Spectacolul de teatru „Derapaje”, pauza de ţigară din timpul unui priveghi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Iacoban, în “Derapaje”
Radu Iacoban, în “Derapaje”

„Derapaje”, spectacolul cu Radu Iacoban, în regia lui Iris Spiridon, după un text de Neil LaBute, va fi jucat în avanpremieră sâmbăta aceasta, 2 august, la Godot Café-Teatru. Spectacolul va avea premiera pe 15 august.

Radu Iacoban, cel care a obţinut de la Neil LaBute drepturile de a pune în scenă piesa şi la noi, spune despre “Derapaje”:  “Înainte de a fi un spectacol, este o poveste de dragoste spusă cu ochi lăcrimoşi şi cu un zâmbet amar de Edward Carr, un om de afaceri care tocmai şi-a pierdut soţia. Pauza de ţigară pe care Ed o face în timpul unui priveghi se transformă într-o evocare plină de suspans a relaţiei minunate pe care acesta a trăit-o alături de «jumătatea sa… mai bună».“

“Ce altceva ai putea sa faci la un priveghi? “, spune Radu. “Stai cu nişte apropiaţi şi cunoştinţe, dar în sinea ta nu îţi doreşti să fii acolo. Vrei să fii singur, să consumi momentul în linişte, cu demnitate. Şi asta face Edward Carr. Evadează din spaţiul acela şi le povesteşte privilegiaţilor, adică spectatorilor, istoria iubirii sale.”

Textul lui LaBute a fost modificat pe alocuri, în funcţie de intensitatea momentelor parcurse de personaj. “Am încercat, atât eu atunci când l-am tradus, cât şi Iris în timpul repetiţiilor, modificarea limbajului pentru a facilita o comunicare cât mai cursivă şi recognoscibilă a textului. Eu am urmat orbeşte indicaţiile regizoarei, care a încercat să găsească pentru fiecare frază, expresie, cuvânt din text, câte o nouă nuanţă,o altă dimensiune. Am încercat să eludăm senzaţia de monolog rostit şi am transferat totul într-o experienţă intimă şi personală.” , a mai spus Radu Iacoban.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite