FOTO Teatru în sufragerie

Lars Norén, semnatarul piesei „Demoni“, născut la Stockholm în anul 1944, e socotit cel mai important dramaturg suedez contemporan. Beneficiază de recunoaştere şi de notorietate nu doar în ţara sa, ci şi peste hotare, fiind frecvent jucat pe scenele unor importante teatre din Europa, dar şi din America de Nord.

Notorietatea a fost, nici nu se putea altfel, însoţită şi de controverse, căci textele lui Norén nu tocmai foarte comode, nu chiar lesne digerabile, deloc „digestive“, nicidecum amabile la adresa condiţiei umane scot la iveală părţi nu din cale afară de confortabile ale psihologiei umane, capricii, toane, excese, tendinţe deviante mai puţin pe placul celor optimişti şi convinşi de absoluta perfecţiune a omului.

Norén şi scrierile sale nu sunt defel nişte necunoscuţi pentru publicul românesc iubitor de teatru. La editura „Vremea“ a fost tipărită, în 2007, o antologie de trei piese din creaţia lui („Clinica“, „Frig“, „Război“), toate în traducerea lui Carmen Vioreanu. „Frig“ şi „Clinica“ au făcut obiectul unor spectacole-lectură găzduite de Teatrul ACT din Bucureşti, cândva prin 2003 sau 2004. „Război“ a reprezentat premisa unui spectacol de teatru studenţesc jucat la UNATC, în 2013. O piesă intitulată „Cercul de persoane trei împărţit la unu“ a fost montată la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, iar „Demoni“ a fost jucată, în 2009, la Secţia română a Teatrului de Nord din Satu Mare, în regia lui Ovidiu Caiţa, dar şi în 2013, la UNATC. Şi tot „Demoni“ are parte de o nouă, inedită şi foarte modernă versiune scenică în 2013. E vorba despre un spectacol regizat de Răzvan Mureşan, realizat prin eforturile reunite ale Asociaţiei culturale „Artimo“ şi ale Teatrului „Jolly“ din Cluj-Napoca.

Scenă din „Demoni“, de Lars Norén, în regia lui Răzvan Mureşan (Foto: Biro Istvan)

„Demoni“ face parte dintr-o suită de drame psihologice în care dramaturgul analizează condiţia familiei de azi. Textul, tematica lui, zbaterile dure, copleşitoare, adesea insuportabile ale personajelor principale, doi bărbaţi şi două femei, te duc lesne cu gândul la dramele strinbergiene. Piesa poate fi însă îndreptăţit comparată şi cu celebra „Cui i-e frică de Virginia Woolf“, deoarece şi aici ca şi acolo avem de-a face cu trecerea de la normalitatea aparentă la monstruozitatea greu de privit, încă şi mai greu de acceptat. Cu o violenţă supra-dilatată, cu un proces de chinuire reciprocă la care se autosupun componenţii celor două cupluri.

Scenă din „Demoni“, de Lars Norén, în regia lui Răzvan Mureşan (Foto: Biro Istvan)

În decursul unei nopţi îmbelşugat stropită cu alcool de toate felurile, dar şi cu încercări neduse până la capăt de sex cu schimb de parteneri, cei patru se lasă pradă celor mai groaznice cazne, îşi inventează vini, şi le exacerbează, se devorează şi se autodevorează, se dedau unui cadril sălbatic, îşi trăiesc indecent, excesiv dezmăţul, rup ‒ în dispreţul oricărei raţionalităţi ‒ zăgazurile firescului. Fac o demonstraţie de ură. Joacă cu o cruzime ieşită din comun un straniu, un insuportabil joc de societate la capătul căruia ar fi de aşteptat ca praful şi pulberea să se aleagă din cele două căsnicii. A fost însă vorba doar despre o criză, doar despre o exorcizare a demonilor, despre o calmare a tensiunilor. Poate chiar de ceva cu tentă terapeutică. Despre un tratament dur care, odată administrat, îngăduie mersul mai departe.

Scenă din „Demoni“, de Lars Norén, în regia lui Răzvan Mureşan (Foto: Biro Istvan)

Spuneam că spectacolul regizat de Răzvan Mureşan e unul foarte modern şi de factură inedită. Însuşirile acestea, transformate în cazul de faţă şi în atuuri ale montării, îşi găsesc originea în formula de spectacol aleasă. Una încă destul de puţin frecventată şi uzitată în spaţiul românesc, aceea a „teatrului de sufragerie“.

Mai concret, „Demoni“ nu se joacă în interiorul vreunui teatru. Al unei încăperi special destinate spectacolelor. Ci într-o superbă casă dintr-unul dintre cele mai elegante, rafinate şi liniştite cartiere ale Clujului. O casă cu gust mobilată, în care ceea ce te frapează, în primul rând, e biblioteca. Bibliotecă însemnând nu un loc anume, nu o încăpere şi atât destinată cărţilor. Acestea sunt peste tot şi ele îi aparţin, ca şi casa, de altfel, domnului Francis Koos, producătorul spectacolului. Domnul Koos e un intelectual autentic, un om care, cum se spune, a „reuşit în viaţă“, dar nu peste noapte, ci printr-o muncă de-o viaţă şi care, îndrăgostit fiind de cultură, de teatru, înţelege, spre lauda lui, să îşi pună la dispoziţie o parte din reuşită pentru a facilita naşterea unui spectacol.

Scenă din „Demoni“, de Lars Norén, în regia lui Răzvan Mureşan (Foto: Biro Istvan)

Răzvan Mureşan a utilizat inteligent şi eficient arhitectura casei cu pricina, a metamorfozat-o în scenografie. Regizorului şi celor patru tineri şi foarte buni actori ‒ Györgyjakab Enikö (de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj) şi Radu Lărgeanu, Miron Maxim şi Alexandra Tarcea (de la Naţionalul din aceeaşi localitate) le-a ieşit foarte bine o montare de tensiune, concentrare, atmosferă. Succesiunea de lovituri reciproce pe care cei patru protagonişti şi le aplică fără milă, universul dantesc al infernului nocturn ce se spulberă ca printr-o minune despre care nu ai nicidecum certitudinea că ar fi una definitiv izbăvitoare, nu e tocmai uşor de privit şi de suportat de către spectatori. Divertismentul acesta prin confruntare şi devorare pe care şi-l oferă cele două cupluri tinere se decontează deopotrivă în personaje şi în spectator. Ori, acest decont se află în specificul şi în intimitatea genului de teatru pentru care au optat cei cinci artişti. Iar dacă decontul chiar costă psihic, dar şi sufleteşte publicul, individualitatea spectatorului, atunci avem, iată, semn că spectacolul şi-a atins ţelul.  

ARTIMO în colaborare cu Teatrul JOLLY din Cluj-Napoca; DEMONI de Lars Norén;

Traducerea: Asa Apelkvist şi Sânziana Damian;

Regia: Răzvan Mureşan;

Producător: Feri Koos;

Cu: Radu Lărgeanu, Györgyjakab Enikö, Miron Maxim şi Alexandra Tarcea;

Data reprezentaţiei: 22 decembrie 2013.