De pildă: „Retragerea cetateniei! Imediat! La fel, tuturor tziganilor platiti de cercuri ostile Romaniei care accepta sa functioneze ca agenti de imagine in vederea discreditarii romanilor ca popor european. Arestati-l la aeroport cu prima ocazie! Unde sunteti domnilor de la Oficina (sic) pentru Combaterea Discriminarii?“.

Sau: „În piaţă, la tarabe, doar ţigănci… cultivatoare de legume.  Că doar e cunoscută hărnicia ţigăncilor care abia aşteaptă să mijească zorii ca să se ducă să dea cu sapa printre straturi… Aţi înţeles: pieţele din Bucureşti sînt în mîinile mafiei ţigăneşti (…) Concluzie: românii muncesc în legumicultură, românii plătesc şpagă la primării prin suprapreţul pus de ţigani. Mă întorc la aspirator şi mă gîndesc: românii sînt prea buni, prea ca la ţară…“.

Sau (cu referire la Legea de interzicere a organizaţiilor şi însemnelor rasiste şi de condamnare a negării Holocaustului): „Citiţi legea 107/2006 semnată de un evreu prizărit dintr-o familie de bolşevici (Bogdan Olteanu (…)) şi veţi vedea un modus operandi al sioniştilor care, sub pretenţia de a ocroti un punct dureros din istoria evreilor, nu au alt interes decît să alimenteze antisemitismul prin crearea unei inegalităţi de drept între suferinţa lor şi cea pe care, sub comunismul bolşevic orchestrat de ei, au produs-o «goymilor»“.

Sau (cu referire la un articol despre cel mai vechi oraş din Transilvania): „Eu cred că secuii au construit aşezarea, după care s-au dus în Antalya într-un concediu all exclusive prelungit şi cînd s-au întors au dat de români care le-au furat autonomia…“.

Într-o astfel de situaţie, în loc să-şi schimbe setările la contul de Facebook, dl Anghel ar fi trebuit să facă un drum pînă la UNATC ca să-şi dea demisia din toate funcţiile şi să se pună la dispoziţia Consiliului de Etică al universităţii. Fiindcă, oricît de răspîndite ar fi astfel de puncte de vedere printre comentatorii de pe forumurile online, ele sînt, legal şi moral, incompatibile cu statutul unui cadru universitar dintr-o ţară atît de europeană. Cu atît mai mult e valabil acest lucru într-o universitate care, ni se spune, „formează oameni“. Care oameni, odată „formaţi“, sînt chemaţi să se ocupe cu reprezentările artistice ale lumii în care trăim. Şi cu atît mai mult cu cît Sergiu Anghel are o „sensibilitate etnică“ excepţională şi nu de azi, de ieri, de cînd e preşedintele Senatului UNATC.

Despre unul dintre cei mai reputaţi coregrafi români de dans contemporan, care i-a fost elev la Liceul de Coregrafie de la Bucureşti, dl Anghel spunea, în decembrie 2013, într-un interviu din revista online Yorick: „Lui Florin Fieroiu i-am făcut un dans ţigănesc, pentru că mergea pe etnia lui, mă rog, fiecăruia i-am făcut ceva care să-l pună mai bine în valoare“. De unde tragem concluzia că, în ochii unui profesor universitar, ceea ce-l pune pe un elev/student în valoare e ceea ce el, profesorul, îşi imaginează că ar fi etnia elevului. Dl Anghel s-a uitat la Florin Fieroiu şi a ştiut. La fel cum va şti şi de acum înainte, mult mai bine decît împricinatul însuşi. (Întîmplător, Fieroiu descrie, într-un spectacol mai vechi al lui, nimic.precis, experienţa selecţiei pentru Liceul de Coregrafie şi a cursurilor făcute acolo.)

Dar dl Anghel nu s-a dus la UNATC să-şi depună nici o demisie. Pentru că ştie şi un alt lucru: că nu e singurul cu o astfel de „sensibilitate etnică“, dintre cele care nu se încurcă în amănuntul birocratic al faptului că utilizarea în spaţiul public a termenului „ţigan“ şi a familiei lui lexicale e considerată discriminatoare şi amendabilă cu multe mii de lei.

Care a fost reacţia unora dintre colegii lui de universitate, printre care şi marele actor Florin Zamfirescu, fost rector al UNATC? Un sănătos apel la tradiţii – căci ce-ar spune străbunii noştri dacă ar afla că nu mai putem vorbi aşa cum vorbeau ei?? – şi un la fel de sănătos avertisment că se încearcă „demolarea“ Universităţii de către nişte neica-nimeni fără operă şi CV (printre care şi subsemnata). Universitatea, acest stîlp al emancipării sociale, e protejată împotriva ei înseşi nu în numele valorilor universitare pe care şi le enunţă public, în propria cartă şi pe propriul site (protejarea identităţii culturale, apărarea cadrului democratic universitar, întemeiat pe respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale; participarea cetăţenească activă în societate, promovarea incluziunii sociale), ci în numele lui „cine eşti tu“, „care ţi-e opera“ şi „eu sînt român pentru că limba mea maternă e limba română“. Sînt curioasă dacă dl Zamfirescu i-a informat vreodată pe colegii-actori cu altă limbă maternă, cu care va fi jucat vreodată, că nu sînt destul de români.

Vedeţi dvs., tradiţiile astea sînt tare lucru’ dracului, atunci cînd vine vorba de cuvintele pe care le rostim – fiindcă ele nu mai există decît în cărţi, în reviste, în ceea ce s-ar numi opere de artă, sînt un foarte delicat proces de selecţie continuă. Iar zilele trecute, colegul dlui Zamfirescu, marele actor Mircea Diaconu, tocmai se revolta în contra prezentării la ICR New York a tradiţiei avangardei româneşti, care ni i-a dat pe Tristan Tzara etc. Aşa că mă gîndesc, totuşi, că nu la această tradiţie se referea Florin Zamfirescu, ci mai curînd la asta:

„Fiecare seminţie e dată pe pămînt pentru ceva. Ovreii, pentru înşelăciune, turcii pentru blestemăţii, noi românii ca să muncim, să iubim şi să suferim creştineşte. Şi… Fiecare neam cu obiceiele lui. Israeliţii citesc mult, grecii vorbeşte mult, turcii au neveste multe, arabii au dinţi mulţi, albi, nemţii fumează mult, ungurii mănîncă mult, muscalii cîntă şi bea mult, englejii au gînduri multe, francezii scot mode multe, armenii taie la frunză multă, cerchezii poartă şireturi multe, italienii taie la gogoşi multe, sîrbii macină multe şi ţiganii mănîncă bătaie multă. Ţiganii trebuie să fie robi, că aşa i-a blestemat Noe de cînd Ham l-a mînjit cu baligă, a zis că trebuie să fie negri ca baliga şi robi“.

Asta e tradiţia de la 1834 de la care să se revendice, oare, UNATC?