, am văzut eu însumi spectacolul montat în 1982 de Anca Ovanez-Doroşenco la Teatrul Nottara, mai aproape de zilele noastre, scrierea grokiană a fost pusă în scenă la Teatrul Mic de Cristian Hadjiculea, textul a intrat chiar şi în repertoriul unor teatre independente.

Scrisă după Azilul de noapte,  Copiii soarelui  are totuşi ceva din aceasta (o lume dezabuzată, cu orizonturi neclare, conţine şi o sinucidere, aceea a veterinarului Boris,dezamăgit în dragoste),  aminteşte chiar şi de Cehov, în primul rând prin personajul Nazar, un fel dealter-ego al lui Lopahin Lopahin.

blog

Toate aceste însuşiri rămân vizibile ca atare în spectacolul promoţiei 2009 a UNATC.

În mod cert e vorba despre un spectacol bine condus, din câte se pare în principal de regizoarea Andreea Vulpe. Care i-a asigurat o ţinută modernă, necantonată într-un anume fel de cehovianianism (deşi Protasov invită la băut de ceai), un croi subtil, un realism de foarte bună factură. Nici Andreea Vulpe, nici Doru Ana nu au dorit să se pună în prim-plan pe ei înşişi, ci au mizat pe cei care tocmai îşi pregăteau atunci intrarea în profesie. Privind acum ce s-a întâmplat cu absolvenţii de atunci la aproape 11 de ani de la momentul absolvirii, se poate spune că a fost vorba despre o promoţie cu noroc. Dar şi că norocul respectivii absolvenţi şi l-au făcut singuri. Ajutaţi de profesorii de la clasă, desigur.

Adică încă de la momentul absolvirii, mulţi au probat că şi-au ales bine viitoarea profesie. Începând cu Alexandru Ion, excelent în Protasov, cu un moment de vârf în monologul în care se regăseşte sintagma ce dă titlul piesei, continuând cu Mădlina Anea (foarte bună interpretă a Lizei, sora lui),  cu Sergiu Fleşner care mi-a plăcut teribil în rolul veterinarului Boris sau cu Corneliu Ulici, remarcabil în trădatul proletar . Dar şi cu Laura Ilie (Elena), cu azi binecunoscutul Ionuţ Vişan în pictorul Vaghin sau cu Cristina Florea în Melania. Ca să nu mai vorbesc despre Cosmin Natanticu, o veritabil surpriză în Nazar. Actor azi  în totalitate trecut în tabăra genului stand up comedy. Evoluţii corecte au avut şi ceilalţi componenţi ai distribuţiei-Andrei Ionescu, Anca Dumitra şi Veronica Bâtca. Sânziana Tarţa, azi componentă de bază a trupei tinere a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, s-a jucat de-a scenografa şi …s-a jucat bine.

UNATC- Bucureşti

 COPIII SOARELUI după Maxim Gorki

Spectacol de licenţă – Promoţia 2009, Arta actorului

Profesori coordonatori: Clasa conf. univ. dr. Doru Ana, lector univ. dr. Andreea Vulpe, drd. Raluca Rusu

 Cu: Alexandru Ion, Mădălina Anea, Marina Neagu, Sergiu Flesner, Cristina Florea, Corneliu Ulici, Cosmin Natanticu, Andrei Ionescu, Anca Dumitra, Veronica Batca

Scenografia: Sânziana Tarta

 Data difuzării online: 3 mai 2020

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor şi irespirabililor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy, zâna-măseluţă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite