Cu respect faţă de piesa lui Sebastian, dar şi cu originalităţi inteligent plasate

La câteva luni după un reuşit turneu bucureştean, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău revine în România, de astă dată la a XXV a ediţie a Festivalului Internaţional de la Sibiu cu, ceea ce pare a fi, una dintre piesele de rezistenţă din repertorul său. Spectacolul cu piesa Steaua fără nume, montat de Alexandru Cozub.

Absolvent al celebrului Institut de teatru Sciukin, o vreme actor şi regizor la nu mai puţin celebrul Teatru „Eugen Ionescu” din Capitala Republicii Moldova, colaborator al „Teatro di Castalia” din Italia, în fine revenit acasă, Alexandru Cozub este, din anul 2007, director artistic al Naţionalului din Chişinău.

Aparent, el a optat pentru calea înţeleaptă, fără probleme, a punerii în scenă în cheie tradiţională, respectuoasă faţă de partitură, a capodoperei lui Sebastian. A dovedit încredere deplină în text, i-a conservat integralitatea, nu a operat nici tăieturi, nici dislocări de scene, nu a riscat modernizări cu de-a sila care, până astăzi, ori de câte ori au fost făcute, s-au dovedit absolut catastrofale. A păstrat şi epoca - România interbelică - şi locul - o comună urbană, de undeva de pe Valea Prahovei, unde există şi gară, şi spital, şi cinematograf, şi liceu, unde intelectualitatea este reprezentată de profesorime, de judecător, de farmacist, de mărunţi administratori, de negustorul Ispas şi, desigur, de şeful Gării. Pentru locuitorii care recunosc în domnişoara Cucu vigilenţa întruchipată, ceea ce nu înseamnă însă că nu ar exercita şi alţii dintre fruntaşii locului control în vederea respectării bunelor moravuri, nu există decât două distracţii. Cinematograful unde se proiectează filme miercurea şi sâmbătă, loc în care se duce regulat toată lumea bună a comunei, mai puţin profesorul Miroiu, şi gara. Gara exercită asupra tuturor o fascinaţie egală cu aceea a mării.

Aici se află ideea de bază a scenografiei semnată de Iurie Matei. O scenografie simplă. Care se metamorfozează firesc, sub ochii noştri ,devenind exact când trebuie ba biroul şefului de gară, ba camera modestă sufocată de cărţi şi de improvizaţii a profesorului Miroiu, ba grădina de unde culege flori ieftine Necunoscuta. Devenită pentru câteva ore Mona.

Este şi un pic de atmosferă moldovenească, de Basarabie în spectacolul acesta plasat sub zodia timpului care nu se prea grăbeşte, care curge molcom (a numaidecâtului locului), dar este aici şi o mică şmecherie regizorală care îi asigură reprezentaţie o nedezminţită originalitate. Steaua fără nume rămâne o comedie lirică. Însă el însuşi absolvent de Sciukin, aceasta însemnând Stanislavski, dar şi trăirism, ştiind că actorii de pe scenă sunt formaţi la şcoli de teatru din aceeaşi zonă estetico-pedagogică, Alexandru Cozub a vrut să elimine patetismul în exces, lacrimogenul. Aşa că a amplificat ironia, râsul. Nu s-a sfiit să marcheze ridicolul unora dintre personaje, originalitatea lor, însă a făcut-o cu o măsură remarcabilă, contrazicând inteligent zicerea în conformitate cu care ridicolul ucide.

Iată, de pildă. Miroiu, excelent jucat de Ghenadie Gâlcă, este şi el niţel ridicol, dar are şi o umanitate, o sensibilitate, o simplitate exemplare. E prudent, se teme, fuge de oameni, se sperie de gura lumii, se îndrăgosteşte repede de Necunoscută, se înflăcărează, îşi pierde minţile. Înţelege însă relativ repede, fără explicaţiile cu care a fost însărcinat prietenul lui, profesorul Radu Udrea, foarte bine desenat de Nicu Suveică, ceea ce ştia din cărţile lui de astronomie. Şi anume că nici o stea nu se întoarce niciodată din drumul său. Cu toate acestea, după ce citeşte aparent cufundat şi nederanjant de nimeni, din cartea pe care dăduse 21.000 de lei, se ridică şi mai priveşte o dată cerul. Acolo unde au rămas pe mai departe Alcor şi Mona.

Sau. Necunoscuta este portretizată printr-o succesiune de contraste bine punctate de Diana Decuseară. Răceala, dispreţul ostentative, din primele scene, patetismele de extracţie adolescentină şi, în fine, împăcarea cu soarta.Există o armonizare deplină între aceste contraste şi cele care o caracterizează pe domnişoara Cucu. Jocul Olgăi Guţu-Cucu pregăteşte decizia dezertării altminteri aşteptate a Monei. Un Grig dur, neiertător, pregătit să ia pe orişicine în răs, confirmând că e parte dintr-o lume care nu e dornică să fie fericită, ci e eminamente preocupată să trăiască, un Grig în aqua forte semnează Petre Hadârcă. În notă, aşa cum s-ar fi spus în cronicile din anul 1944, dar şi după aceea, adică aşa cum trebuie, joacă Petru Oistric (Şeful Gării), Draga-Dumitriţa Drumi (Eleva Zamfirescu), Alexandru Pleşca (un Pascu întinerit, cu inele pe fiecare deget, cu zorzoane), Mihai Zubcu (Ichim), Iurie Focşa (Conductorul).

Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Chişinău - STEAUA FĂRĂ NUME de Mihail Sebastian; Regia: Alexandru Cozub: Scenografia: Iurie Matei; Costumele: Tudor Andreev;Concept video: Ioan Onică; Coloana sonoră: Alexandru Târşu Cu: Petru Osiric (Şeful Gării), Victor Drumi (Un ţăran) Ghenadie Gîlcă (Marin Miroiu), Mihai Zubcu (ichim), Olga Guţu-Cucu (Domnişoara Cucu), Draga-Dumitriţa Drumi-Focşa (Eleva), Alexandru Pleşca (Pascu), Iurie Focşa (Conductorul), Diana Decuseară-Onică (Necunoscuta), Nicu Suveică (Udrea), Petru Hadârcă (Grig); Data reprezentaţiei: 14 iunie 2018