De trei ori „din păcate”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât de utilul site Regizor caut piesă, la care recurg adesea (faute de mieux) indică trei sau patru titluri din creaţia numărând mai bine de 30 de piese a dramaturgului rus Oleg Bogaev. Unul dintre reprezentanţii de primă mână ai noii literaturi dramatice nu doar din spaţiul dramaturgic ori cultural ex-sovietic, ci din întreaga Lume.

Dintre cele trei sau patru titluri menţionate, se pare că numai Dawn-Way sau Oameni slabi de înger-Ghid de folosire a fost reprezentată în România.

Înainte de a ajunge la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, acolo unde lucrează în calitate de actriţă traducătoarea textului, Elvira Rîmbu, Dawn Way a mai fost montată la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda. La Turda, spectacolul a fost regizat de Tudor Lucanu. La Iaşi, direcţia de scenă a fost asumată de Radu Afrim care a adaptat-o în conformitate cu propria lui poetică regizorală.  Radu Afrim le-a adăugat celor treisprezece plus una secvenţe din care era alcătuit spectacolul său o ramă destul de solidă şi a completat personajele create de Bogaev cu încă unul, unul cu greutate de vreme ce era vorba despre însuşi Dumnezeu învestit cu rolul de observator şi judecător suprem al testelor de umanitate la care îngerii, mai mulţi, îi supuneau pe oameni. Teste la care mai toţi, de fapt toţi oamenii cădeau. Indiferent de condiţia lor socială sau profesională, indiferent de vârstă. Dumnezeu pusese cu Diavolul un pariu a cărui miză era comportamentul uman într-o situaţie de criză. Aceea provocată ca urmare a unui accident de circulaţie produs din vina oamenilor. Fireşte, Dumnezeu credea că oamenii vor fi buni, altruişti, plini de compasiune şi vor face tot ceea ce ar fi fost posibil spre a-şi salva victimele în vreme ce Diavolul credea contrariul. Şi cu toate că Dumnezeu pierdea pariul, el nu-i abandona pe oameni.

În spectacolul de faţă „evaluatorul” e încarnat de un „înger alb” şi un „înger negru”. Jucat de acelaşi actor, de Andrei Sabău. Care are parte de un rol majoritar fără cuvinte, bazat prioritar pe mişcare. Doar câteva vorbe rosteşte în final Andrei Sabău, însă o face foarte bine. Clar, cu o voce frumoasă, bine lucrată. De la care ar avea multe de învăţat alţi componenţi ai distribuţiei, cu ceva mai multă vechime, dar care, câteodată, ajung chiar să stâlcească vorbele, făcând replicile neinteligibile.

Sigur, vina globală cade în sarcina regizorului spectacolului, Ştefan Iordănescu. Care cu unii actori a lucrat bine, adică ceva mai aplicat, în vreme ce pe alţii i-a lăsat de izbelişte. Drept pentru care aceştia au sărit calul, au făcut ce au ştiut şi ce au vrut, uneori chiar drastic în defavoarea lor. Din păcate.

Evoluţiile actoriceşti nu sunt inegale doar prin comparaţia iminentă între felul în care joacă unul dintre actori şi felul în care joacă celălalt sau ceilalţi. Ci şi în modul în care evoluează, de la o secvenţă la alta, unul şi acelaşi actor. Cazul cel mai evident e acela al lui Eugen Neag. Pe aproape se poziţionează şi Răzvan Vicoveanu. Amândoi, buni într-o secvenţă, mai puţini buni într-alta, diferenţa dintre cei doi fiind dată de faptul că Răzvan Vicoveanu nu are parte de o pilulă cu totul ratată, aşa cum e cea ale cărei personaje sunt Şoferul şi Expeditorul. De plăcut cu adevărat din întreg spectacolul, mi-au plăcut Adela Lazăr şi Gabriela Codre. În rest, evoluţii cel mult previzibile. Iarăşi, din păcate.

Numai că seria reproşurilor ce pot fi formulate la adresa regizorului e ceva mai lungă. Spectacolul orădean e unul compus din 14 tablouri. Deloc tratate în aceeaşi cheie stilistică. Sunt vreo-trei patru modalităţi de rezolvare regizorală a aducerii lor pe scenă. De la formula strict realistă la cea parodică, poetică sau absurdoidă, cu tentă Vişniec, gen Cabaretul cuvintelor. De la mişcarea controlată la mişcarea smucită şi smucită fără rost. De la tratarea curată la tratarea năclăită ori murdar-grotescă de-a dreptul. Încă, un din păcate. Al treilea. Probabil că ar mai urma şi altele. Prefer să mă opresc aici. Din fericire.

Teatrul „Regina Maria” din Oradea- DAWN-WAY de Oleg Bogaev; Traducerea: Elvira Rîmbu; Regia artistică: Ştefan Iordănescu; Scenografia: Dorothea Iordănescu; Muzica: Ildikó Fogarassy; Video design: Light motiv; Light design: Lucian Moga; Cu: Denisa Vlad, Răzvan Vicoveanu, Petre Ghimbăşan, Ion Ruscuţ, Pavel Sîrghi, Andrian Locovei, Daniel Vulcu, Eugen Neag, Mihaela Gherdan, Adela Lazăr, Anca Sigmirean, Lucia Rogoz, Tiberiu Covaci, Gabriela Codrea, Elvira Rîmbu, Andrei Sabău; Data premierei: 13 aprilie 2016

     

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite