La puţină vreme după aceea, textul i-a atras atenţia lui Lucian Giurchescu care l-a mai tradus o dată şi l-a înscenat la Teatrul de Comedie. Am văzut spectacolul şi pot spune că el a fost unul în care directorul de scenă, dar şi interpreţii (Tania Popa, Marius Drogeanu, Delia Nartea, Alexandru Conovaru) au făcut tot ceea ce au putut pentru a smulge hohotele de râs ale spectatorilor. S-a mizat mult pe comicul de situaţie, mai puţin pe subtilităţile textului, relevant în acest sens fiind chiar detaliul că Lucian Giurchescu a preferat să schimbe titlul piesei în Doamne, ce măcel! punând astfel surdină unei replici prin intermediul căreia unul dintre personaje ne împărtăşeşte credinţa lui în atotputernicia “zeului măcelului”, singurul care ne conduce cu adevărat. Acel zeu care face ca patru oameni cumsecade, cu o educaţie peste medie, ocupaţi până peste cap să nu rezolve rapid disputa, altminteri fără importanţă, dintre odraslele lor, Bruno şi Ferdinand. Nu supremaţia zeului măcelului,  proclamată de Alain l-a interesat pe Lucian Giurchescu, ci ce se întâmplă după ce cei patru protagonişti cad în capcana alcoolului.

În 2012 Zeul măcelului a intrat în repertoriul Teatrului “Nottara”, însă, din păcate, nici regizorul Claudiu Goga, nici interpreţii Luminiţa Erga, Alexandru Jitea, Cerasela Iosifescu şi Adrian Văncică nu au izbutit să depăşească limitele unui banal spectacol “de serviciu”. Din păcate, piesa însăşi are o problemă de construcţie, devine ezitantă către sfârşit, punctul culminant e destul de imprecis, iar aceste minusuri de arhitectură textuală s-au decontat în montarea  Teatrului de pe Bulevardul Magheru.

Regizorul Mihai Măniuţiu e unul dintre acei martori de încredere despre care vorbeam mai sus. El a văzut spectacolul de acum şase ani al colegului său de la Iaşi pe vremea când se afla acolo pentru a monta Macbeth. Se vede treaba că i-a plăcut, aşa că, devenit director al Teatrului Naţional din Cluj, Mihai Măniuţiu s-a gândit să îl invite pe Cristian Hadjiculea să mai monteze o dată textul. De astă dată într-un spaţiu scenic mult mai generos, acela al Sălii Mari a Teatrului Naţional din Cluj.

Fără doar şi poate, Mihai Măniuţiu şi-a dorit un spectacol la care publicul să râdă cu gura până la urechi. Cristian Hadjiculea i-a îndeplinit dorinţa, spectatorii prezenţi la premieră au râs după pofta inimii. Şi asta deşi nimeni nu se despoaie fără rost pe scenă, nimeni nu tropăie gratuit, nimeni nu rosteşte cuvinte obscene, nimeni nu îşi ridică poalele în cap. Pentru Cristian Hadjiculea replica lui Alain, regăsibilă în chiar titlul piesei, e una cheie. În jurul ei se organizează întreg spectacolul. Regizorul a citit cu minuţie de filolog textul, a fost atent la toate jocurile de cuvinte, la subtextele şi subînţelesurile bine evidenţiate de traducerea lui Tudor Ţepeneag, le-a identificat inteligente, vesele şi inspirante echivalenţe scenice. A mizat pe personaje, pe jocul dintre aparenţă şi esenţă din care sunt făcute ele. Pe ceea ce se află în spatele scrobelii lor iniţiale. Dincolo de personaje a identificat tipuri umane şi reflexe ale specificului contemporaneităţii, ale negativităţii acesteia în conduita lor.

Să nu fiu greşit înţeles. Cristian Hadjiculea nu a făcut din  Zeul măcelului cine ştie ce piesă filosofică. Dar nici nu a tratat textul într-o cheie minoră. Nu a făcut din Zeul măcelului un lasă-mă să te las, zicându-şi că o premieră programată într-un moment când alte Teatre se află demult în concediu şi-ar putea asuma anumite libertăţi de la calitate Nu a omis nici un moment realitatea că, la urma urmei, scrierea Yasminei Reza se încadrează în categoria generică a “piesei bine făcute” (la pièce bien faite), că e un vodevil modern pe care l-a tratat ca atare.

Îndeobşte, vodevilul e socotit un gen minor. Numai că aşa minor cum e el, vodevilul se răzbună dacă, în momentul reprezentării, nu i se acordă respectul cuvenit. Adică dacă nu i se asigură interpreţi pe măsură, stăpâni pe meserie. De astfel de interpreţi a avut parte montarea clujeană. Actorii cu experienţă, deja îndelung verificaţii Irina Wintze şi Marian Râlea (soţii Houllié), i-au avut drept parteneri remarcabili pe tinerii Diana Buluga şi Miron Maxim (soţii Reille), tuspatru jucând ireproşabil, cu nerv, cu vervă, cu umor, în crescendo, în decorul primitor conceput de Valentin Codoiu.


Teatrul Naţional din Cluj-Napoca- ZEUL MĂCELULUI de Yasmina Reza;

Traducerea: Tudor Ţepeneag;

Regia artistică: Cristian Hadjiculea;

Scenografia: Valentin Codoiu;

Cu: Irina Wintze, Marian Râlea, Diana Buluga, Miron Maxim;

Data premierei: 24 iulie 2014